„Dacă o cale e mai bună decât alta, atunci fii sigur că e calea naturii!” spunea Aristotel
Așa cum oamenii deșerturilor speră să găsească o oază, așa căutam la rândul meu un loc cu aer curat. N-am sperat degeaba pentru că am și plecat la Slănic Moldova. Și ce poate fi mai atractiv decât un oraș în inima munților? Mă trezesc într-un vârtej de peisaje și mă găsesc pierdută printre ele, temându-mă, parcă, să întrerup tăcerea. Îmi țintuiesc picioarele, de parcă ar fi fost de plumb.. eram singură, nemișcată – eu și natura. Am și uitat că venisem cu echipa EduSoft. Cred ca și ei erau la fel de pierduți.
Se anunța o zi caniculară. Soarele arunca raze înăbușitoare fix spre noi. Căutam umbra cu privirea. Unde o găsim? În parcul Slănic Moldova, bineînțeles. Fie la umbra unui copac, fie lângă o fântână arteziană, trecem și pe la locul de joacă și ne gândim, eu și colega mea, Gabriela să ne bucurăm, întorcându-ne la copilărie, de leagănele colorate. Era veselie, râdeam și povesteam.
Tot acolo găsim, cu o valoare inestimabilă, atât națională cât și universală, impozantul cazinou construit de italieni în 1894. L-am pozat și m-am zgâit la el ca un copil la jucăria preferată, minute în șir. Încă puțin și strigam: Îl vreau! Pot să-l iau acasă?!
Prea mult veselindu-ne, ni se face foame și dăm buzna în restaurantul Pensiunea Izvoare unde se bucură de o mâncare delicioasă,am aflat noi, oamenii de la Sanatoriul Balnear. Ne desfată simțurile o tochitură ca la mama acasă. Savurăm în timp ce privim de pe terasă filmul ce-l derula Slănicul prin peisajele-i superbe.
Stăm, vorbim, râdem, glumim, dar trebuie să ajungem înainte de lăsarea serii și la renumitele izvoare minerale adunate ca în hora moldovenilor, la care oamenii vin să se trateze. Eram dornică să ajung la ele așa cum un animal e nerăbdător să guste din apa dulce de izvor. Vreau să le încerc pe toate! Îmi spun. Nu știu de ce, dar mă gândeam că vor avea un gust cel puțin interesant. Ei bine, să gust apa a două izvoare mi-a fost mai mult decât suficient. Nu sunt dulci, nu e apa de izvor pe care o găsești în pădure, într-o poeniță și de care te bucuri după o zi întreagă de expediții. Nu! E sălcie, ae un gust care-ți strigă: Pleacă de lângă mine, nu vrei să bei! Am ascultat docilă și-am plecat! Și curiozitatea asta are părțile ei neplăcute. M-am bucurat totuși de poteci și de locurile în care se găseau izvoarele.
Vă spun sincer, Slănic Moldova este un loc în care mergi și ai mai merge, te atrage de parcă ai fi legat cu o frânghie de munți. Trebuie să mă întorc! Simt cum mă trage. Pe curând! Eu am plecat.
Elena Golăi
Articole înrudite:
Berzunți – liniștea care vorbește
Plimbare pe o bijuterie
O decizie înțeleaptă
Echipa EduSoft la Târpești
Muzeul Brukenthal din Sibiu
Cătălina Budurin – Cum mi-am petrecut vacanța în Italia
A Wonderful Student City – Iași
Diamantul timpului – Castelul Peleș
Mariana
Parcul Național Cozia – un potențial natural și antropic
Parcul Național Călimani
O briză răcoroasă sau un strop de căldură?
Alsacia medievală în Bacău
Valea Uzului – oaza drumeților