Industria României

Rafinărie din Ploiești
Rafinărie din Ploiești

Istorie

Până la cel de Al doilea război mondial, România a fost o țară preponderent agrară, datorită și existenței unui fond funciar de calitate, cu o pondere foarte importantă a terenurilor arabile, care constituie cea mai mare și mai sigură bogăție a țării. Totuși, mai ales în perioada interbelică, s-au dezvoltat semnificativ și unele ramuri industriale importante, printre care extracția și prelucrarea petrolului au ocupat un loc de frunte, România situându-se din acest punct de vedere, la vremea respectivă, pe primul loc în Europa. Trebuie menționat faptul că în anul 1857 a fost pusă în funcțiune, în apropiere de Ploiești, una dintre primele instalații de rafinare a petrolului din lume. O pondere semnificativă au avut, în ansamblul economiei, și industria ușoară și alimentară pentru care existau materii prime necesare din producția internă. Dupa război, regimul comunist a trecut la naționalizarea mijloacelor de producție și la colectivizarea forțată a agriculturii. A fost introdus un sistem centralizat de planificare, economia, aproape total etatizată, fiind supusă unui sistem birocratic de conducere, cu nesocotirea cvasitotală a mecanismelor pieții. A avut loc o accelerare forțată a creșterii industriale, dar unele salturi spectaculoase ale industriei grele, îndeosebi, erau în contradicție cu resursele de materii prime și energetice ale țării, ceea ce a provocat o puternică criză în aceste domenii, criză care a atins apogeul în deceniul precedent.

După 1989

După Revoluția din Decembrie 1989, odată cu revenirea la economia de piață, are loc un amplu proces de restructurare în toate sectoarele vieții economice. Pivotul acestui complex proces de tranziție îl constituie privatizarea întreprinderilor industriale, a băncilor, consolidarea gospodăriilor țărănești, stimularea dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, a sferei serviciilor, ținându-se cont de resursele de materii prime și energetice și de forța de muncă de care dispune țara noastră. În vederea impulsionării creșterii economice, o atenție deosebită este acordată atragerii investițiilor străine pentru a suplini insuficiența capitalului autohton. O dezvoltare economică durabilă presupune pe de o parte o alocare eficientă a resurselor țării, iar pe de alta o competitivitate accentuată a activităților economice.

Resurse energetice

Resursele energetice includ cărbunii, petrolul, gazele naturale și resursele hidroenergetice. Deși însemnate sub raport cantitativ, resursele de cărbuni au o structură deficitară. Producția de cărbuni este concentrată în două bazine principale: bazinul Petroșani, care asigură circa 97% din producția de huilă, și Podișul Getic, centrat pe bazinul Motru-Rovinari, cu peste « din producția de lignit. Rezervele de petrol, bogate altădată, sunt în prezent relativ modeste, acoperind doar 1/3 din consumul intern. Resursa energetică de bază pentru România o constituie gazele naturale, localizate mai ales în Depresiunea Transilvaniei. Resursele hidroenergetice sunt estimate la 8.000 MW, adică destul de modeste, ponderea actuală a hidroenergiei în structura energiei electrice fiind de aproximativ 15%. Cele mai importante unități termoenergetice se află la Mintia-Deva, Luduș-Iernut, Paroșani, Isalnița-Craiova, Borzești, Turceni, Rogojelu, București Sud etc. Cele mai mari hidrocentrale sunt: Porțile de Fier I, Porțile de Fier II (ambele pe Dunăre), Lotru-Ciunget, Vidraru, Stejaru. În toamna anului 1996 a fost dat în exploatare primul grup electrogen din cadrul Centralei nucleare de la Cernavodă. Industria metallurgică cuprinde industria siderurgică, metalurgia neferoasă și industria construcțiilor de mașini. România are mari tradiții în domeniul siderurgiei. La Reșița se fabrică produse siderurgice de peste 200 ani, iar la Hunedoara și Călan, de peste 100 ani. Alte centre siderurgice importante se află la Galați (principalul centru siderurgic la țării, la ora actuală), Călărași, Câmpia Turzii (sârmă și oțel), Târgoviște (oțeluri), București, Roman (laminate), Iași, Tulcea (feroaliaje) etc. Metalurgia neferoasă este o ramură cu tradiții în exploatarea și prelucrarea minereurilor de cupru și auroargentifere. Cuprul este prelucrat la Baia Mare, Zlatna, Roșia Poieni, precum și în centre ale industriei electrotehnice. Principalele zone de extracție ale cuprului sunt Baia Mare-Cavnic-Baia Sprie, Munții Metaliferi, Poiana Rușca, Altan-Tepe (în Dobrogea). Din aceleași zone se extrag plumbul și zincul, care se prelucrează la Baia Mare și Copșa Mică. Aurul și argintul se extrag, în principal, din Munții Gutâi, iar prelucrarea se face la Baia Mare, Zlatna ți Târnăveni. Bauxita se exploatează în Munții Pădurea Craiului, se transformă în alumină la Oradea, care, împreună cu alumina produsa la Tulcea se transformă ân aluminiu la Slatina.

