Cazinoul de la malul Mării Negre – peste 100 de ani de istorie

Epava de pe plaja din Costineşti m-a făcut să-mi îndrept atenţia către o altă epavă, situată la 28 km depărtare, pe malul mării. Vorbesc despre cladirea monumentală cu trei fundaţii: vestitul Cazino de pe faleza din Constanţa. Atracţia principală din peisajul marin de pe bulevardul Regina Elisabeta, Cazinoul, este cel mai emblematic edificiu al Constanţei, cunoscut la nivel naţional şi internaţional şi poate principalul obiectiv ce determină anual mii de turişti sa-şi facă drum prin acest oraş. Clădirea a fost edificată de Primăria Constanţa, pe o platformă specială construită în mare.

În spiritul la belle époque

Zona din jurul Cazinoului este ca un portal spre trecut, iar ca vizitator aproape că eşti purtat undeva la începutul secolului XX. Totuşi, cu cât ajungi mai aproape de clădire şi observi zidurile vechi şi geamurile murdare şi sparte, devii conştient de trecerea timpului şi cu fiecare pas te întorci iar în vremea ta. Chiar şi aşa, în pragul ruinei, clădirea impozantă construită în stil Art Nouveau are încă o mare putere de fascinaţie pentru că ne arată faţa vremii sale în vremurile noastre. Ca atâtea edificii vechi pe care avem încă bucuria să le admirăm şi care ne vorbesc despre epoca lor, acest Cazino are şi el o istorie proprie ce se împleteşte cu istoria începutului de secol XX.

Într-o atmosferă à la belle époque, la Cazino se conturau poveşti de dragoste, dar şi tragedii. Unii făceau averi, iar alţii pierdeau tot într-o clipă, fapt care îi îndemna la sinucidere. Când vine vorba de istoria acestui loc sunt adesea menţionaţi şi cei care se aruncau de pe faleză în valurile mării atunci când realizau că au pierdut tot. Acest loc, la fel ca oricare, păstrează poveştile frumoase, dar mai ales pe cele triste ale oamenilor care au fost legaţi de el.

La început…

Ca orice clădire veche, Cazinoul de pe malul Mării Negre s-a aflat într-o continuă transformare începând din 1880, când au început lucrările de construcţie al primului cazino, şi până azi. Evoluţia pe axa timpului a acestei clădiri, azi momument istoric, parcurge 137 de ani şi continuă. Povestea Cazinoului începe chiar înainte de 1880, cu diferitele planuri şi schiţe. Şi pe hârtie cunoaşte mai multe forme, dar şi ca edificiu propriu-zis. Proiectul şi construcţia cazinoului reprezentau un subiect controversat în acea vreme, iar părerile erau împărţite. De primele planuri şi începutul construcţiei se ocupa arhitectul Daniel Renard, jumătate român, jumătate elveţian. Din cauza schimbărilor politice, Renard este dat la o parte. Proiectarea cazinoului rămâne în grija arhitectului Petre Antonescu. Acesta opta pentru un stil architectonic românesc, iar ca funcţiune el intenţiona să facă din acest cazino un teatru. Însă în timp se schimbă iar planurile. Revenirea liberalilor la putere face ca preferinţa conservatorilor să devină nulă. Primăria doreşte modificări în planurile clădirii astfel că apelează din nou la serviciile arhitectului Daniel Renard, iar fundaţia ajunge să fie pentru a treia oară modificată. Renard înlocuieşte elementele stilului românesc, optând pentru motive specifice stilului Art Nouveau şi pentru decoraţii inspirate din Legenda Argonauţilor şi fauna marină, dând astfel cazinoului constănţean un aspect asemănător clădirilor epocii din Riviera franceză. Prin acest cazino avem un frumos exemplu de materializare a stilului Art Nouveau în România.

