Spiru Haret şi învăţământul ca remediu al carenţelor societăţii

Spiru_HaretSistemul şcolar al unei ţări trebuie să fie oglinda fidelă a trebuinţelor, aspiraţiunilor şi caracterului naţional al poporului care o locuieşte. Reforma şcolară care se urmăreşte de câţiva ani are de obiect principal realizarea acestui deziderat, mărturisea, la vremea sa, Spiru Haret – cuvinte de o profundă esenţă spirituală, creând premisele unei acţiuni exemplare în domeniul educaţional.

Astăzi, un timp în care se conştientizează la scară largă necesitatea unei schimbări şi după multiple tenative eşuate, există, totuşi, mici zvâcuri de voinţă de a căuta în reforma iniţiată de matematicianul Spiru Haret, în calitatea sa de Ministru al Învăţământului, un model de inspiraţie pentru impasul actual.

Există numeroase mărturii cu privire la dorinţa acestuia de a produce o mutaţie în sistemul educaţional românesc, izvorâtă tocmai din experienţa personală a studiului în afară. Astfel, deja licenţiat în matematici la Bucureşti, simţise dureros la sosirea sa la Paris în 1874, ca bursier din partea statului român, enorma diferenţă a pregătirii şcolare din ţară şi cea din Occident […]; conştient fiind de starea precară a învăţământului de acasă, va gândi cu profunzime la cauze şi la reformele care să ducă la o schimbare radicală a acestei situaţii (Eufrosina Otlăcan, 2012). Mai mult, el a intuit, la fel cum au gândit Cuza, Kogălniceanu, Maiorescu şi Eminescu, că o societate predominant agrară şi ţărănească trebuie modernizată din interiorul ei de către instituţii adecvate (s.m.). Una dintre aceste instituţii este şcoala, concepută de Haret ca mijloc fundamental în mediul ţărănesc (Constantin Schifirneţ, 2012). El era convins că învăţământul joacă un rol de regulator social şi de remediu la numeroasele carenţe, plasându-l în miezul preocupărilor de reformă, de remodelare „ştiinţifică” a statului […] El a însemnat nu numai legislaţie şi organizare şcolară, într-o epocă de mari convulsii, ci şi soluţii de redresare a satului românesc, în primul rând, soluţii pragmatice şi mereu actuale (Alexandru Zub, 2011).

Cu un acut simţ al unui învăţământ desăvârşit, în concepţia lui Spiru Haret sălăşluiau trei scopuri esenţiale pe care sistemul educaţional trebuia să le atingă: să formeze buni cetăţeni, să asigure tinerilor un fond de cunoştinţe, considerate a fi indispensabile în viaţă, şi, nu în ultimul rând, să asigure corelaţiile necesare cu viaţa social-economică a statului. În plus, acesta are meritul de a fi punctat necesitatea de a modela si cultiva nu doar spiritualitatea tinerilor, dar şi aceea de a le fasona caracterul, de a-i îmbogăţi sufleteşte.

Citește și  Învăţământul superior din România

Întrucât legea asupra instrucţiunii, ce data din vremea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, de altfel prima care instalase şcolarizarea primară gratuită şi obligatorie, nu era integral aplicată, s-a impus nevoia unei schimbări. Astfel, în timpul primului său mandat, Spiru Haret iniţiază demersul de reformă vizată, promulgând legea învăţământului secundar şi superior (23 martie 1898) şi legea învăţământului profesional (1899), urmând ca, în cadrul celui de-al doilea mandat, să aibă loc şi introducerea legii învăţământului privat  (3 dec. 1904).

În definitiv, acesta a prelungit, de la 7 la 8 ani, durata învăţământului secundar, structurat în două cicluri, inferior (gimnaziu) şi superior (liceu), şi trei secţiuni: reală (ştiinţe), modernă (limbi străine) şi clasică (limbi străine, latină şi greacă). Pe lângă aceasta, învăţământul secundar pentru băieţi a fost împărţit în gimnazii şi licee, iar învăţământul pentru fete a fost structurat în şcoli secundare de gradul I (5 ani) şi II (4 ani), cu studii special destinate femeilor (ex: creşterea copiilor, igienă, farmacie).

Pe lângă acestea, personalitatea remarcantă a lui Spiru Haret însumează o serie de alte merite, datorită acţiunilor sale de mare anvergură. O măsură semnificativă a constat în introducerea examenului de admitere în învăţământul secundar şi a examenului de capacitate la nivel de clasa a VIII-a. Bacalaureatul a fost înlocuit de un examen evaluativ asupra tuturor anilor de liceu.

Acesta a susţinut învăţământul rural, înfiinţând peste 1200 de şcoli şi fondând revista Albina, ale cărei consturi reduse permiteau accesul populaţiei rurale la informaţie. A pledat pentru caracterul practic al învăţământului, întrucât peste tot se impune a se face aplicaţii şi a se dezbrăca învăţământul cât mai mult posibil de caracterul abstract şi pur teoretic. De asemenea, acesta a împărţit învăţământul profesional în patru ramuri: agricol, silvic, meserii şi comercial.

Citește și  De ce avem nevoie de motivație

Adept al dictonului latin mens sana in corpore sano, Haret a susţinut educaţia fizică în şcoli, introducând concursurile de oină, desfăşurate anual la data de 10 mai. Tot sub iniţiativa sa, au existat anumite facilităţi pentru elevii care locuiau la mari distanţe de unităţile şcolare, înfiinţând totodată cantinele şcolare şi internatele. El a încercat să stimuleze şi să întreţină sentimentul patriotic al tinerilor, insituind numeroase serbări şi jocuri cu un caracter naţional, dar si insistând asupra predării istoriei şi geografiei. În plus, elevii s-au putut bucura de numeroase excursii la monumente şi locuri istorice româneşti.

Însă nu doar şcolarii s-au bucurat de anumite beneficii din partea unei personalităţi cu o atât de înaltă ţinută morală şi spirituală, ci şi dascălii. Astfel, Spiru Haret s-a implicat în pregătirea corpului profesoral, înfiinţând seminare pedagogice pentru învăţământul secundar. Tot acesta a introdus un examen de selecţie pentru alegerea profesorilor şi obţinerea unui post la catedră. Totodată, profesorilor li s-a acordat şansa de a-şi publica lucrările şi a le orândui în cadrul Bibliotecii pedagogice.

De reţinut este că, mai mult sau mai puţin semnifitcative, activităţile iniţiate de către Spiru Haret în timpul reformei sale au constituit un flux important în procesul de consolidare a unui sistem educaţional deschis oportunităţilor şi dezvoltării – o realizare incontestabilă, demnă de a fi urmată şi în zilele noastre.

Adelina-Mihaela Petroi