Șirnea, satul de poveste unde localnicii măsoară laptele

Satul Șirnea este unul dintre cele mai frumoase și trainice obiective turistice pe care România le are în prezent. Se află la 44 de kilometri de Brașov și 47  de kilometri de Câmpulung. Dacă doriți să ajungeți în zonă, o puteți lua pe DN73 Câmpulung-Brașov, prin satul Ciocanu si apoi prin Cheile Dâmboviței.

Drumul este plin de serpentine și treptat vi se va înfățișa în fața ochilor o priveliște de o frumusețe rară, iar liniștea din jur va completa atmosfera de basm, făcându-vă să vă simțiți ca într-o altă lume.

FOTO ideipentruvacanta.ro

Ici, colo sunt împrăștiate case țărănești, pe dealuri verzi, înconjurate de păduri de brazi și de stejari. În anul 1960, Șirnea a fost declarat primul sat turistic din România. De atunci și până acum, Șirnea și-a păstrat cu mândrie acest statut și an de an grupuri din ce în ce mai mari de turiști vin să viziteze localitatea.

Casele din străbuni, vechi de sute de ani, primesc și azi, cu aceeași ospitalitate, pe oricine vrea să se lase încântat de natură și tihnă. Localnicii sunt extrem de primitori și oricine dorește, poate fi găzduit chiar în casele lor, urmând să deguste apoi din gustoasele preparate tradiționale.

Tradiția care stârnește curiozitatea turiștilor

Măsuratul laptelui, o tradiție transmisă din străbuni, a fost inițial reconstituit la Șirnea, după ce o lungă perioadă acesta a fost practicat doar într-un cadru restrâns. Măsurarea laptelui presupune stabilirea cantității de lapte care se cuvine fiecărui proprietar de animale, toamna, la spargerea stânei. Pe 25 octombrie, localnicii fac foc mare si dănțuiesc în jurul lui de ziua Sfântului Dumitru. Tradiția este cunoscută sub numele de Focul lui Sumedru și este un obicei ținut în multe zone ale țării.

FOTO intihna.ro

Amplasat la poalele munților Pădurea Craiului, satul Șirnea poate fi folosit ca punct de plecare spre numeroase alte obiective turistice din zonă. Printre acestea se numără bisericile vechi din vecinătate, Parcul Național Piatra Craiului, Prăpastiile Zărneștilor, Cheile Moieciului, Peştera și Cheile Dâmbovicioara, Peștera cu lilieci din satul Peștera, Barajul Pecineagu și Lacul Vidraru.

Ștefan Domnițeanu