Cele trei cazinouri. Evoluţia până la cazinoul de azi

Primul cazino de pe malul Mării Negre a fost Kursaalul, în traducere loc de relaxare, construit în 1880 din lemn şi paiantă. O furtună din iarna anului 1891 lasă cazinoul fără o parte din acoperiş, distrugând şi unul dintre pereţii faţadei, fapt care trădează fragilitatea clădirii. Concluziile în urma expertizelor favorizau demolarea edificiului, iar consiliul comunal nu s-a opus. În ianuarie 1892 s-a aprobat demolarea. În primăvară, primarul Al. Belik ia decizia de a organiza un şantier în regim propriu pentru a reconstrui cazinoul. Aşa apare Casinul, precursorul Cazinoului pe care îl vedem şi noi azi. Acesta era situat pe locul actualului Acvariu, în faţa cazinoului de azi. Casinul a existat până în 1910, când a fost demolat pentru a face loc noului şi impozantului Cazino, a treia construcţie şi ultima, un cazino modern, aşa cum dorea atunci primăria, care a rezistat până în zilele noastre. Construcţia acestuia începea în 1905 şi se termina după 5 ani.

În decembrie 1909, inginerul Elie Radu și arhitecții Ion Mincu si D. Maimarolu sunt chemaţi la Constanţa pentru a inspecta Cazinoul şi pentru a propune modificări. Inaugurarea, la care a luat parte şi Principele Ferdinand, avea loc în august 1910, dar se mai lucrează la detalii încă doi ani. Deşi inaugurat cu mare fast şi admirat de mulţi, Cazinoul a atras şi multe critici negative în presa vremii, clădirea fiind numită o matahală plină de zorzoane sau un monument ridicat în cinstea nepriceperii şi prostului gust.[1]

Cu toate acestea, la scurt timp după inaugurare, luxosul cazino ajunge unul dintre cele mai cunoscute din Europa, iar accesul este permis doar celor bogaţi şi cu ţinute distinse din toate ţările lumii, conturându-se astfel o lume tot mai exclusivistă.

În urma bombardamentelor asupra oraşului Constanţa, cazinoul funcţiona în 1916 ca spital de campanie. Din 1917 revine la funcţia iniţială. În 1934, Renard efectua lucrări de reabilitare şi modernizare a clădirii, dar din 1941 clădirea a găzduit trupe germane şi drept urmare a fost iar avariat. Cu ajutorul unor deţinuţi politici, cazinoul este renovat în 1951. Începând cu 1948, în cazino funcţiona Casa de Cultură a Sindicatelor. În 1986, un grup de artişti a efectuat lucrări de restaurare a picturii, stucaturii şi vitraliilor, incluse într-un program de restaurare ce a durat doar un an şi care a fost de fapt ultimul. De atunci nimeni nu a mai intervenit, iar trecerea timpului a adus clădirea în pragul ruinei. Decenii la rând, Cazinoul a fost unul dintre localurile de lux, o perlă pentru litoralul românesc, frecventat şi admirat de mii de persoane anual. După Revoluţie, începe să funcţioneze ca restaurant, ca local unde se organizau nunţi, festivităţi şcolare şi diferite evenimente culturale.

Proiecte fără finalitate

Totuşi, intenţii de reabilitare a edificiului au mai fost, dar fără finalitate. În 2007, Cazinoul a intrat în grija firmei Queen Investments SRL, care deţine o reţea de cazinouri de lux în toată lumea, dar firma a decis în cele din urmă să renunţe. Ministrul Dezvoltării Regionale şi a Turismului de pe atunci, Elena Udrea, a decis să preia edificiul pentru a-l reabilita, însă după un an în care lucrările s-au tot amânat, a ajuns iar în administrarea autorităţii locale. Încercări au mai făcut, în 2013-2014, atât preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, cât şi primarul de atunci, Radu Mazăre, dar acestea au rămas simple proiecte nefinalizate. Între timp, Cazinoul se degrada, iar acest proces continuă.

Cu fiecare edificiu care a învins timpul până în zilele noastre avem ocazia de a reconstitui spiritul unei epoci şi de a învăţa despre trecut. De noi depinde dacă aceste clădiri istorice vor mai rămâne în picioare pentru a-i fascina şi învăţa şi pe cei care vin după noi.

Text şi foto: Cosmina Marcela OLTEAN

[1] Ziarul Conservatorul