Pantalone

caine_vagabondNoi nu ne naştem obedienţi. Obedienţa o dobândim. Azi mi-am amintit de Pantalone, un câine corcit care a trăit mult timp ȋmprejurul blocului. Roşcat, stufos, cu un cap aproape leonin,  picioarele scurte, gura mare. Stătea sub balcoane şi lătra.

O dată am scăpat de la geam o carpetă. Am coborât, am dat ocol blocului şi m-am dus s-o recuperez. Am avut de furcă. Pantalone mârâia şi lătra ca să nu mă apropii de teritoriul lui care, ȋntâmplător, era şi al meu, să ȋmi iau obiectul zburător.

Au trecut anii. Vecinii de la parter care ȋl hrăneau au plecat ȋn străinătate. Pantalone a ȋnceput să-şi caute norocul mai departe, mai spre stradă. Mai pe la cârciumă. Mai pe la farmacie. Nu mai mârâia. Nu mai lătra. Ȋn câte o dimineaţă ȋl vedeam dormind ȋn cartoanele puse de fetele de la dispensar. M-era milă de mersul lui poticnit. Probabil era bătrân şi picioarele lui scurte se artrozaseră. Deh, ca şi omul…Şi tot ca şi omul, ȋnvăţase că trebuie să-şi ţină gura când se află pe teritoriul altcuiva. Şi la mâna altcuiva. Nu se mai repezea să o muşte. De dimineaţă mi-am amintit că nu l-am mai văzut de multă vreme. Precis este ȋn purgatoriul câinilor ȋnţelepţi.

6 iunie 2015

Luminţa Potȋrniche

Citește și  Fericirea e aici, lângă noi