Tradiția Dragostei - Valentine's Day, Dragobete

Dragoste și mister, ritualuri antice romane și obiceiuri în Anglia Victoriană, cadouri, bomboane și flori, inimioare în palme, săruturi și declarații de iubire plutesc toate într-o desăvârșită artă a dragostei pe 14 februarie – Ziua Îndrăgostiților.

Povestea și istoria acestei zile nu puteau fi legate decât de mirajul învăluitor al celui mai profund sentiment: iubirea. Cică Valentin preot a fost la Roma. Claudius al II-lea a scos în afara legii căsătoria pentru tinerii soldați. A considerat că ei, fără familii, sunt mai devotați și mai buni luptători. Valentin a sfidat decizia și oficia căsătorii în secret. Când s-a aflat, a fost pedepsit cu moartea. Sunt multe legende în legătură cu această zi și toți Valentinii au fost martirizați. Un altul, înainte de moartea sa, fiind bătut și torturat, i-a scris iubitei o scrisoare semnată ”de la Valentinul tău” – expresie folosită și astăzi.

Adevărul zilei este de nepătruns, dar lucrul cel mai important este faptul că este vorba de cel mai prețios sentiment și cel mai dulce romantism. Cel mai vechi poem a fost scris în 1415 de Charles, duce de Orleans, în timp ce soția sa era închisă în Turnul Londrei.

”Sunt deja bolnav de dragoste,

Blânda mea, Valentina.”

În afară de Statele Unite sau Marea Britanie, Ziua Îndrăgostiților este sărbătorită în multe țări și mai nou și în România. Emoțiile transmise sunt expresia directă a sentimentelor cele mai curate. Ziua tuturor inimilor aduce ”cheile rădăcinilor”. Din această zi, florile încep să crească. Să spune că și păsările cerului se căsătoresc. Felicitările depășesc numărul celor trimise de Crăciun.

Pe plaiurile noastre, unde răsună doina în limba română, sărbătoarea iubirii este pe 24 februarie și poartă numele de Dragobete. Se identifică cu Eros ori Cupidon. I se mai spunea năvalnicul, datorită faptului că fetele își pierdeau mințile în fața chipului său frumos.

O altă legendă spune că Maica Precista l-a transformat într-o buruiană numită Năvalnic, căci prin nesăbuința lui ar fi îndrăznit să-i tulbure inima.

Modelul sărbătorii erau Zburătoarele. Se strângeau în stoluri, ciripeau, se împerecheau și începeau lucrul la construcția cuiburilor. Tinerii se întâlneau în fața bisericilor, îmbrăcați în costume populare. Zăpada netopită încă era adunată de fete și luând forma apei era folosită în tot cursul anului la descântece de dragoste sau pentru clătirea feței dimineața.

Această zi se sărbătoreşte încă de pe vremea dacilor. Satele răsunau de bucurie și ”Dragobetele săruta fetele” – aceasta era zicala care îi însoțea către primele flori. Acestea erau puse la icoană și se aruncau de Sânziene pe ape curgătoare ori se puneau în scăldătoare, rostindu-se: Inimi Dragobete

”Flori de fragă

Din luna lui Faur

La toată lumea să fiu dragă,

Urâciunile să le desparți.”

”Patronul iubirii”, ”zeul tinereții”, ”capul de primăvară”, ”logodnicul păsărilor”, Dragobete era fiul babei Dochia, fiica regelui Decebal, de care s-a îndrăgostit împăratul roman, Traian. Sărbătoarea marca un început și un sfârșit. Începutul era cel al renașterii, al vieții, al iubirii, iar sfârșitul era cel al desfătărilor lumești căci urma Postul Paștelui.

Romantism Prin păduri ori câmpuri, printre firele de iarbă abia ivite, printre ultimele petice de omăt, se juca jocul numit ”Zburătorit”. Băieții fugăreau fetele și dacă le prindeau, le sărutau. Acest sărut era echivalentul logodnei.

Nu puteau să-și facă loc tristețea ori lacrimile căci tot anul ar fi urmat necazuri. Asemănător cu simbolistica serii de Bobotează, fetele își puneau busuioc sfințit sub pernă, iar noaptea, prin somn, li se arăta ursitul.

Sărbătoarea de Dragobete ca și multe alte sărbători, a fost victima Comunismului, începând să apună în a doua jumătate a secolului al XX-lea. Treptat, locul i-a fost luat de Valentine’s Day, importat din America și diferența este că Năvalnicul nostru era neastâmpărat și chipeș pe când Valentin era blajin.

Ca un ritual al inimii, Nichita Stănescu spune: