Prăjești – o conservare a tradițiilor locale

muzeu_prajestiFiecare dintre noi, indiferent de castitatea sufletului pe care îl avem, detestăm din toată inima un anumit aspect al vieții. Personal, dispețuiesc rutina în care ne complacem fiecare dintre noi. Detest activitățile monotone pe care societetea ne ,,obligă” să le desfășurăm zi de zi.

Într-o astfel de stare eram zilele trecute, când, în timp ce ochii îmi erau pieriți în pixelii monitorului, monotonia mi-a fost alungată de un apel telefonic care mă anunța că în doar 10 minute voi merge împreună cu prietena mea, Elena, într-o vizită în comuna Prăjești. Gândul că voi părăsi cei patru pereți în care mă izolasem îmi sălta inima de fericire, iar la auzul că voi ajunge pe meleagurile Tutovei nu-mi mai puteam ține locului fericirea și entuziasmul.

Am pornit într-o scurtă călătorie spre comuna Prăjești, un loc drag sufletului meu, întrucât, cu fiecare ocazie am descoperit oameni frumoși, primitori, mereu binevoitori și ospitalieri. Deși, nu puține au fost popasurile mele în această localitate (având în vedere că mătușa mea este tehnician veterinar de mult timp aici, iar stomatologul meu preferat își are cabinetul tot aici) a fost prima dată când am descoperit că în centrul comunei, față în față cu cabinetul medical este amenajat Complexul Muzeal și Grădina Botanică Paul Țarălungă. Da, iată că o zonă rurală ne demonstrează că respectul față de înaintași și față de cultură se poate manifesta indiferent de regiune.

Paul Ţarălungă a primit titlul de Cavaler al Ordinului Echităţii din partea Asociaţiei Cavalerii Echităţii şi Democraţiei, în anul 2005, pentru întreaga sa activitate didactică. Paul Țarălungă este fondatorul Muzeului și Grădinii Botanice din Prăjești. Iubitor al tradiției locale, Țarălungă a luptat pentru ca visul lui să devină o realitate și să facă din Prăjești singura localitate care se poate mândri cu un muzeu complex și o grădină botanică care să îmbie vizitatorii.

Prin bunăvoința doamnei Mihaela Sechel am putut vizita atât Muzeul, cât și Grădina Botanică. Inițial muzeul a luat contur în incinta Școlii Gimnaziale din Prăjești, în anul 1971. Abia în 2011, visul de o viață al domnului profesor s-a realizat.  Totalitatea exponatelor pe care le-a strâns timp de o viață au fost expuse în incinta fostei primării. Animale împăiate sau conservate în formol, portul popular pentru fiecare vârstă, obiecte din epoca medievală, neolitică sau a bronzului, toate conturează culoarea locală a vremurilor de demult. Este bine cunoscut că localnicii din Prăjești păstrează datinile lăsate de înaintași, iar prezența acestui muzeu demonstrează afinitatea lor față de trecut.

Dacă razele soarelui sunt prea puternice poți să alungi disconfortul creat de caniculă intrând în Grădina Botanică Paul Țarălungă. Aici vei întâlni un sistem de plante specifice zonei, dar și exotice, care îți vor crea un confort vizual inedit. Aflăm că acum ceva timp, în incinta grădinii puteai vedea și specii de animale și păsări, însă se pare că acestora nu le-a priit mediul, iar acum poți zări doar cuștile goale.

Este de admirat efortul autorităților de a păstra vie inițiativa profesorului Paul Țarălungă. Localitatea se bucură de mulți vizitatori, care poposesc pentru un timp în centrul localității pentru a vizita cele două obiective. Dacă îți dorești să scapi din forfota orașului, să te relaxezi și în același timp să te îmbogățești spiritual, comuna Prăjești este un loc potrivit.

Mihaela – Ștefania Puțeanu

 


Posted

in

, ,

by