O protecţie solară sigură

beach-420173_640Se ştie că principalul risc al expunerii solare îl reprezintă cancerul de piele, de aceea menţinerea sănătăţii trebuie să constituie principala noastră grijă, chiar şi în sezonul de plajă. Aşadar, pentru a obţine, pe de o parte, un bronz strălucitor, iar, pe de altă parte, a avea o piele cât mai sănătoasă, este important să ţinem seama de câteva sfaturi ale specialiştilor.

Aspectul cel mai important constă, desigur, în utilizarea cremelor, emulsiilor sau a loţiunilor care să asigure protecţia împotriva razelor nocive. Acestea trebuie să apere pielea atât de radiaţiile UVA, cât şi de cele UVB şi de aceea se indică folosirea unui produs de protecţie solară potrivit fiecărui tip de piele: pielea mai deschisă la culoare este întotdeauna mai predispusă arsurilor solare şi necesită, prin urmare, o protecţie mai intensă faţă de o piele cu o nuanţă mai închisă. Deşi există zvonuri conform cărora un factor de protecţie înalt aplicat pielii împiedică bronzarea, specialiştii ne asigură că produsele de acest fel ajută la obţinerea unui bronz sănătos, înlăturând pericolul arsurilor. În acest sens, ei ne îndeamnă ca în primele 2-3 zile să apelăm la o protecţie sporită, urmând ca după instalarea treptată a bronzului şi aceasta să fie scăzută.

Tocmai pentru că în ultimii ani s-a constatat dorinţa consumatorilor de a obţine un bronz intens şi rapid totodată, producătorii au căutat să răspundă acestei exigenţe, prin îmbunătăţirea emulsiilor de plajă cu ulei de morcov, bogat în betacaroten, unt de cacao, ulei de măsline sau de cocos, tirozină şi riboflavină – componenţi ce stimulează producţia de melanină din piele şi determină obţinerea unui bronz mai rapid, luminos şi de durată.

Un bronz sănatos este obţinut, însă, şi de utilizarea corectă a acestor produse de protecţie solară. Medicii indică faptul că ele trebuie aplicate cu 15 minute înainte de expunerea la soare, pe suprafaţa întregului corp. De asemenea, este necesară reaplicarea frecventă a lor, căci transpiraţia sau apa sunt factori ce diminuează efectul acestora.

O atenţie specială este acordată protecţiei solare a copiilor, a căror piele este în mod evident mai sensibilă. În cazul acestora se recomandă folosirea unei creme cu factor de protecţie 50. Mai mult, aceasta trebuie să deţină o formulă uşoară, nonalergenică, rezistentă la apă, care să nu conţină parabeni sau benzophenone-3.

Pielea necesită îngrijire nu doar înainte sau în timpul orelor de plajă, însă şi după acestea. Astfel, după expunerea la soare, este foarte importantă utilizarea unei emulsiii sau loţiuni care să hidrateze, să revitalizeze şi să calmeze pielea.

Specialiştii remarcă faptul că în România se observă o creştere a numărului de produse de protecţie solară vândute, iar aceasta se explică prin procesul intens de educare a publicului cu privire la riscurile la care se expun şi cum pot fi ele prevenite.

Adelina-Mihaela Poenaru


Posted

in

by