Ştefan cel Mare – apărătorul creştinătăţii

Ştefan cel Mare a fost domn al Moldovei (1457-1504), fiul lui Bogdan II. Ştefan cel Mare a fosr una dintre personalităţile de excepţie ale istoriei româneşti, voievod ajuns legendar la scurtă vreme după dispariţia sa.

Ștefan cel Mare
Ștefan cel Mare

Ştefan a ocupat tronul Moldovei cu ajutorul lui Vlad Ţepeş. A dus o politică de întărire a domniei, descurajând tentativele adverse şi înconjurându-se de oameni de încredere, pe care i-a ridicat în rang, aşezându-i în cetăţile strategice ale Moldovei. Stabilitatea internă, rod al unei politici de maximă eficienţă, a făcut din Moldova o forţă militară în faţa Imperiului Otoman. Însuși Ștefan numea Moldova din timpul său „Poarta creștinății”.

Moldova a devenit și un partener respectat în relațiile internaționale. Astfel, în prima parte din lunga sa domnie a dus o politică externă de cooperare cu Polonia, în lupta pentru redobândirea Chiliei, care a fost reanexată Moldovei în anul 1465. Din aceeași perioadă datează respingerea lui Matei Corvin de a supune Moldova controlului Ungariei prin victoria de la Baia (1467), precum și înfrângerea unei armate tătare la Lipnic, in apropierea Nistrului (1469 sau 1470).

A doua etapă a domniei lui Ștefan cel Mare se conturează după anul 1470, când, pe plan extern, domnitorul moldovean declanșează lupta politica, diplomatică și militară pentru oprirea expansiunii otomane spre Europa. Astfel, Ștefan își impune propriii săi favoriți la tron în Țara Românească, încheie tratate cu Ungaria, Veneția și cu imperiul turcoman al lui Uzun Hasan. În ianuarie 1475 câștigă o victorie asupra oștilor otomane, la Vaslui. Această bătălie are importante ecouri europene, dar a fost lipsită însă de alte consecințe. Lăsat singur în fața marii expediții turcești conduse de sultanul Mahomed II, care a invadat Moldova în 1476, oastea moldoveană va fi învinsă la Valea Albă – Războieni.

Citește și  Minunea din Paris

În cea din urmă parte a domniei sale, Ștefan cel Mare a trebuit să înfrunte pretențiile de suzeranitate ale Poloniei într-un conflict armat, soldat cu înfrângerea ostii regelui Ion Albert în bătălia de la Codrii Cosminului (1497).

Pe plan intern, Ștefan cel Mare s-a dovedit un bun gospodar. El a întărit cetățile, curțile domnești, bisericile, sprijinind activitatea de scriere a cronicilor si a cărților religioase. Ștefan cel Mare a fost un diplomat iscusit și un strateg militar de excepție, el reușind să transforme Moldova într-o forță de prim rang în spațiul central și est-european.

Pentru faptele sale de apărător al creștinătății (la victoriile militare adăugându-se și zidirea a peste 40 de biserici și mânâstiri în Moldova, Muntenia, Transilvania și Muntele Athos, poporul român l-a numit „cel mare și sfant”, iar pe 20 iunie 1992 a fost canonizat, astfel încât Sfântul Ștefan cel Mare și Sfânt este sărbătorit la 2 iulie.