George Enescu (n. 19 august 1881, Liveni -Vârnav, Botoșani, România – d. 4 mai 1955, Paris, Franța) este considerat cartea de vizită a României, întrucât indiferent de naționalitate, orice individ a auzit cel puțin o dată de marele compozitor, violonist, pianist și dirijor român. Încă din copilărie i s-a prescris menirea pe care urma să o urmeze, fiind singurul copil, din cei opt ai părinților Costache și Maria Enescu, care a învins moartea.
Copilul Jurjac, așa cum îl alintau părinții a manifestat încă din copilărie o afinitate extraordinară față de lumea muzicii. La doar patu ani a învățat să stăpânească vioara, iar la cinci ani a participat la primul concert. Traiectoria muzicală a fost presărată cu noțiunile de bază de către părinții săi și de lăutarul Nicolae Chioru. Inteligența sclipitoare pe care a dobândit-o încă din pruncie se relevă din propriile rânduri pe care le invocă ajuns la vârsta maturității:
La patru ani știam să citesc, să scriu, să adun și să scad. Nu era meritul meu, căci îmi plăcea învățătura și aveam groază de aproape toate jocurile, mai cu seamă de cele brutale; le găseam nefolositoare, având simțământul că pierd timpul; fugeam de zgomot și de vulgaritate, iar mai mult decât orice simțeam un fel de spaimă înnăscută în fața vieții. Ciudat copil, nu?
La doar vârsta de 7 ani a început studiile la Conservatorul din Viena și în ciuda vârstei fragede reușește să uimească auditoriul de peste graniță. După șase ani de studiu și de activitate muzicală desfășurate la Viena, își continuă studiile la Conservatorul parizian timp de cinci ani. În 1898 debutează în calitate de compozitor cu Suita simfonică Poema Română la Concertele Colonne din Paris. La 17 ani începe să să susțină recitaluri de vioară la București și să ofere meditații de vioară.
Iubit de casa regală și îndeosebi de Regina Elisabeta a României este invitat de nenumărate ori să susțină concerte la Sinaia în Castelul Peleș. Compozițiile care l-au consacrat, cum ar fi, Rapsodii Române, Simfonie, Suita Nr. 1 pentru orchestră, Șapte Cântece pe versuri de Clement Marot datează din primul deceniu al secolului al XX-lea. Deși inițiază turnee în toată lumea, nucleul activității sale muzicale desfășoară fie pe scenele din București fie pe cele pariziene.
George Enescu este cel care dirijează pentru prima dată în audiție generală pe scenele din România Simfonia a IX-a de Beethoven, dar și propriile compoziții. A fost considerat părintele spiritual al muzicii pentru cei ai căror primi pași au fost ghidați în lumea muzicală. Anii 1923 și 1938 au rămas în memoria colectivă internațională ca perioada de afirmare în SUA susținând concerte în Philadelphia și, respectiv New York. Yehudi Menuhin, unul dintre novicii lui Enescu afirma despre acesta că pentru el ,,va rămâne una din veritabilele minuni ale lumii. (…) Rădăcinile puternice și noblețea sufletului său sunt provenite din propria lui țară, o țară de inegalată frumusețe”
Lucrează la opera monumentală Oedip timp de 10 ani, între 1921 – 1931, lucrare pe care o dedică Mariei Tescan Rosseti, de care îl lega o frumoasă poveste de dragoste. Povestea celor doi este simbolul perfect al iubirii dincolo de de orice prejudecată. Ca doamnă de onoare a Reginei Maria, Tânăra Rosseti din cauza decepțiilor pe care le-a avut în urma căsătoriei cu prințul Mihail G. Cantacuzino și a unei pasiuni nevinovate față de filozoful Nae Ionescu, recurge la un gest extrem, turnându-și acid pe față.
În perioada extremă care a urmat cel care i-a supravegheat fiecare răsuflare a fost George Enescu. Deși Maria Rosetti a rămas desfigurată fizic pe viață, fiind nevoită să poarte un văl pe față întreaga viață, între cei doi s-a legat un puternic simțământ de iubire ce va conduce la căsătoria celor doi în 1937.
Deși, întreaga sa activitate și-a împărțit-o între Franța și România, Odată cu izbucnirea celui de-al doilea Război Mondial, Enescu a donat Consiliului de Miniștri din România suma de 100.000 de lei, pentru apărarea țării natale. Acest gest reflectă puternicul simțământ patriotic pe care îl nutrea față de propria țară, țară pe care nu a mai putut să o viziteze odată ce la conducerea României s-a instalat regimul comunist. Ultimii ani din viață i-a petrecut la Paris, unde a fost și înmormântat.
Datorită talentului său inconfundabil a devenit în 1932 membru titular al Academiei Române. Anual, are loc Festivalul Internațional George Enescu care în care sunt interpretate capodoperele enesciene. Prin ampla sa activitate artistică, George Enescu a devenit un exponent al muzicii clase pentru întreaga lume.
Mihaela – Ștefania Puțeanu
Articole înrudite:
Ciprian Poumbescu – patriotism pe vibrații muzicale
Piotr Ilici Ceaikovski – Vindecător de suflete
Ludwig van Beethoven – talent de neoprit
Muzica românească
Opera română – scurtă istorie a Operei Naţionale Române
Wolfgang Amadeus Mozart
Semnal M – o trupă de renume și succes
George Apostu – eliberarea de realismul convenţional
Compozitori celebri (I)
Mihaela Mihai – artist emerit al poporului român
Alexandru Ioan Cuza – simbolul înfăptuirii României
Johann Strauss II – regele valsului
Emil Cioran – ,,Omul este cel mai scurt drum între viață și moarte!”
Jazzul românesc și personalitățile sale