Grace Murray Hopper – doamna amiral programator

220px-Grace_HopperContraamiralul Grace Murray Hopper (născută Grace Brewster Murray în New York City pe 9 decembrie 1906 – d. 1 ianuarie 1992), primul copil dintre cei trei ai familiei, a fost un pionier în informatică și ofițer în marina militară a Statelor Unite ale Americii în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Grace Murray Hopper a fost printre primii programatori ai computerului Harvard Mark I și a dezvoltat primul compilator pentru un limbaj de programare care a fost precursorul limbajului COBOL.

Grace Murray Hopper a deprins pasiunea către matematică de la mama sa, Maria Van Horne. Atât mama sa, cât și tatăl său, Walter Murray (broker de asigurări), erau de părere că fetele lor trebuie sa primească educație de aceeași calitate ca și fratele lor.


Grace Hopper a studiat matematica și fizica la Vassar College și a absolvit în anul 1928, după care în 1930 a primit o diplomă de master în matematică la Universitatea Yale. În același an s-a căsătorit cu Vincent Foster Hopper, nume pe ca și l-a păstrat chiar și după divorțul din 1945.

În anul 1931, Grace Hopper a început să predea la Vassar College, dar a continuat să studieze la Yale, unde a obținut titlul de doctor în matematică în anul 1934, devenind prima femeie care obține un astfel de grad.

După război, Grace Hopper a rămas în Marina militară ca și ofițer în rezervă dar era și cercetător la Harvard, unde a lucrat cu computerele Mark II și Mark III. Ea era prezentă la Harvard în mimentul în care s-a dovedit că o molie ar fi scurtcircuitat Mark II. Deși Grace Hopper nu este inventatoarea termenului „computer bug”, ea a l-a popularizat foarte mult.

În anul 1949, dorind să continue să lucreze cu calculatoarele, Grace Hopper s-a mutat în sectorul privat, la început împreună cu cei de la Eckert-Mauchly Computer Corporation, apoi cu Remington Rand, unde a supravegheat programarea pentru calculatorul UNIVAC.

În anul 1952, Grace Hopper împreună cu echipa sa, a creat primul compilator pentru limbaje de programare, care a fost precursorul pentru COBOL – Common Business Oriented Language. Grace Hopper și-a reluat activitatea în serviciul naval militar la vârsta de 60 de ani, devenind amiral în 1986 înainte de retragerea sa.

Întreaga viață și-a dedicat-o servind țara pe care a iubit-o foarte mult. Grace Hopper a murit pe data de 1 ianuarie 1992 și a fost înmormântată pe data de 7 ianuarie cu onoruri militare în Cimitirul Național Arlington.

Moștenirea pe care a lăsat-o Grace Hopper încurajează tinerii să învețe cum să programeze. The Grace Hopper Celebration of Women In Computing Conference este o conferință tehnică care încurajează femeile să devină parte a lumii de calcul, realizată cu ajutorul Institutului Anita Borg, în timp ce Computing Machinery oferă Premiul Grace Murray Hopper.

În anul 2013 Grace Hopper a fost comemorată, de ziua ei, cu un „Google Doodle.”

Daniela Anei