Piaţa Mică din Sibiu

pmSibiul respiră artă, istorie, cultură… În Ringul cel Mic al urbei se îmbină acorduri baroce de un deosebit farmec şi parfum arhaic. Construită între sec. XIV-XVI şi aflată în cea de-a doua incintă de fortificaţii a acestui oraş legendar, Piaţa Mică reprezintă vechiul său centru comercial.

Perimetrul pieţei este secţionat în două părţi distincte de strada Ocnei, ce se îndreaptă spre centrul Sibiului, coborând pe sub Podul Minciunilor. Latura de nord se prezintă sub formă circulară, iar clădirile ce se înlănţuie în această parte au o formă concavă, deosebindu-se de cele aflate în Piaţa Mare prin absenţa portalului masiv, boltit, specific respectivei zone.

Latura sudică înfăţişează o suită de clădiri a căror particularitate rezidă atât în înălţimea specifică, cât şi în prezenţa arcadelor semicirculare susţinute de portanţi şi a loggilor, la parter, semideschişi spre piaţă. Acesta constituia locul unde odinioară negustorii îşi adăposteau mărfurile meşteşugite în ateliere şi expuse ulterior cumpărătorilor. De asemenea, o notă în plus de autenticitate este conferită Pieţei Mici din Sibiu de către ochii oraşului, aşa cum denumesc localnicii lucarnele lenticulare. Începând cu secolul al XIX-lea, o nouă vrajă se ţese deasupra pieţei prin împodobirea elementelor arhitecturale cu felinare confecţionate din fier forjat.

Perspectiva panoramică asupra istoriei ce şi-a lăsat aici amprentele inconfudabile ale unor timpuri ce s-au menţinut vii în spiritualitatea sibiană se conturează de la nivelul ultim al Turnului Sfatului – un monument emblematic al Sibiului, prin vechimea sa de peste şapte sute de ani.

În plus, Piaţa Mică găzduieşte primul pod de fier forjat din ţara noastră şi unul dintre obiectivele turistice cu cea mai amplă încărcătură legendară a oraşului – Podul Minciunilor sau Podul culcat, o punte de legătură între Orașul de jos și Orașul de sus. Această denumire populară este justificată prin circularea a patru legende, dintre care ce-a mai cunoscută este aceea că podul are urechi și o intensă forţă, astfel încât, la fiecare minciună auzită, el începe să geamă din toate încheieturile și se prăbușește, aducând mincinosul cu picioarele pe pământ.

Alte voci susţin că în Piața Mică din Sibiu se țineau în trecut numeroase târguri, în cadrul cărora existau adesea persoane păcălite de negustori. Când constatau înşelătoria, acestea se întorceau la vinovaţi şi, drept pedeapsă pentru fapta comisă, îi aruncau de pe pod, inspirând astfel teamă celorlalţi comercianţi.

O altă legendă face apel la cuplurile de îndrăgostiţi ce se plimbau odinioară pe acest pod, jurându-şi iubire veşnică. Fetele care încercau să-şi mintă partenerul, afirmând că sunt pure, erau descoperite în noaptea nunţii, ulterior târâte pe pod şi aruncate peste balustradă.

Tot în orizontul amoros este proiectată şi concepţia celei de-a patra legendă. În timpurile vechi, cadeţii care studiau la Academia Militară îşi dădeau întâlnire cu diferite domnişoare pe acest pod, făcându-le numeroase promisiuni. Acestea urmau să descopere apoi, spre dezamăgirea lor, că lucrurile auzite erau doar false jurăminte de amor.

O suită de alte simboluri arhaice defilează în Ringul cel Mic al Sibiului. Astfel, Casa Artelor reprezintă vechea hală a măcelarilor, care în vechime purta denumirea specifică acestei bresle prezente în clădire, pentru ca mai apoi să devină loc de folosinţă şi pentru breasla cojocarilor. În jurul anului 1765 aceasta serveşte drept sala de teatru, fapt ce-i conferă numele deţinut şi astăzi.

Un alt vestigiu semnificativ este constituit de Turnul Scării Aurarilor, ce datează din secolul al XV-lea. În mica sa apropiere fiinţează Muzeul de Istorie a fostei farmacii La Ursul Negru, unde a lucrat o parte importantă din viaţa sa Samuel Hahnemann, părintele homeopatiei. Asemenea Podului Minciunilor, şi acest element arhitectural poartă un iz de legendă: se presupune că la un moment dat proprietarii ei au plasat un bolovan imens deasupra intrării, susţinut doar de pânza subţire a unui păianjen.

În definitiv, alături de Piaţa Mare, Piaţa Mică a Sibiului constituie unul dintre polii de atracţie ai acestui încântător oraş, în jurul lor gravitând semnificativele evenimente culturale desfăşurate în această zonă a ţării. În virtutea acestui fapt, autorităţile locale au vizat în ultimii ani anumite proiecte de reabilitare.

Cel mai recent, dar şi cel mai costisitor dintre acestea, s-a pregătit pentru demararea lucrărilor încă de la sfârşitul lunii iulie a acestui an şi urmăreşte reabilitarea clădirii nr. 22 din această piaţă. Fiind un proiect major de restaurare, autorităţile susţin că lucrările ar urma să se desfăşoare pe parcursul a trei ani. În plus, într-un raport al Direcției Tehnice din cadrul Primăriei Sibiu stă menţionat faptul că mobilul este într-o stare avansată de distrugere, fiind parțial în pericol de prăbușire. În prezent, curtea interioară este înțesată cu schele și proptele ce împiedică ziduri și acoperișuri să se prăbușească. Aceeaşi sursă susţine că În anul 2008 au fost executate intervenții de primă necesitate pentru punerea în siguranță a unei porțiuni din clădire, în urma prăbușirii zonei de legătură dintre două corpuri. Aceste lucrări au reușit să stabilizeze starea precară a clădirii, dar intervenția globală de reabilitare structurală, funcțională și estetică este de o necesitate incontestabilă.

Astăzi, această casă se află în proprietatea Primăriei Municipiului Sibiu, aici funcţionând o secţie a Universităţii de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu din Bucureşti, Serviciul Public de Administrare a Domeniului Public şi Privat al Municipiului Sibiu şi Centrul de Documentare Oraş Istoric şi Monumente din cadrul Primăriei Sibiu. De altfel, este vorba despre un edificiu valoros al urbei, întrucât cuprinde Sala Frescă a Muzeului Naţional Brukenthal, ai cărei pereţi poartă podoaba celor mai vechi picturi laice din Transilvania, de la sfârșitul Evului Mediu. Reprezentările murale, de o incomensurabilă încărcătură cultural-istorică, înfăţişează o scenă de judecată, o imagine biblică, una alegorică şi o scenă de vânătoare ce are marcat anul 1631 şi un blazon din stucatură policromă din 1694.

Adelina-Mihaela Poenaru