Războiul are chip de copil

 

… şi se numeşte Ivan, ar fi putut continua titlul de mai sus. Se spune că nimic nu e mai dificil pentru un regizor decât alegerea unui copil drept protagonist. Însă, Andrei Tarkovski reuşeşte într-un mod aparte să pună pe umerii unui băieţel blond şi cu pistrui întreaga dramă a războiului.

Afiș publicitar „Copilăria lui Ivan”

Copilăria lui Ivan (1962) a fost primul lungmetraj al autorului de film rus, pelicula care i-a adus recunoaşterea mondială. Aparent, subiectul filmului urmăreşte un fir simplu: Ivan, un băiat orfan, ajunge cercetaş pe front şi are parte de un sfârşit tragic. Ceea ce adaugă profunzime filmului este implicaţia morală, faptul că obiectivul nu surprinde doar ceea ce trăieşte protagonistul, ci şi ceea ce gândeşte, îşi imaginează şi visează.

În evoluţia lui Tarkovski ca regizor de film, Copilăria lui Ivan reprezintă un fenomen singular. Dacă în Călăuza (1979),  film care explorează dorinţa omului de a dobândi ceva mai presus de el, într-o lume în care cunoaşterea trebuie ghidată de o călăuză, precum şi în alte filme, Tarkovski explorează posibilităţi externe realităţii, plasând acţiunea în spaţii ficţionale, Copilăria lui Ivan are un suflu realist, bine ancorat în contemporaneitatea lui Tarkovski. Cu acest film, regizorul rus nu caută să provoace mintea publicului, ci să sondeze în sufletul acestuia.

Simbolistica lungmetrajului

Calul înconjurat de mere, secvență din film

Copilăria lui Ivan este construit pe baza unor simboluri şi a unor imagini numite de Tarkovski imagini ale fericirii. Fie că este vorba de un cal înconjurat de mere pe o plajă, fie că asistăm la o scenă în care protagonistul aleargă prin natură, înconjurat de fluturi şi vegetaţie, fericirea este extrem de bine redată de către regizor: se simte şi în imagini, se simte şi în lumini, regizorul alegând cadre întunecate pentru emoţii puternic negative şi cadre luminoase pentru a exprima micile bucurii ale vieţii.

Personajul lui Ivan este cu adevărat special în economia filmului. Dacă, în mod obişnuit, adulţii sunt cei care îşi pierd speranţa, în film, Ivan este cel căruia lumea nu îi mai oferă nicio bucurie. Singura lui temere este aceea de a nu ajunge la şcoala militară, de a nu fi limitat, aşadar, de a i se fura libertatea. Visele în care Ivan îşi revede mama sunt extrem de reale, aproape palpabile pentru personaj.

Crucea, ruinele unei biserici, doi prizonieri executaţi care ţin în mână o pancartă pe care este scris bine aţi venit, moara de vânt, clopotul sunt toate simboluri valorificate pentru a transmite mesajul lui Tarkovski, acela că lumea s-a îndepărtat de vechile valori, că ruinele ajung sub şenilele războiului şi că lupta împotriva cursului istoriei este mereu de necâştigat. Pacea este tema filmului care se conturează prin contrast cu faptele prezentate. Una din cele mai reprezentative scene este cea în care Ivan se întâlneşte cu un bătrân a cărui casă fusese distrusă în timpul unui bombardament. Felul în care bătrânul caută un cui pentru a pune un tablou pe grinda uşii sau faptul că nu uită să tragă zăvorul porţii, deşi pereţii casei nu mai există exprimă dorinţa oamenilor de a rămâne pe loc, de a-şi trăi propriile vieţi, departe de lamele războiului care toacă destine.

Secvență din film

Despre acest film, Andrei Tarkovski declara în carte sa autobiografică, Sculpting in Time: După ce am terminat Copilăria lui Ivan, am avut presentimentul că cinematografia îmi era atunci la îndemână. Când joci baba-oarba, cu ochii legaţi, cunoşti, de asemenea, această certitudine de a simţi prezenţa altuia, chiar dacă acesta îşi ţine răsuflarea. Cinematografia era acolo, foarte aproape, o simţeam cu simţul meu interior, asemenea celui cu care câinele de vânătoare îşi adulmecă vânatul. Un miracol se petrecuse. Filmul era reuşit. Altceva se cerea acum de la mine: trebuia să înţeleg ce era cinematografia.

Prin acest film, Andrei Tarkovski se înscrie în spiritul generaţiei sale. Copilăria lui Ivan este realizat în acelaşi deceniu în care Bulgakov va scrie Maestrul şi Margareta şi în care Şostakovici încă mai compunea. Toţi aceşti artişti au în comun faptul că au creat într-un regim ostil, opresiv, în care libertatea de exprimare era legată la ochi.  De aici şi contrastele puternice ale operelor lor.

Copacul singuratic – simbol al filmului

Dincolo de fapte istorice sau interpretări, relevantă rămâne scena de final în care Ivan aleargă pe malul unei ape. Contrastul dintre apa care străluceşte în soare ca o promisiune a vieţii care se schimbă mereu şi îşi urmează cursul şi copacul singular, cu trunchiul ars ca o mărturie a tot ceea ce a fost distrus şi nu mai poate reveni la viaţă – toată această imagine conţine geniul lui Tarkovski: omul care a surprins în câteva secunde de peliculă întreaga dramă a lumii.

Ștefana Bostan

 

Scenă din film, 1962
Ivan

Surse imagini: http://www.cinemagia.ro/http://www.moviequa.com, https://likeadrum.wordpress.com