Pe culmile disperării :)

Cartea „Pe culmile disperării” scrisă de Emil Cioran, când avea doar 22-23 ani, mi-a marcat studenţia, pentru că şi eu aveam atunci 22-23 ani. Avea un lirism special, în care termeni obişnuiţi căpătau o formă filosofică specială. Sunt paragrafe în cartea lui care îţi dau mult de gândit despre sensul existenţei, despre moarte, despre relaţia cu divinitatea, despre ce este iubirea adevărată…

Recomand această carte tuturor studenţilor. Sunt convins că după ea, veţi dori să citiţi toate cărţile lui Cioran. NU trebuie să fiţi de acord cu toate ideile lui, NU trebuie să vă puneţi capăt zilelor, aşa cum poate vă vor inspira unele fragmente, dar remarcaţi cât de bine scrie.

"Pe culmile disperării" de Emil Cioran
„Pe culmile disperării” de Emil Cioran

 

„Daca as putea, as aduce intreaga lume in agonie, pentru a realiza o purificare din radacini a vietii; as pune flacari arzatoare si insinuante la aceste radacini, nu pentru a le distruge, ci pentru a le da alta seva si alta caldura. Focul pe care l-as pune eu acestei lumi n-ar aduce ruine, ci o transfigurare cosmica, esentiala.“

„Omul este un animal nefericit, abandonat în lume, silit să-şi găsească o modalitate proprie de viaţă, aşa cum natura n-a mai cunoscut înaintea lui. De pe urma aşa-zisei lui libertăţi suferă mai mult decât după cel mai mare prizonierat posibil în existenţa naturală.“

„Faptul că exist eu dovedeşte că lumea n-are niciun sens. Căci în ce fel pot găsi un sens în frământările unui om, infinit dramatic şi nefericit, pentru că totul se reduce în ultimă instanţă la neant şi pentru care legea acestei lumi este suferinţă. Brutalitatea vieţii m-a călcat şi m-a apăsat, mi-a tăiat aripile în plin zbor şi mi-a furat toate bucuriile la care aveam dreptul.“

„Simt cum trebuie să plesnesc din cauza a tot ce-mi oferă viaţa şi perspectiva morţii. Simt că mor de singurătate, de iubire, de disperare, de ură şi de tot ce lumea asta îmi poate oferi.“

Citește și  Despot - Vodă și teatrul istoric românesc

„Când investeşti cu întreg conţinutul fiinţei tale, cu totalitatea existenţei tale subiective, o nesatisfacţie a acestei iubiri nu poate aduce decât prăbuşirea întregii tale fiinţe.“

„Adevăratele confesiuni nu se pot scrie decât cu lacrimi. Dar lacrimile mele ar îneca această lume, precum focul meu interior ar incendia-o.“

„N-am admiraţie decât pentru două categorii de oameni: pentru aceia care pot oricând înnebuni şi pentru aceia care în fiecare moment se pot sinucide.“

„Sunt oameni cărora le este dat să guste numai otrava din lucruri, pentru care orice surpriză este o surpriză dureroasă şi orice experienţă un nou prilej de tortură.“

„Cine n-a simţit în momentele de amărăciune şi de tristeţe un fior rece prin tot corpul, o senzaţie de părăsire şi de ineluctabil, de moarte cosmică şi de neant individual, de vid subiectiv şi de nelinişte inexplicabilă, acela nu cunoaşte preliminările groaznice ale renunţării, rezultate ale unei îndelungi dureri.“

„Aş vrea să izbucnesc într‑o explozie radicală cu tot ce am în mine, cu toată energia şi toate conţinuturile, să curg, să mă descompun şi, într‑o expresie nemijlocită, distrugerea mea să fie opera mea, creaţia, inspiraţia mea. Să mă realizez în distrugere, să cresc în cea mai nebună avântare până dincolo de margini, şi moartea mea să fie triumful meu. Aş vrea să mă topesc în lume şi lumea în mine, să naştem în nebunia noastră un vis apocaliptic, straniu ca toate viziunile de sfârşit şi magnific asemenea marilor crepuscule. Din ţesătura visului nostru să crească splendori enigmatice şi umbre cuceritoare, forme ciudate şi adâncimi halucinante. Un joc de lumină şi de întuneric să îmbrace sfârşitul într‑un decor fantastic şi o transfigurare cosmică să ridice totul până dincolo de orice rezistenţă, când avîntul duce la nimic, iar formele plesnesc într‑o exaltare de agonie şi încântare.“

Citește și  SIDA - Călăul secolelor XX - XXI

Mie cel mai mult mi-a plăcut finalul

„Prin orice pot cadea in lumea asta, numai printr-o mare iubire nu. Iar atunci cand iubirii tale i s-ar raspunde cu dispret sau cu indiferenta, cand toti oamenii te-ar abandona si cand singuratatea ta ar fi suprema parasire, toate razele iubirii tale ce n-au putut patrunde in altii ca sa-i lumineze sau sa le faca intunericul mai misterios se vor rasfrange si se vor reintoarce in tine, pentru ca in clipa ultimei parasiri stralucirile lor sa te faca numai lumina si vapaile lor numai caldura. Si atunci intunericul nu va mai fi o atractie irezistibila si nu te vei mai ameti la viziunea prapastiilor si adancimilor. Dar ca sa ajungi la accesul luminii totale, la extazul absolutei splendori, pe culmile si limitele beatitudinii, dematerializat de raze si purificat de seninatati, trebuie sa fi scapat definitiv de dialectica luminii si a intunericului, sa fi ajuns la autonomia absoluta a intaiului termen. Dar cine poate avea o iubire atat de mare?“