Și spune-mi, de ce-i toamnă? Și frunza de ce pică?

fata_toamnaE toamnă și se simte. Copacii își iau rămas-bun de la podoabele lor de frunze, acestea își rostesc ultimele cuvinte de dor și cu ultimele puteri, se rup de ultimul fir care-i leagă de ram: Adio…

Apoi, se rotesc în aer, de dragul unor vremuri ce au apus, apoi se aștern domol la pământ, acesta le e destinul.

În sufletul meu e aceeași metamorfoză. Mi se rup bucăți din suflet și se aștern undeva, în abis și nu le pot întoarce înapoi. E cutremur în inima mea, e frig și vânt. E tare frig, îmi îngheață sufletul. Să fie de la răceala ta? Să fie de la răceala mea? Nu știu, dar mi-e frig. Acoperă-mi inima cu privirea ta. Acoperă-mi-o și nu mă lăsa să mor de frig.

[timed-content-client show=”0:20:1000″ hide=”0:45:1000″ display=”div”]Contacteaza-ne aici şi te includem în lista de autori de pe site-ul EduSoft.[/timed-content-client]

O să plec și o să rămâi în neștire, singur și adormit de vraja orbită a durerii. Mă doare să plec, dar tu nu mă rogi să rămân, iar eu nu mai pot s-o fac. Am rămas de prea multe ori, acum e timpul să zbor.
Zboară-mă tu, suflă-mi pe văpaia sufletului meu, ca să pot avea puteri să zbor, să ajung departe, să-ți uit privirile, să uit numele tău.

Plânge-mă, ca să-mi speli rănile, ca să-mi speli durerile din mine. Plânge-mă, ca să-mi inunzi drumul înapoi către tine, bătătorit de tălpile sufletului meu. Îmi pleacă des de la mine, știe drumul, o ia spre tine.

cuplu, apus, iubireSuflă-mă, să zbor pe aripile vântului. Să mă poarte dorurile departe, să mă ducă prin văzduhul curat, pe sub norii plini de pace, pe sub picăturile tăcute de ploaie, peste munți și câmpii, peste mări și țări, peste trecuturi și prezenturi, unele mai vii, altele mai durute… apoi, să mă aducă înapoi acasă, la mine în suflet, să mă ghideze către mine, căci m-am pierdut și m-ai pierdut și tu.

Citește și  Cândva...

Uită-mă tu, ca să nu te mai visez, ca să nu mă mai gândesc la tine, ca să nu mă mai chemi în vis, când ți-e greu. Uită-mă și ieși din sufletul meu, ca să pot trăi mai departe.

Apoi, cheamă-mă când îmi vei uita privirea, mângâierea și căldura sufletului. Cheamă-mă, ca să-ți pot simți răceala și așa, să mă pot îndepărta de tine.
Acum  nu pot, pentru că îmi ții sufletul în înăuntrul tău, legat și el nu poate ieși nici dacă vrea. Dezleagă-mi sufletul și lasă-l să plece. Lasă-mă să zbor.

Și la final, te rog, prefă-te în înger, ca să nu te pierd de tot. Ca să mă rog la tine când mi-e greu, ca să mă uit spre cer și să-ți văd ochii. Ca să mă uit în sus și să-mi fie inima ușoară, ca să mă pot regăsi, ca să pot regăsi calea spre inima mea…

– Adio, pică frunza

Şi-i galbenă ca tine,

Rămâi, şi nu mai plânge,

Şi uită-mă pe mine.

Şi s-a pornit iubita

Şi s-a pierdut în zare –

Iar eu în golul toamnei

Chemam în aiurare…

– Mai stai de mă alintă

Cu mâna ta cea mică,

Şi spune-mi de ce-i toamnă

Şi frunza de ce pică…

(George Bacovia, Pastel)

Maria Bocicov