Piotr Ilici Ceaikovski – Vindecător de suflete

Tchaikovsky
Ceaikovski / Vezi sursa aici

Ceiakovski este cel mai cunoscut compozitor rus din toate timpurile. Muzica sa a avut tot timpul succes datorită melodiilor armonioase și ritmului suav.

Când mă gândesc la Ceaikovski, mă gândesc la Lacul Lebedelor, Valsul florilor, Spărgătorul de nuci, la muzică de balet.

Aș spune că feminitatea și stilul suav al balerinelor izvorăște din frumusețea muzicii lui Ceaikovski. Acest vindecător de suflete, aduce alinare prin notele muzicale alese pe sprânceană. Muzica lui inspiră emoție, sentimente nedefinite.

Ceaikovski face încă minuni pentru mințile noastre stresate și ocupate zi de zi. Valsurile lui te îndeamnă să-ți liniștești mintea agitată pentru câteva minute și să te bucuri de frumusețea valsului, a vieții, a muzicii.

Piotr Ilici Ceaikovski a fost al doilea copil într-o familie burgheză, tatăl său fiind administrator de mine. Încă din copilărie a manifestat dragostea față de muzică și ritm, acesta compunând primul lui cântec la vârsta de 4 ani, împreună cu sora lui, Alexandra. Familia micului Piotr, neștiind că acesta ar putea urma o carieră muzicală, îl pregăteau pentru o carieră în serviciul civil.

În 1850, Ceaikovski a fost admis la prestigioasa Şcoală Imperială de Jurisprudenţă din Sankt Petersburg, o şcoală cu internat pentru băieţi, unde a petrecut nouă ani. Acolo a fost remarcat drept un elev sârguincios şi priceput, popular printre colegii săi. În acelaşi timp, a legat în acest mediu exclusiv masculin legături emoţionale strânse cu câţiva dintre colegii de şcoală.

Anul 1854 umbrește casa micului Piotr vestind moartea mamei sale, care se îmbolnăvise de holeră. Spre ultimii ani de școală la Şcoala Imperială de Jurisprudenţă din Sankt Petersburg, tatăl compozitorului realizează talentul acestuia și înclinația spre muzică moment în care a invitat profesorul Rudolph Kundinger ca să-i dea lecții de pian micului Piotr.

ballet-437990_640

Vârsta de 17 ani, l-a adus pe Ceaikovski sub influenţa unui profesor de canto italian, Luigi Piccioli,  prima persoană care i-a aprecieat talentul muzical, şi primul stimul pentru muzică. De acolo a pornit pasiunea de o viaţă a lui Ceaikovski pentru muzica italiană. Don Giovanni de Wolfgang Amadeus Mozart s-a dovedit a fi o altă revelaţie care i-a afectat profund gusturile muzicale.

Citește și  Duminica la teatru - Moara cu noroc

Vara anului 1861 a marcat prima călătorie în afara Rusiei a lui Piotr Ceaikovski, acesta vizitând Germania, Franţa şi Anglia, iar în luna octombrie a aceluiaşi an a început să participe la cursurile de muzică oferite de recent înfiinţata Societate Muzicală Rusă. La deschiderea Conservatorului din Sankt Petersburg în toamna următoare, Ceaikovski se afla printre primii studenţi. După ce s-a decis să îşi dedice viaţa muzicii, şi-a dat demisia de la Ministerul Justiţiei, unde fusese angajat ca funcţionar.

După ce a absolvit în decembrie 1865, Ceaikovski s-a mutat la Moscova pentru a preda teorie muzicală la Societatea Muzicală Rusă, curând după aceea redenumită Conservatorul de la Moscova. Acesta considera meseria de dascăl dificilă, dar prietenia cu directorul Nikolai Rubinstein, cel care i-a oferit de la început postul, a făcut totul suportabil. Într-un interval de cinci ani, Ceaikovski a compus prima sa simfonie. Simfonia nr. 1 în sol minor (compusă în 1866; Visuri de iarnă) şi prima operă, Voevoda (1868).

În martie 1871, publicul de la Sala Nobilimii din Moscova a fost martorul reprezentaţiei de succes a Cvartetului pentru coarde nr. 1, iar în aprilie 1872 Ceaikovski a terminat încă o operă, Opricinik. Petrecând vara la proprietatea surorii sale din Ucraina, a început să lucreze la Simfonia nr. 2 în do minor, ulterior numită Mica Simfonie Rusă, pe care a terminat-o în cursul aceluiaşi an. Opricinik a fost prezentată pentru prima dată la Teatrul Marinski din Sankt Petersburg în aprilie 1874. În ciuda succesului iniţial, opera nu a reuşit să convingă criticii, cu care în cele din urmă Ceaikovski a fost de acord. Următoarea sa operă, Fierarul Vakula (1874), numită ulterior Micii pantofiori (Cherevichki,1885), a fost judecată în mod asemănător.

Citește și  Terapie prin culoare, alături de Carmen Poenaru

În primele opere, tânărul compozitor a întâmpinat dificultăţi în a găsi echilibrul între impulsul creativ şi abilitatea de a evalua critic opera în lucru. Cu toate acestea, lucrările instrumentale au început să îi aducă faimă şi, la sfârşitul anului 1874, Ceaikovski a scris Concertul pentru pian nr. 1 în si bemol minor, o lucrare menită succesului în ciuda respingerii iniţiale de către Rubinstein. Concertul a avut o premieră de succes în Boston în octombrie 1875. În vara anului 1875, Ceaikovski a compus Simfonia nr. 3 în re major, care a fost primitp de publicul rus foarte bine.

Dacă melodiile lui nu sunt altceva decât expuneri ale unei stări sufleteşti, atunci simfonia a fost pentru el un fel de „confesiune muzicală a sufletului”. Ceaikovski nu admite existenţa unei muzici care să fie doar un  joc sonor lipsit de scop.

Lacul Lebedelor(1876), Frumoasa din pădurea adormită(1889), Spărgătorul de nuci(1892) sunt creaţii care au redefinit la nivel internaţional muzica de balet .

În data de 28 octombrie 1893, Ceaikovski a dirijat Simfonia a VIa (Pathétique) în Sankt Petersburg. Nouă zile mai târziu, acesta moare de holeră, după ce a consumat apă contaminată din râul Neva. Pe lângă această cauză oficială a morţii sale, au apărut tot felul de ipoteze (de exemplu sinucidere). Indiferent de motivul real al morţii sale, Ceaikovski a fost înmormântat cu tot respectul la nivel național. El a continuatsă fie apreciat ca un simbol al muzicii simfonice din Rusia.

Diana-Elena Melinte