Imperiul Roman

colosseum-roma
Colosseum, Roma

Imperiul Roman este unul dintre cele mai mari și mai puternice state ale lumii antice. Istoria Romei cuprinde trei mari epoci: perioada regalității (de la întemeiere până la 509 î.Hr.); republica (509 i.Hr.-27 i.Hr.) și imperiul (până la căderea cetății în mâinile lui Odoacru, în 476).

Potrivit legendei, Roma a fost fondată în 753 î.H. de descendenții tronului Enea, Romulus și Remus. Până la întemeierea republicii, orașul-stat Roma a fost condus de 7 regi latini și etrusci. Numai Pompilius (715-673 î.Hr.) a pus bazele principalelor instituții civile și a legiferat practicile religioase.

Regii etrusci, care au venit la domnie în sec. 7 î.Hr., au dus o politică de expansiune și o mare parte din Latium a intrat sub stăpânirea Romei. Tot aici s-au constituit Capitoliul și Vechiul Forum. Tarquinius Superbusa a fost ultimul rege roman. După ce fiul său Sextus a necinstit-o pe Lucretia, Senatul roman a decretat că Roma nu trebuie să mai aibă regi. Republica romană (509 î.Hr.) era condusă de un senat și de magistrați, mai târziu consuli, aleși anual de un senat format din patricieni. În sec. 5 î.Hr., după revolta plebilor, sunt admiși la guvernare repezentanții acestora, tribunii.

Forum roman, Roma
Forum roman, Roma

În timpul republicii, Roma a continuat politica de expansiune, cucerind întreaga peninsulă. Pentru supremație în bazinul Mediteranei, pornește șirul războaielor punice (conflictul cu Cartagina). Cucerește pe rând, Peninsula Iberica (sec.2 î.Hr.), Macedonia, Grecia, Regatul Pergam, Bitinia, Regatul Pont, Siria, pe care le transformă în provincii romane. Spre sfarșitul sec. 1 î.Hr., după cucerirea Galiei și a Egiptului, Roma devine una dintre cele mai mari puteri ale lumii antice. Pe plan intern, se confruntă cu profunde conflicte sociale (răscoalele sclavilor și războaiele civile).

Iulius Cezar
Iulius Cezar

În 44 î.Hr., Cezar e desemnat tribun pe viață, asumându-și prerogativele ce țin de dictatura personală. Asasinarea sa a dus la un nou razboi civil. Au loc restructurări constituționale, care culminează cu instaurarea principatului. Octavian August s-a numit princeps (primul cetațean), iar Senatul i-a dat titulatura de împarat (27 î.Hr.).

În sec 1-2 imperiul și-a extins granițele, Marea Mediterană devenind Mare Internum. În timpul Antoninilor (96-192), imperiul atinge apogeul expansiunii teritoriale și al puterii militare. Se întărește pocesul de romanizare al provinciilor (Dacia, Mesopotania, Armenia). Se construiesc apeducte, drumuri, bazilici. După această epocă de înflorire, numită și „secolul de aur”, urmează perioada de declin (sec.3). Se accentuează criza internă sub împaratul Caracalla (211-217). Granițele se prăbușesc sub desele năvăliri ale triburilor germanice favalpharma.fr, iar în provinciile din Răsărit sunt invadate de persi.

Într-o jumătate de secol, din 235 pana in 284, s-au perindat peste 25 de împarați la conducere. Diocletian (284-305) adoptă titulatura de dominus și instaureaza dominatul. Viața economică decade. Constantin I poate fi considerat al doilea întemeietor al imperiului. A reorganizat sistemul local de guvernare (prefecturi, dioceze, provincii), a legalizat creștinismul, a mutat capitala la Bizant (numit Constantinopol în 330). În 335, după moartea împaratului Theodosiu I, imperiul s-a scindat în Imperiul Roman de Apus (cu capitala la Ravenna) și Imperiul Roman de Răsărit (cu capitala la Constantinopol). În Apus, sub presiunea atacurilor vizigotilor și vandalilor, imperiul se clătina, Roma fiind cucerită (476) de către Odoacru, primul rege barbar al Italiei. În Răsărit, statul continua să existe până în sec. 15, sub denumirea de Imperiul Bizantin.

Citește și Limba latină – perspective


Publicat

în

,

de către