Alba Carolina – sacralitate și istorie

catedrala_reîntregirii_neamului_și_catedrala_catolicaCum e bine știut faptul că atunci când vizitezi pentru prima dată un loc, somnul nu prea îți dă târcoale, iată că nici eu nu fac excepție în inima Cetății Alba Carolina. Dis de diminață pătrund în Cetate prin poarta I, cu dorințade a vizita cât mai mult. Bineînțeles că nu mulți au fost atât de matinali, așa că mă opresc preț de câteva minute să inspir aburii boabelor de cafea, la o terasă, situată exact în centrul Pieței Unirii, pentru a putea admira locul.

Nu departe de locul în care mă aflam, dau cu ochii peste două construcții ce-mi par a fi, după arhitectură, două lăcașuri de cult. Îmi savurez cafeaua și mă îndrept spre ele. De o parte și de alta a străzii bisericile stau neclintite de veacuri. Au atâtea de spus, lucrurile pe care le-au văzut, lucrurile pe care le-au auzit stau zăvorâte între pereții de sacralitate. Încerc să descopăr o părticică din taina lor și mă îndrept spre Catedrala Reîntregirii Neamului. Așezată în inima Transilvaniei, Catedrala este un simbol al unității noastre naționale.

Construită în urmă cu aproximativ un secol, cu prilejul încoronării Regelui Ferdinand și al Reginei Maria (15 octombrie 1922), Catedrala a reprezentat o consfințire a actului istoric de la 1 Decembrie 1918. Inițial, în locul acesteia, a existat o biserică ridicată la 1597, în timpul lui Mihai Viteazul, dărâmată la începutul secolului al XVIII-lea de către Habsburgi.

La intrarea în lăcaș, dai cu privirea peste două socluri ce înfățișează imaginea reginei Maria și a regelui Ferdinand. Aceste două reprezentații impun pioșenie și respect.

Pătrund în biserică printr-un pridvor pe a cărui arcade, decorate cu motive tradiționale, stau de veghe Arhanghelii Mihail și Gavril. În pronaos, am o întrevedere neașteptată cu un personaj istoric consacrat: Mihai Viteazul. Pictura impune respect, iar la rându-mi îl salut cu eleganță. Interiorul Catedralei este împodobit cu picturi de frescă tipice vechii tradiții iconografice. De îndată ce pătrunzi în lăcaș privirea îți este atrasă de Catapeteasma din lemn, încununată cu picturile Sfinților Părinți. Și aici sunt prezente două portrete votive ale regelui Ferdinand și reginei Maria. Biserica îți acaparează întreaga ființă atât prin sfințenie, cât și prin momentele istorice conservate între pereții sacri.

Vis-a-vis de Catedrala ortodoxă, stă de veghe Catedrala catolică Sfântul Mihail.

Cu o istorie mult mai veche decât cea ortodoxă, Catedrala catolică are un trecut interesant pe care îl aflu de la o bătrânică ce ședea, parcă atemporal, în fața lăcașului. Se vede că bătrânica noastră are în spate un trecut măreț. Trăsăturile feței, încă reflectă o frumusețe angelică trecută. Cum nu doar moldovenii au limba dezlegată, respectabila doamnă începe să-mi facă o trecere în revistă a existenței Catedralei. Așa aflu că, inițial, Episcopia era o basilică de dimensiuni mult mai mici decât ceea ce vedem noi astăzi în Cetate. Înființat în prima jumătate a secolului al XI-lea de regele Sfântul Ștefan, lăcașul a fost înlocuit cu o construcție impunătoare pe la sfârșitul secolului al XI-lea, începutul secolului al XII-lea. Sanctuarul Catedralei Sfântul Mihail este împodobit cu rozasa, statuia medievală a Maicii Domnului și statui ce înfățișează patru sfinți maghiari. Totodată, aici se regăsește sarcofagul lui Iancu de Hunedoara și al familiei acestuia. Catedrala impune prin ornamentele în stil baroc ce datează de la sfârșitul secolului al XVIII-lea,

Cum e bine cunoscut faptul că, biserica Romano-Catolică acceptă desfășurarea anumitor momente artistice în lăcașurile de cult, iată că în cadrul Festivalului Dilema Veche, aici s-a desfășurat un recital susținut de directorul general al Teatrului Național din Sibiu, Constantin Chiriac.

Mihaela – Ștefania Puțeanu