Învăţământul românesc – încotro?

elevi_liceuÎn ultimii ani, este tot mai evidentă încercarea învățământului românesc de a-și găsi un făgaș prielnic de evoluție, astfel încât instituțiile în cauză să reprezinte un spațiu de desfășurare a procesului instructiv-educativ cu idei consistente, rezonatoare, dorite a fi cu ecou şi materializate la nivelul societăţii. Desigur că sistemul educaţional prezintă numeroase conexiuni şi interdependenţe cu sistemul politico-economic al statului, ceea ce determină o paletă largă de influenţe, în baza cărora învăţământul se află într-un perpetuu proces de schimbare. Astfel, este cât se poate de evident că, deşi, aparent, există dorinţă de perfecţionare, nu au fost create încă premisele optime de dezvoltare, astfel încât să rezulte o sincronizare între demersurile ideatice şi canalizarea eforturilor spre reuşită. România încă se află la momentul său de răscruce, sforţându-se să-şi dovedească mai intens capacitatea de a participa la competiţia de amploare deschisă de sistemele educative europene.

În ciuda imperfecţiunilor pe care sistemul nostru le prezintă, nu putem contesta, totuşi, că există anumite avantaje pe care acesta le prezintă şi care stimulează uneori chiar şi interesul străinilor de a studia aici. Comparativ cu statele europene, România deţine, în primul rând, avantajul gratuităţii învăţământului obligatoriu, la care se adaugă sistemul de burse acordate. În timp ce în ţara noastră, pe perioada de desfăşurare a cursurilor obligatorii, elevii dispun gratuit de resursele bibliografice necesare studiului, există state, precum Italia, în care manualele şcolare nu sunt asigurate nici măcar la nivel de şcoală primară.

O etapă deosebit de importantă în experienţa educativă a fiecărui elev, Examenul de Bacalaureat din ţara noastră, comparativ cu alte state europene, prezintă, prin modalitatea de parcurgere a probelor, un nivel de dificultate ascendent, oferind astfel şansa de a depăşi acest prag dificil şi celor ce nu au performanţe şcolare foarte ridicate. În plus, se consideră că sistemul românesc de notare este mai permisiv, având ca notă de promovare 5, cu excepţia Bacalaureatului, unde aceasta este 6.

Citește și  Oradea

Deşi legislaţia în vigoare a sistemului educaţional românesc se bazează, în principal, pe dreptul copilului de a primi o educaţie care să îi permită dezvoltarea, în condiţii nediscriminatorii, a aptitudinilor şi a personalităţii sale, se observă ca prim dezavantaj slaba finanţare a învăţământului, ceea ce creează reale probleme legate de garantarea egalităţii de şanse pentru cei din mediul rural. O perspectivă sumbră există şi asupra metodelor de predare-învăţare adoptate de către cadrele didactice din România, acestea insistând cu precădere asupra aspectelor teoretice. În majoritatea statelor europene, sistemul educativ a implementat metode didactice şi resurse educative moderne, astfel încât să sporească nivelul de înţelegere şi asimilare a informaţiilor, să dezvolte competenţele elevilor şi să le modeleze spiritul de echipă. Mai mult, la nivelul învăţământului superior, în ţări precum Germania, Franţa sau Finlanda, accentul cade pe aspectele practice, astfel încât se constată o corelaţie strânsă între materiile predate în facultate şi mediul în care studentul urmează să lucreze.

Un studiu în domeniu relevă faptul că Danemarca prezintă cel mai bine organizat şi cel mai eficient sistem de învăţământ, astfel încât procesul instructiv-educativ se desfăşoară pe coordonatele învăţării definite de către UNESCO: învăţarea pentru a şti (educaţia formală), învăţarea pentru a face (adaptarea sistemului educativ la cerinţele de muncă ale societăţii), învăţarea convieţuirii (activităţile desfăşurate în timpul liber) şi învăţarea organizării propriei vieţi (asimilarea de informaţii, astfel încât acestea să fie utile dezvoltării personale).

Este cert că, orice analiză comparativă dintre sistemul de învăţământ românesc şi cel al statelor europene, ne situează la periferia performanţelor educative şi inovative. Învăţământul românesc prezintă anumite avantaje, dar şi numeroase carenţe, care duc la crearea unui decalaj între noi şi Uniunea Europeană. Un sistem educaţional bine consolidat şi cu un nivel calitativ ridicat doreşte a forma un proces de învăţare continuă, să dezvolte nivelul de trai al societăţii, prin promovarea aptitudinilor, a creativităţii, a iniţiativei, a originalităţii şi a unui sistem de valori solide şi, totodată, să-şi asume responsabilitatea corectării erorilor de comportament civic identificate la nivelul comunităţii publice. Este oare România pregătită pentru aceasta?

Citește și  Cluj-Napoca

Adelina-Mihaela Petroi