Timpul a trecut, vremurile s-au schimbat, ne-am schimbat și noi, ca oameni, am învățat lucruri noi, am inventat chestii noi care să nu facă traiul mai ușor, dar un lucru e cert: pupincurismul nu s-a schimbat niciodată, nu am mai scăpat de el, e tot aici și este tot mai prezent printre noi.
Verticalitatea nu ar trebui să ducă nicidecum la pupincurism, pentru că acestea două sunt antonime, zic.
Obediența a devenit un hobby pentru unii: se pricep atât de bine la asta și o fac mereu, e un stil de viață. Pupincurismul lucrează pe la spate și nu e sincer, ci ispititor de neadevărat, pe când verticalitatea unui om e o calitate de lăudat. Verticalitatea nu ar trebui să ducă nicidecum la pupincurism, pentru că acestea două sunt antonime, zic.
Într-o lume în care tot mai mulți au căzut pradă minciunilor și fățărniciei și acționatului pe la spate, e musai să învățăm să fim direcți și sinceri, să cultivăm în noi verticalitatea, adică abilitatea de a putea spune lucrurilor pe nume într-un mod cât mai sincer și direct, cu toate că adevărul doare, se știe. Însă tocmai asta ne lipsește, o comunicare direct proporțională cu adevărul și cu ce gândim, pentru că deseori se întâmplă total invers și de aici apar calități mai puțin necesare lumii în care trăim; deseori comunicăm de fațadă și nu mă miră deloc faptul că pupincurismul vine la pachet cu bârfa.
Realitatea e tristă și dezamăgitoare. Un exemplu este că dacă tu stai într-un grup și vorbești cu ei, toți o să afirme, o să fie de acord cu tine, cu ce zici, dar între timp ei o să-ți analizeze fiecare cuvânt, fiecare gest, fiecare mișcare, fiecare vorbă spusă la locul ei sau nu și adevărata discuție începe abia după plecarea ta. Atunci începe bârfa și pupincurismul, pentru că oamenii nu au curaj să zică în față ce gândesc: fie pentru că realizează că nu e adevărat și nu are un rost, fie pentru că sunt lași și fățarnici.
Menționez aici și categoria aia de pupincuriști care sunt așa prin vocație și asa le e meseria, și care fac asta ca să se dea bine pe lângă tine și atunci nu mai știi pe cine să crezi și pe cine nu, cui să te deschizi și cui nu, pentru că categoria asta e cea mai periculoasă: vor ceva de la tine, se folosesc de celebritatea, banii sau personalitatea pe care o ai. Se dau bine pe lângă tine, pentru că e vorba despre ce au ei de câștigat.
Ce-am ajuns? Că nici dușmani nu mai avem și e rău! Ne-au devenit toți “prieteni” și tocmai de ăștia e cel mai greu să te păzești, pentru că ei știu exact unde să te atace.
Într-o altă ordine de idei, apreciez la oameni verticalitatea, pentru că această calitate este prețioasă și odată cu trecerea timpului, aceasta devine și mai prețioasă și chiar absolut necesară, deoarece omul își pierde valorile general-umane, uită cine e și cade pradă pupincurismului. Și asta se întâmplă nu numai cu un om sau doi, ci cu mulți oameni, foarte mulți.
De ce să te vinzi intereselor de moment, ale tale sau a celor din jur? De ce să nu ai un drum al tău, lipsit de fățărnicie și lingușeală? Da, e adevărat, a fi onest, cinstit și vertical are și dezavantaje: poate duce la pierderi enorme: prieteni, faimă, putere, bani, dar oare astea sunt valorile și principiile la care aspirăm? Oare chiar asta vrem să facem, să facem compromisuri cu valorile și principiile fundamentale? Oare acolo vrem să ajungem noi, ca oameni?
Eu zic că nu, de aceea aleg verticalitatea, onestitatea și corectitudinea, pentru că asta ofer și asta vreau să primesc în schimb. Or, primești astea dacă alegi pupincurismul?
Maria Bocicov