Pușcași – raiul din sufletele oamenilor simpli

Familie de orfani judetul VasluiAstăzi propun să vorbim despre bunătate, sinceritate și bucuria din sufletele oamenilor pentru unele detalii care nu par mereu la fel de semnificative, până când realizează că le-au pierdut. Am stat astăzi și m-am gândit cât de bogată sunt și cât de mulțumită ar trebui să fiu cu ce am. Am realizat că cea mai mare bogăție o reprezintă sănătatea și familia mea, simplul fapt ca le am, mă face cea mai fericită și bogată persoană. Așa cum unii visează la ultimele modele de telefoane, mașini ori haine scumpe, alții tânjesc după o felie de pâine, după un acoperiș deasupra capului și poate un umăr pe care să își sprijine creștetul când problemele îi copleșesc și au nevoie măcar de un răgaz, de un moment de liniște, după care să pornească din nou la drum.

M-am gândit să scriu toate aceste rânduri, după vizitarea familiei Botez din comuna Pușcași – raiul din sufletele oamenilor simpli, județul Vaslui, unde, la plecare, mi-a rămas jumătate de suflet. Am aflat despre cazul lor pe internet, 5 copii, rămași aproape singuri pe lume, înconjurați de brațele obosite si sleite de puterile bătrâneții ale bunicii. Ne-am propus să îi ajutăm și chiar așa s-a și întâmplat.

13043810_1070357496355056_6507965227315630279_nAm adunat cele necesare și am pornit la drum, pe o șosea lungă, care parcă nu-și mai găsea sfârșitul. De departe zăream indicatorul ce ne anunța poposirea în micul sătuc. Ne-a întâmpinat o șosea îngustă, ce parcurgea ca un șuivoi printre căsuțele înghesuite și încărcate de gospodari care își căutau de zor treabă prin grădinile înverzite și parcă pline de viață. Într-un capăt de lume, ne așteptau în poartă, parcă nerăbdători să ne vadă, membrii familiei Botez.  

Un c13045545_639083519573007_1429045940_nhip de înger ne-a ieșit înainte, dar parcă-i lipsea ceva, iar acel ceva era zâmbetul care ar fi trebuit să-i lumineze privirea. Era Andreea, mezina familiei, în vârstă de 2 anișori, care, din nefericire se maturizase prea devreme. Viorica Botez, mama copiilor se stinsese din viață de curând, lăsând în urma ei suflete întunecate și fără speranță. Am împărțit bunurile, după care au urmat câteva ore în care familia Botez parcă se mărise, ne adunaserăm toți atât în casă, cât și în afara ei, unde am povestit, am râs, am plâns, ne-am jucat, am înălțat zmee și ne-am simțit bine. Stăteam și îi priveam cât de încântați erau de simplul fapt că eram acolo, că atenția noastră era toată a lor și cum13012790_1070357503021722_3270147230696723888_ndin puținul lor ne-ar fi dat și nouă. Parcă nu puteam să mă gândesc că în urmă cu ceva timp acești oameni nu aveau de-ale gurii cu zilele și că, deja la o vârstă fragedă, în loc să se joace, aveau în minte problemele adulților și cum o vedeau pe a lor mamă cum se stinge, iar ei rămân neputincioși în fața sorții. I-am văzut pentru câteva clipe zâmbind, uitând parcă de toate prin care trecuseră, erau doar niște copii fericiți care se bucurau în voie de copilărie.

Se înserase, vremea plecării se apropia. Ne-am îmbrățișat strâns la plecare, lacrimile au îndrăznit să apară, zâmbetele noastre, cât și ale lor se domoleau, dar le-am promis că ne vom întoarce. Au rămas în poartă, același loc în care i-am întâlnit, dar parcă îndrăznesc să cred că în sufletele lor a rămas speranța și puțină bucurie în urma vizitei noastre. În timp ce ne îndreptam către ieșirea din sătuc conștientizam că multe familii sunt în situația lor și că sufletele lor sunt cu mult mai sensibile, că lucrurile mici, care poate pentru noi sunt nesemnificative, pentru ei reprezintă cel mai frumos lucru întâmplat într-o zi, care părea fără speranță. Așadar, viața e mai mult decât o pereche nouă de blugi din ultimul trend, o nouă mașina scumpă, ea reprezintă zâmbetul, dragostea, sănătatea și îmbrățișarea celor dragi.

Ioana-Sandrina Gheorghiu