Alexandru cel Bun – domnitorul păcii și prosperității

Alexandru cel Bun
Alexandru cel Bun Sursa aici

Alexandru cel Bun (d. 1 ianuarie 1532) a domnit în Moldova între anii 1400 – 1432, rămânând în istorie printre primii domnitori care și-au îndreptat atenția spre organizarea politică, administrativă și ecleziastică. În timpul domniei sale a avut loc o evoluție în plan economic, reprezentativ fiind privilegiul pe care l-au avut negustorii polonezi în 1408. Tot în același an este atestat documentar și orașul Iași.

Este considerat de Biserica Ortodoxă un puternic pion al creștinătății, sub domnia lui a fost recunoscută existența mitropoliei de către Constantinopol, iar la doi ani de la urcarea sa pe ton, au fost aduse la Cetatea Albă de la Suceava moaștele Sf. Ioan cel Nou. Acest moment a fost gravat pe zidurile bisericilor și mănăstirilor din Moldova.

Domnia sa s-a desfășurat sub simbolul păcii, domnitorul fiind un conducător cu aptitudini abile în planul politicii externe. A reușit să mențină pacea pe teritoriul Moldovei prin numeroase tratate încheiate în anii 1402, 1404, 1407, 1411, respectiv 1415. A încercat să mențină o bună colaborare atât cu Ungaria, cât și cu Polonia (recunoscându-i suzeranitatea lui Vladislav II Iagello).

Datorită faptului că Alexandru cel Bun și-a onorat întotdeauna obligație și era o persoană care cunoștea și aplica sensul expresiei ,,a avea cuvânt de onoare”, pactul încheiat la Lublau în 1412, între Polonia Și Ungaria cu privire la împărțirea teritoriului românesc nu s-a înfăptuit niciodată.

în 1410 în timpul bătăliilor de la Grunwald și Marienburg, Alexandrul cel Bun l-a sprijinit cu forță armată pe Vladislav II Iagello, dat fiind faptul că Moldova era vasala Poloniei. Prima confruntare a Moldovei cu armata otomană a avut loc în anul 1420, când turcii au asediat Chilia și Cetatea Albă. Din această confruntare armata Modovei a ieșit învingătoare, datorită strategiilor domnitorului Alexandru.

Mănăstirea Bistrița  Vezi sursa aici
Mănăstirea Bistrița
Vezi sursa aici

Viața personală a lui Alexandru cel Bun a reprezentat un aspect de interes atât pentru contemporanii săi, cât și pentru istoricii ce au urmat. Prima sa soție a fost fiica palatinului Ștefan din Losontz. Margareta a fost cea care a construit biserica romano-catolică din Baia, unde se află osemintele acesteia. După moartea primei soții, Alexandru cel Bun se va căsători Ana Neacșa, însă nici această căsătorie nu va fi binecuvântată, Neacșa murind la scurtă vreme după căsătorie.

Ulterior s-a căsătorit cu verișoara de gradul I a lui Vladislav Jagello, iar cea de-a patra soție a fost Marena, cunoscută și sub prenumele Marina sau Maria. Printre fii care i-au urmat la tron lui Alexandul cel bun se numără  Iliaş, Ştefan al II-lea, Petru al II-lea, Bogdan al II-lea – tatăl lui Ştefan cel Mare şi Petru Aron.

După o domnie de 32 de ani, Alexandru cel Bun s-a stins din viață în prima zi a anului 1432, în urma unei boli pe care a și a fost înmormântat la Mănăstirea Bistrița, lăcaș ctitorit de domnitor. Fiul lui Roman I, vlăstar al Mușatinilor a lăsat urmașilor atât o bogăție spirituală, prin numeroasele ctitorii de lăcașuri sfinte, cât și o țară cu noi orientări atât în dezvoltarea economică și politică, cât și în cea culturală.

Mihaela – Ștefania Puțeanu