Dacia

steagul_dacilorOrganizarea iniţială

Denumirea teritoriului locuit în antichitate de populaţia geto-dacă, corespunzând aproximativ teritoriului locuit apoi de români. Geţii erau organizaţi în puternice uniuni de triburi răspândite pe întreg spaţiul Carpato-Dunărean. Aceştia opun rezistenţă lui Alexandru cel Mare în 335 i.Hr.. Conduşi de Dromichete, obţin victorii asupra suveranului macedon Lisimah. Alt conducător, Oroles, lupta împotriva bastarnilor din nordul Carpaţilor răsăriteni.

Statul lui Burebista

În sec. I î.e.n., pe teritoriul Daciei, ia fiinţă statul centralizat al geto-dacilor, făurit de Burebista. Pe plan intern, Burebista a dus o politică de dezvoltare socio-economică, precum şi politică (consolidarea formaţiunilor getice din Muntenia, Moldova, Transilvania). Pe plan extern, Burebista a dus o politică activă (războaie împotriva celtilor etc.), ridicând Dacia la rangul de mare putere militară. Din cauza primejdiei ofensivei române, Burebista a ridicat centre fortificate şi a refăcut altele mai vechi (Zimnicea, Deva, Tilisca etc.), dar nucleul statului era în Munţii Orăştiei. Multe cetăţi aveau şi rol religios, centrul religios principal fiind pe muntele Kogaionon, unde azi se află ruinele sanctuarelor de la Sarmizegetusa. Burebista a fost înlăturat de la tron de nobilime, prin violenţă (44 i.Hr.), vasta să stăpânire destramându-se temporar.

Urmaşii lui Burebista

Au urmat la tron Comosicus, Scorillo şi Duras-Diurpaneus (în statul dac intracarpatic, cu centrul în Munţii Orăştiei). În celelalte zone, au fost formaţiuni politice conduse de Cotiso (Banat), Coson, Dicomes (Muntenia, Moldova), Rholex, Dapyx şi Zyroxes (Dobrogea). Timp de un secol, dacii au luptat împotriva expansiunii romane, dar romanii au cucerit Dobrogea.

Decebal

La sfârșitul sec 1 d.Hr., Decebal a unit cele mai puternice triburi dacice, formând un stat puternic. În timpul său, Dacia a cunoscut maxima dezvoltare economică, politică şi militară. Strateg talentat şi diplomat iscusit, Decebal a organizat dese atacuri împotriva românilor în Sudul Dunării, agravând conflictele cu Imperiul Roman şi declanşând războaiele din vremea lui Domitian şi Traian.

Dacia română

Deşi la început au învins, au fost ulterior înfrânţi în cele două războaie daco-române (101-102 d.Hr. şi 105-106 d.Hr.). Statul dac a fost transformat în provincia română Dacia (Transilvania (fără colţul de SE), vestul Olteniei şi Banat). Restul (estul din Oltenia, sudul Moldovei, SE Transilvaniei, Muntenia) au fost anexate provinciei romane Moesia Inferior. Primul guvernator al Daciei a fost Decimius Terentius Scaurianus, în timpul guvernării căruia s-a întemeiat şi primul oraş din Dacia română, capitală provinciei, Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacică, căreia ulterior i se va adauga şi vechea denumire de Sarmizegetusa. Românii au adus în Dacia formele de organizare administrativă tipice orânduirii sclavagiste, civilizaţia şi cultura lor superioară, astfel încât, în cei 165 de ani cât a durat stăpânirea Romei la nordul Dunării, istoria noii provincii s-a împletit strâns cu cea a Imperiului Roman. În epoca romană, Dacia a cunoscut o deosebită dezvoltare economică şi culturală. Au înflorit meşteşugurile, agricultura, mineritul, construcţiile; s-au construit drumuri, iar circulaţia mărfurilor s-a intensificat. S-au dezvoltat artele şi s-a extins folosirea scrisului. Au fost întemeiate o serie de oraşe noi (unele pe locul vechilor aşezări dacice), dintre care Napoca, Apulum, Drobeta, Dierna, Ampelum, Ulpia Traiana, Romula, Porolissum, Potaissa, Tibiscum, Tropaeum Traiani au primit rangul de municipium şi colonia.

Citește și  Mihaela Peţeanu – devotament şi profesionalism

Retragerea aureliană

Criza Imperiului Roman din sec. 3 a avut aceleaşi forme de manifestare şi în Dacia. Pentru a face faţă repetatelor atacuri ale populaţiilor barbare, care devastau provincia, Imperiul Român a fost în cele din urmă nevoit, spre a întări cu trupe linia Dunării, să-şi retragă din Dacia armata şi administraţia. Astfel, în 271 d.Hr., Aurelian a creat la sudul Dunării o provincie nouă, cu acelaşi nume.

Romanizarea dacilor

Vieţuind în strâns contact cu coloniştii, Dacii s-au romanizat. Populaţia daco-română de limba latină, rezultată din coexistenţa autohtonilor cu coloniştii romani, a rămas pe loc şi după retragerea aureliană, legăturile economice, spirituale şi chiar politice cu Imperiul Roman rămânând neîntrerupte. Când în sec. 4 d.Hr., creştinismul a devenit religie oficială a Imperiului Roman, misionarii creştini au găsit adepţi şi în Dacia, consolidând romanitatea nord-dunăreană. Populaţia daco-romană, păstrând tradiţiile civilizaţiei romane superioare, a ieşit învingătoare din confruntarea cu numeroasele populaţii care au străbătut în sec. 3-10 aceste teritorii, constituind componentă fundamentală în procesul de etnogeneza a poporului român.