Timișoara – Mica Vienă

Timișoara Stema
Timișoara Stema Orașului / Vezi sursa aici

Timișoara – Mica Vienă, Orașul premierelor sau Orașul parcurilor, este reședința și cel mai mare oraș al județului Timiș din regiunea istorică Banat, situată în vestul României.

Al treilea oraș din țară ca populație, și unul din cele mai dezvoltate, Timișoara excelează din toate punctele de vedere. Inițial sub dominație avară, iar ulterior dominație maghiară și romană, orașul acesta e dovada vie a faptului că lucrurile mărețe nu pot fi realizate la singular.

Fiind o atracție atât pentru turiști cât și pentru localnici orașul Timișoara prezintă o diversitate culturală vastă, fiind reprezentată de cea germană, maghiară și sârbă. Spectacolele consacrate, festivalurile devenite deja tradiție, parcurile iconice și locurile de recreere și agrement translatează identitatea orașului dintr-una exclusiv revoluționară într-una demnă de o Capitală Culturală Europeană. Mica Vienă își onorează reputația prin numeroase și vaste activități culturale, stil de viață cosmopolit, libertate în gândire, societate civilizată.

Cel mai mare oraș din Vestul României și giuvaierul acestei țări, Timișoara a revoluționat încă din anii 1700 stilul de viață românesc aducând multe schimbări importante în evoluția urbană. Numele Timișoara, provine de la numele maghiar al localității – Temesvár , adica Cetatea Timișului. Orașul premierelor nu este doar o reclamă abstractă menită să condimenteze descrierea acestui oraș ci este o reputație câștigată cu greu care a contribuit la imaginea României de astăzi.

Timișoara este primul oraș din Imperiul Habsburgic având străzile iluminate cu lămpi, tot aici se publică primul ziar din România, apare primul serviciu telegrafic, prima rețea de telefonie, prima stradă asfaltată, primele proiecții cinematografice, primul tramvai tras de cai de pe teritoriul actual al României. Acestea au fost doar începutul a ceea ce urma să fie un adevărat oraș european cosmopolit.

Recunoscut pentru varietatea culturală și religioasă, atracțiile turistice, teatru, operă, Timișoara are cate ceva de oferit pentru fiecare. Mulțumită climatului blând, orașul abundează de parcuri, spații verzi, adevărate oaze presărate de civilizație, bun gust, curățenie.

Reputația de Mica Vienă este reprezentată de arhitectura Art Nouveau. Acest tip de arhitectură a fost o legătură importantă între stilul bizantin și arhitectura modernă. Unele din cele mai atractive lucruri de văzut sunt clădirile construite în stil baroc.

Timișoara oferă atracții turistice la tot pasul, locuri ce abundă de cultură și istorie, locuri ce spun povești și legende fiecărui trecător dispus să le asculte.

Timișoara Catedrala Mitropolitană
Catedrala Mitropolitana – Gratziela Ciortuz – Operă proprie

Îndeamnă-ți sufletul la o plimbare în aer liber până la Bastionul Maria Theresia, prima cetate fortificată din Timișoara. Lasă-te fermecat de arhitectura din acele timpuri, pleacă urechea la armele și ustensilele expuse căci au multe de povestit. Muzeul Banatului, Muzeul Satului, Muzeul de Artă au curiozități pentru fiecare trecător.

Admiră clădirile monument, precum Biblioteca Academiei, Camera de Comerț și Industrie, Casa Mercy, Casa turcească, Palatul Baroc, Primăria. Frumusețea Micii Viene își trage originile din aceste clădiri. Piața Unirii, o adevărată provocare de imaginație a curții vieneze dezvăluind încă de la intrare splendoarea impunătoare a imperiului, descrisă de poetul Franz Liebhardt ca “tezaurul baroc al Timişoarei”.

Datorită diversității populației în oraș, aici se găsesc biserici din abundență precum: Biserica ordinului călugărițelor de Notre Dame, Biserica ortodoxă sârbă din Mehala, Biserica Romano-Catolică Elisabetin, Biserica Greco-Catolică Nașterea Maicii, Catedrala Sârbă.

Orașul parcurilor pune la dispoziție o multitudine de spații de recreere, precum Parcul Botanic, Parcul Rozelor.

Mica Vienă este locul în care plictiseala nu există în vocabularul localnicilor, viața contemporană este presărată cu activități diverse, culturalitate, spectacole, festivaluri de film, de teatru, de muzică pentru toate gusturile, de literatură, de dans etc. Multe personalități marcante au onorat reputația acestui oraș, din care amintim pe Ioan Huniade, Traian Vuia, Ana Blandiana, Richard Wagner.

Atunci când vorbim de Timișoara nu ne putem referi la un moment specific în istorie sau la o anumită personalitate care a dus la formarea orașului așa cum îl știm azi, nu! Orașul acesta de poveste a suportat transformări și influențe de-a lungul anilor grei care cern amintiri pe sub pereții scorojiți. Arhitectura în stil baroc și splendoarea vieneză își spun povestea într-un cadru modern, prezervând parfumul elegant de altădată derulând imaginile unui oraș vechi, aristocratic.

Diana-Elena Melinte

 


Publicat

în

, ,

de către