Tanti Clara

Tanti Clara era un”ghem de babă”, cum zicea mama. O femeie micuţă şi fragilă, cu părul alb, imaculat, strâns ȋntr-un coc simplu. Provenea dintr-o familie mic-burgheză. Ea, grefieră la Baroul avocaţilor, ȋn perioada dintre cele două războaie. Văduvă de tânără. Soţul, un funcţionar afemeiat şi cartofor, murise de plămâni şi o lăsase cu două fete.

tanti_clara_1

Una plecase ȋn Germania, imediat după război, măritându-se cu un inginer neamţ. Ȋi uitase şi chipul. Mai afla din când ȋn când câte ceva despre ea din nişte scrisori ce se vedeau a fi fost dezlipite şi apoi relipite ȋn grabă. Nu avea telefon. Nici vocea nu i-o mai ştia.

Cealaltă fată, cu un uşor handicap, facuse şi ea o fată dintr-un măritiş foarte scurt. Apoi, murise. Pe nepoată o crescuse tot ea, după ce văzu că la fiecare câteva luni primea o nouă mamă. Apoi, nepoata se marită şi ea, la vreo 17 ani, ȋmpotriva voinţei Clarei. Ȋsi abandonase liceul şi turnă repede doi copii cu un soţ mult mai bătrân, de care, plictisindu-se repede, se şi despărţi ȋntr-un final. Copiii nepoatei tot la tanti Clara ajunseseră ca să fie crescuţi.

Ce-mi aduc aminte, din vizitele ȋn care o ȋnsoţeam pe mama, un miros de camfor care plutea permanent ȋn odăiţele ei. Că ȋn geamlâc fierbea pe o lampă cu petrol un compot sau un ceai. Că pereţii ȋşi pierduseră culoarea iniţială şi păreau afumaţi de la un incendiu. Dedesubt era un tapet ce fusese de bună calitate odată. Că ne servea, când şi când, cu câte o dulceaţă ȋn farfurioare de porţelan şi cu linguriţe de argint desperecheate. Ce ȋi mai rămăsese dintr-un statut social defunct. Că toată casa era plina de cutii de bomboane goale, cu figuri de copil durduliu pe capac. Ȋn toată casa existau poze ȋnramate dintr-o epocă mai bună, cu ea tânără, doamnă, femeie.

Acum îmi dau seama că avea vreo 80 de ani şi cel mai mic venit de care se auzise vreodată în târg. Două sute de lei pentru că lucrase întreaga viaţă la particular şi noul regim nu îi admisese vechimea sau nu o putuse demonstra cu acte. Şi pentru că avusese norocul sau nenorocul să trăiască atât de mult, într-otanti_clara_2 bună zi fu anunţată că fiica sa, care locuia ȋn RFG, murise. Fusese găsită moartă de mai multe zile, căzută peste maşina de cusut şi cu televizorul pornit. Ȋn şoaptă se vorbea că fâcuse parte dintr-o organizaţie clandestină şi că fusese lichidată. Dar poate toate acestea erau supoziţiile unor oameni care nu cunoşteau nimic dincolo de cortina aceea lipsită de transparenţă. A fost chemată de autorităţi ȋn Germania, ca unic moştenitor al fiicei ei. Dar fiind atât de bătrână, a delegat-o pe nepoata sa. La scurtă vreme aceasta s-a ȋntors cu o maşină Opel Olympia. Adusese maşina renunţând ȋn schimb la mobila placată cu sidef. I s-a spus ori, ori. O mulţime de nimicuri, toate cu gust, miros, aspect decadent, occidental. Toate au ȋncăput pe mâna nepoatei. Deh, tanti

tanti_clara3Clara fiind atât de bătrână, ce-i mai trebuia? Şi ea a rămas la fel de săracă, cu mult mai săracă. Nici măcar fiica aceea pe care o ştia undeva ȋn lume. Pentru că se încăpăţâna să trăiască şi se ţineau zilele de eamorţiş, proprietarul, la care locuia cu chirie, a mutat-o într-o fostă prăvălie ce avea obloanele în stradă, pe motiv că îşi însoară băiatul şi vrea să-i amenajeze locuinţa. Nu ştiu dacă tanti Clara a atins 100 de ani sau cam pe acolo… Am dat deunăzi de o poză cu ea, cu mama şi cu mine copil. O poză ceţoasă ca şi amintirile mele.

29 aprilie 2015
Luminiţa Potȋrniche


Posted

in

, ,

by