Industria construcţiilor de maşini

Industria constructoare de mașini produce utilaj petrolier, inclusiv pentru platforme de foraj marin (Ploiești, Târgoviste, Bacău, București, Galați), utilaj minier (Baia Mare, Petroșani, Sibiu), mașini unelte (București, Oradea, Arad, Râșnov, Târgoviște), produse ale mecanicii fine etc. Industria electronică și electrotehnică este reprezentată prin întreprinderi și produse relativ noi, amplasate în principal la București, Iași, Timișoara, Craiova, Pitești și alte centre. Tractoare se produc la Brașov, Craiova, Miercurea-Ciuc iar alte mașini agricole la București, Piatra Neamț, Timișoara, Botoșani etc. Industria mijloacelor de transport produce locomotive (București, Craiova), vagoane (Arad, Caracal, Drobeta-Turnu Severin), autoturisme (Pitești, Craiova, Câmpulung-Muscel), autocamioane (Brașov) troleibuze (București), nave maritime (Constanța, Giurgiu, Oltenița) și aeronave, domeniu în care România are tradiții binecunoscute (București, Bacău, Brașov, Craiova).

Click aici: 50 ani de ndustrie farmaceutică în UE

Industria chimică

Industria chimică s-a dezvoltat puternic în ultimele decenii datorită faptului că dispune de o gamă destul de largă de materii prime existente în țară: mari cantități de sare, sulf, potasiu, lemn de rașinoase, stuf, gaz metan, produse animaliere etc. Subramuri mai importante sunt industria de clorosodice-bazată pe exploatarea și prelucrarea sării-cu centre la Borzești, Govora, Râmnicu Vâlcea, Târnăveni, Giurgiu. Cele mai importante centre ale acidului sulfuric se află la Baia Mare, Zlatna, Copța Mică, Turnu Măgurele, Valea Călugărească, Năvodari etc.

Industria petrochimică

Industria petrochimică produce cauciuc sintetic în cadrul combinatelor petrochimice Brazi și Borzești, mase plastice (Ploiești, Făgăraș, Brazi, Borzești, Pitești), fire și fibre sintetice (Botoșani, Săvinești, Roman, Iași). O importantă pondere în cadrul acestei ramuri o au industria chimică și industria celulozei și hârtiei, cu numeroase centre în toată țara. Se produc, de asemenea, medicamente si produse cosmetice, coloranți, vopsele și detergenți.

Industria materialelor de construcţie

Industria materialelor de construcție produce ciment, sticlă și articole din sticlărie, ceramică pentru construcții, prefabricate, var etc. Principalele intreprinderi de ciment se găsesc la Bicaz, Brașov, Fieni, Comarnic, Turda. Producerea și prelucrarea sticlei au loc în mai multe centre, printre care București, Mediaș, Târnăveni, Dorohoi, Turda, Avrig, etc.

Industria lemnului

Industria lemnului dispune de resurse forestiere considerabile. Principalele unități ale acestei ramuri sunt combinatele de prelucrare complexă a lemnului în care se produc plăci aglomerate, fibrolemnoase, furnire, placaje, mobilă (circa 300 de intreprinderi de acest profil). Cele mai importante unități se află în zonele montane și submontane: Suceava, Bistrița, Focșani, Pitești, Râmnicu Vâlcea, Târgu Jiu, Arad, Târgu Mures, Reghin, Satu Mare, București (Combinatul de la Pipera), Brăila și Constanța. Această ramură are una din cele mai bune perspective de dezvoltare, constituind o importantă sursa pentru export.

Industria uşoară

Industriile ușoară și alimentară au tradiție în România, datorită existenței unei importante baze de materii prime autohtone. Se produce o largă gamă de sortimente, în centre dispersate pe tot teritoriul țării. Mai importante sunt industria bumbacului (cu materie primă preponderent din import), industria lânii, a confecțiilor și tricotajelor (București, Botoșani, etc), industria zahărului, a uleiurilor, a vinului, a panificației, etc.


Publicat

în

,

de către