Alexandru Ioan Cuza – simbolul înfăptuirii României

cuza-coverintAlexandru Ioan Cuza (n. 20 martie 1820, Bârlad, Moldova – d. 15 mai 1873, Heidelberg, Germania) a fost primul domnitor al Principatelor Române, care a reușit să făurească unirea Moldovei și Țării Românești într-un singur stat – România.

Al. I. Cuza s-a născut într-o familie de boieri modești din Moldova, tatăl ispravnicul Ioan Cuza, iar mama Sultana, care-și avea originile din familia de origini fanariote din Cozadini îi vor oferi copilului o educație aleasă, caracteristică principiilor europene. După ce a activat ca ofițer în armata Moldovei, a fost trecut în rang de colonel, datorită dibăciei de care a dat dovadă.

Cu patru ani înainte de a a izbucni Revoluția de la 1848 se căsătorește cu Elena Rosetti, care din cauza problemelor medicale nu i-a putut dărui nici un copil, dar i-au crescut împreună pe cei doi fii ai lui Cuza cu amanta Elena Maria Catargiu – Obrenovice, pe  Alexandru Ioan Cuza și pe Dimitri Cuza. Despre Elena Rosetti nu se poate spune că a fost o femeie frumoasă, informațiile care au rămas despre ea o cataloghează ca fiind sfioasă și lipsită de feminitate, dar în schimb i-a fost devotată, și chiar și după moartea acestuia aceasta i-a păstrat memoria neîntinată.

Participant activ al mișcării revoluționare din Moldova, în 1848, Al. I. Cuza a fost ales domn al Moldovei la 5 ianuarie 1859 și, în același an, pe 24 ianuarie al Valahiei.

Odată înfăptuită Mica Unire, domnitorul Cuza a dus amplă campanie politică și diplomată pentru recunoașterea unirii celor două țări române de către Marile Puteri. Demersurile sale politice au cunoscut apogeul în ianuarie 1862, când este recunoscut oficial statul România cu capitala la București. Cele două țări, Moldova și Valahia, vor avea începând din 1862, o traiectorie comună pe plan extern, având același guvern și aceeași adunare.

Citește și  „Vreme trece, vreme vine” - 166 de ani de la nașterea lui Eminescu

Întreaga domnie a lui Cuza a fost guvernată de dorința arzătoare a acestuia de a evolua, apropiindu-se de stilul occidental. Cu ajutorul lui Mihail Kogălniceanu (ministru și prim-ministru), Cuza a inițiat o serie de reforme de augur pentru evoluția României. Astfel, în 1863 are loc secularizarea averilor mănăstirești, prin care au fost trecute în proprietatea statului averile bisericilor și mănăstirilor și, de asemenea, s-a impus un impozit de 10% asupra veniturilor lăcașurilor de cult.  În 1864 are loc reforma agrară, prin care aproximativ 400.000 de țărani au fost împroprietăriți cu parcele de teren.  iar tot în același an se instituie reforma învățământului. Acestea sunt doar trei din măsurile implementate de Cuza pentru crearea unui cadru modern de dezvoltare.

Al. I. Cuza a fost obligat să abdice în anul 1866 de către Monstruoasa Coaliție, alcătuită din partidele vremii (liberalii radicali și conservatorii), care au reacționat împotriva autorității domnitorului. Presupunându-se că intenționa să instaleze la conducerea României un regim personal. Domnitorul nu s-a împotrivit complotiștilor și chiar a afirmat că este dispus să renunțe la tron în favoarea unui principe străin. În februarie 1866 Cuza este obligat să abdice, iar îndatoririle sale sunt preluate provizoriu de o locotenență domnească până la sosirea principelui Carol I.

Al. I. Cuza și-a petrecut restul vieții în exil la Paris, Viena și Wiesbaden. Conform ultimei dorințe, Cuza a fost înmormântat la Biserica Domnească de lângă Palatul domnesc de la Ruginoasa, iar în prezent osemintele sale au fost depuse la Biserica Trei Ierarhi din Iași.