Un muzeu cât zece! Muzeul Popa din Târpeşti

muzeul_popa_din_tarpesti6E frumos să vizitezi. E frumos să te plimbi vesel într-o zi de vară. E frumos să-ți lași părul bălai mângaiat de raze jucăușe și ochii albaștri să se piardă în seninul cerului. Dar ideile astea frumoase se spulberă în câteva ore, fiind înlocuite de expresii mai plastice, când simți că te-a bătut soarele-n cap cum își bate Doroftei adversarul. Și uite așa iși pierde farmecul orice și oricât de minunat ar fi, căci ochii tăi împovărați de oboseală nu mai percep a fi frumos decât un pat moale lângă un ceas fără alarmă. Planul era să luăm la rând atracțiile turistice din zona Târgu Neamț, spre a lăsa la sfârșit cireașa de pe tort, cum se spune. Aflat cumva în drumul către casă, Muzeul Popa din Târpești părea la finalul zilei că e pus în cale doar ca să lungească agonia. Dar cum să ratezi așa un loc deosebit?, grăia pe fundal o voce care ne îndemna entuziasmul să învie. Păi îl ratezi cu dragă inimă din ignoranță, căci nu-l cunoști și nici n-ai mai auzit de el. Plasat într-o zonă mai greu accesibilă, adânc în inima satului, nu prea îți vine să te abați de pe șosea pentru el. Dar dacă arunci un ochi mai atent, vezi că e plin de indicatoare pe care scrie mereu același lucru: Muzeul Popa. Și atunci constați că i se dă atâta importanță, încât e rușinos ca tu, complăcându-te în ignoranța ta, să-l tratezi cu indiferență. Chiar dacă ești obosit și char dacă „muzeu” nu pare cel mai vesel și înviorător cuvânt.

Și uite așa, urmând indicatoarele, am ajuns și noi la cireașa de pe tortul călătoriei. Eu, cam îmbufnată, priveam în jur cu ochi scrutători, abia așteptând să găsesc ceva de care să mă leg ca să-i confirm ego-ului orgolios faptul că totul e doar o pierdere de timp. Un gard prelung din nuiele împletite armonios, ce se termina cu o poartă cel puțin specială, și niște mașini cu numere străine ce stăteau parcate în față contraziceau nazurile mele. Pesemne că aici erau cazați turiști din alte țări. Ei auziseră de acest loc, pe când eu nu. Ce rușine… Și trăgând concluzia că merită totuși văzut, mi-am scos ceața nemulțumirii copilărești de pe ochi și mi-am pus un strop de seninătate în privirea întunecată oricum de oboseală.

Citește și  Agricultura României

La Muzeul Popa nu există niciun lucru banal. Nici nu pășești înăuntru, că ți-e pus înainte spre contemplare primul dintr-un foare lung șir de obiecte prețioase. Poarta nu e orice poartă… Pe ea stau aliniate chipurile personajelor sătești reprezentative, fiecare după rangul său, cu diferențe vizibile aici în centimetri. De la primar până la vrăjitoare, toți împart același lemn, fiind sculptați cu dibăcie de mâinile celui al cărui nume este păstrat de muzeu viu și astăzi.

Gardul personalizat

Pășind în curte, ne întâmpină verdele proaspăt al unui covor de iarbă atât de îngirjit că, preț de câteva secunde, ai tendința să te descalți. Un buchet de căsuțe drăgălașe, cu ferestre împodobite de flori în glastră, zâmbesc la tine cu decorul lor tradițional, alcătuind un tablou pitoresc. Sculpturi în piatră și de-o parte și de alta străjuiesc locul, fiind o introducere în ceea ce se știe sub numele de artă naivă, după cum ne explică nici mai mult, nici mai puțin decât însuși fiul marelui artist Popa.

Poposind pe iarbă la umbra unui măr, cuvintele gazdei sunau a basm, căci, aflând atâtea lucruri noi, ne simțeam ca niște copii ascultând o poveste spusă de bunicul în curtea de la țară. Doar că în loc de o lume inventată, ni se prezentau acum fapte reale. Așa am aflat că cel căruia i se datorează acest paradis tradițional este creatorul popular Nicolae Popa. Un suflet veșnic cercetător, înzestrat cu talent, pasiune și curiozitate, artistul s-a dedicat unui șir numeros și diversificat de activități, de la teatrul popular până la sculptura în lemn și în piatră. Dragostea pentru tradiție l-a făcut să devină culegător de folclor și colecționar de obiecte din mediul rural, spre a păstra viu suflul sătesc ce amenința să se spulbere sub povara modernizării. Astfel, Muzeul Popa din Târpești stă deschis încă din anul 1977, cuprinzând în 12 camere obiecte arheologice, numismatice, entografice, religioase, artă naivă și obiecte tradițional-românești, precum măști, costumații de iarnă și numeroase sculpturi.

Citește și  Salina Trotuş din Târgu Ocna

muzeul_popa_explicatii

Muzeul Popa e un muzeu cât zece, căci cele 12 camere deschise publicului sunt ticsite de tezaur, iar ochii nu mai au timp să respire în goana de a cuprinde atâta frumusețe deodată. Ne-ar trebui o zi pentru fiecare cameră ca să putem absorbi tot, iar apoi am lua-o de la capăt, minunându-ne de cât a putut lăsa în urmă un simplu călător prin viață. Se respiră acolo aer românesc, ca și cum toți bunicii din țară și-au unit căsuțele în aceeași curte, împrăștiind miros de vechi autohton. Îți umpli plămânii cu pură tradiție și ești mândru că te regăsești în ea. Deși ești îmbibat într-un prezent tot mai superficial, conștiința de neam sălășluiește în suflete. Iar la Muzeul Popa îți umple sufletul de tot faptul că ești român.

Gabriela Tăbăcaru