Arta, un mod de viață: Laura Popescu

Este oare posibil ca arta să devină un mod de viață? Se poate scoate atâta inspirație din natură cât să-i poți reda frumusețea prin desen, sculptură sau grafică? Poți alege să îți petreci aproape tot timpul schițând chipuri, trasând linii, în scopul de a surprinde cadre, etape, modele sau locuri?

art 6 -1

Elevă a Liceului de Artă, Laura Popescu a ales să-și trăiască fiecare etapă a vieții prin artă, afirmând ea însăsi că întoarcerea la natură transformă oamenii triști în oameni plini de speranță, ajutând la descoperirea de sine a fiecaruia dintre noi.

„Pictura poate vorbi la fel cum muzica o face”, spune Laura. Iată că într-un timp relativ scurt ajungi să înțelegi ce leagă și ce aduce împreuna doua elemente create de Dumnezeu, omul si natura.

Pasiune

M-a surprins plăcut să observ cu câtă vivacitate și cu câtă pasiune poate vorbi un tânăr. Modul în care te poate atrage în lumea sa cu visele și cu dorințele lui, și în care îți poate schimba ziua doar ascultându-l. Încă de la început mi-am propus să îi dau cuvântul întru totul, să exprime atât prin cuvinte, cât și prin artă toate trăirile sale, toate părerile și planurile de vitor. Astfel, am descoperit un om frumos.

„Parinții mei m-au întrebat când eram mică dacă nu aș vrea să aleg profesia de arhitect. Am fost încântată de propunerea lor și am început să desenez schițe și peisaje.”

Putin mai târziu am aflat ca Laura a dorit să renunțe la desen, catalogându-l ca fiind mai degraba o pasiune și nu un job. Ulterior, a revenit la ideea inițială, în urma unor sfaturi primite din partea profesorilor care au încurajat-o, spunându-i că nu e bine să dea la o parte harul pe care îl are.

Sculptura și … peisagistica

În prezent, Laura studiază sculptura, văzând în aceasta un mod ușor de exprimare și de comunicare cu cei din jur. „Am fost mai mereu ciudată din punct de vedere vestimentar, mi-a plăcut mereu să fiu altfel și acesta a fost motivul pentru care mi-am găsit compatibilitatea în arta. Ea îmi dă posibilitatea de a fi altfel față de ceilalti”, ne spune Laura.

art 6 - 2

Pictură, Photoshop, sculptură sau tehnici moderne. Acestea sunt câteva dintre temele de lucru la Liceul de Artă și punctele de plecare către viitor ale tinerelor telente. Laura își propune să meargă înainte în această direcție și să studieze la una dintre universitățile din străinătate, iar dacă acest lucru nu va fi posibil, va alege Bucureștiul sau Iașiul spre a-și continua pasiunea. Ar opta chiar și pentru o a doua facultate, și anume peisagistica. „Natura îți oferă tot ceea ce ai nevoie. În natură găsesti liniște, frumusețe și viață”, a mai adăugat Laura.

Moda

O altă pasiune a Laurei este moda. Strâns legată de artă, moda atrage prin diversitatea sa, dând oricui libertatea de a fi el însuși. Din spusele Laurei am aflat că își propune să revoluționeze moda din România și nu numai, prin crearea unui pulover cu elemente unice și că intenționează în vara aceasta să ia cursuri de croitorie și design vestimentar, pentru a prinde îndemânarea necesară în confecționarea articolelor vestimentare.

„In prezent, am o susținere foarte bună din partea parinților și a profesorilor mei. La scoală iau porția necesara de curaj și prind o oarecare experiență, deoarece profesorii văd în noi acel ceva special și dau curs imaginatiei noastre.”

art 6 - 3

Creațiile ei au facut punctul de atracție a multor expoziții la Galeriile de Artă, unde a participat în mod special cu icoane, dar și la Nicu Enea, unde a expus peisaje. A primit medalii și diplome încă din clasa a V-a și a participat și la concursuri internaționale, unde a primit de fiecare dată premii – diplome de participare sau mențiuni. „Îmi place foarte mult La Belle Époque, deoarece sunt lucrări pline de sentiment, istorie și grație”, a mai completat Laura. Este inspirată de abstract și de ciudat, și poate de aceea îi displace lumea modernă care este atrasă doar de perfectiune și exagerare. „Mi-au plăcut întotdeauna oamenii care se diferențiază prin ceva, oamenii «altfel» si aici nu ma refer neapărat la ceva ciudat sau ieșit din comun prin exagerare, ci la acel tip de «altfel» care place ochiului și sufletului în aceeași măsură. Spre exepmlu, o batrânică cu broboada, cu privirea-i blândă, cu chipul îmbatrânit”.

Mărturisiri

Laura vrea să călătorească mult și să cunoască oameni și locuri de la care este sigură ca are multe de învățat. Speră să aibă puterea să trăiască spiritual în strânsă legatură cu natura și arta. Un adolescent diferit față de ceea ce vedem zi de zi pe stradă prin ideile sale și prin aspirații, îti dă încrederea ca arta este pe mâini bune și că va fi dusă mai departe de către oameni drepti. „Toți vor să iasă în evidență cu ceva, fie prin haine, fie printr-un comportament mai ciudat, dar ei de fapt nu fac nimic, nu au niciun hobby, niciun țel și vor să câștige bani fără niciun efort”, crede Laura. Chiar dacă este abia la început de drum, dorește să descopere viața în adevăratul sens al cuvântului, să traiască frumos și, după spusele ei, să nu ajunga la batrânețe cu amintiri slabe și vorbe puține: „Nu vreau să zic la batrânete ca mi-am trăit viața, să duc o viață în neștire și distractii. Vreau să las ceva bun în urma mea, ceva folositor celorlalți.”

Elena Paula Rusu
01.06.2014

Vezi proiectul nostru “Tineri jurnaliști” / “Young journalists”