Franța – o experiență de vis!

franța_4Oare există o persoană care să nu-și dorească să străbată lumea asta-n lung și-n lat? Nu știu alții cum sunt, dar eu aș profita de orice ocazie să plec, să cunosc și să-mi îmbogățesc orizonturile cu fiecare colțișor din lumea asta.

Eram timidă și nu m-aș fi văzut plecând departe de casă, dar se știe că dacă nu riști, nu ai șanse să câștigi. Mi-am zis că astfel de ocazii apar o singură dată în viață. Trebuie să aleg, iau trenul sau îl pierd. L-am luat! Am plecat în Franța cu programul de studii Erasmus. Am plecat singură și probabil nu aș fi fost atât de curajoasă dacă  nu aș fi avut ocazia, cu o vară înainte, să plec în SUA cu un grup de români.

Ajunsă acolo, a trebuit să fac față unui întreg amalgam de sentimente și să mă descurc. Am fost pusă în fața faptului împlinit și nu-mi rămânea decât să acționez. Mi-a plăcut totul, din prima clipă. Angers, orașul în care am locuit, era de poveste. În centru, punctul de interes era reprezentat de Castelul ducilor de Anjou. Un alt obiectiv care îți tăia respirația, era Catedrala Saint-Maurice. Și parcurile Balzac, Lac de Maine, descoperite de mine mai târziu… erau fermecătoare, te pierdeai printre aleile șerpuitoare.

Da, totul era frumos… dar și scump. Este unul dintre cele mai scumpe orașe din Franța și nu este tocmai ușor să te descurci acolo, dar se merită.

Era un oraș modern, dar liniștit. Având o Universitate mare, era plin de tineri și foarte mulți erau veniți din străinătate, la fel ca mine. La cămin, am stat singură într-o cameră modernă, bucurându-mă de condiții de hotel. De necrezut, neobișnuită era existența parcului Saint Nicolas, chiar lângă cămin, ca o pădure în mijlocul unui oraș. Intrai și te surprindea o lume nouă – pădure în toată regula, lac, alei de plimbări și jogging, grădină zoologică. Mergeam adesea cu noii mei prieteni și ne bucuram de natură.

Deși îmi place mult limba franceză și o studiez de ani buni, când am ajuns nu înțelegeam nici două cuvinte din ce spuneau nativii. Vorbesc repede, leagă cuvintele și accentul este total diferit de ce auzim noi la școală. Din fericire, în câteva zile, urechea mea s-a obișnuit și am reușit să port conversații cu ei.

Am mers la biroul de Relații Internaționale și aici am aflat că eu sunt cea care trebuie să-mi fac orarul și că am două săptămâni în care pot merge la orice curs vreau ca apoi să-mi aleg ce-mi place. Descurcă-te, organizează-te, în așa fel încât să te întorci acasă cu 30 de credite, că doar nu vrei să dai toți banii (pe care n-o să-i mai ai) înapoi.

Foarte interesant a fost primul curs. Nu am înțeles nimic. Și dacă tot nu înțelegeam nimic, mi-am permis să mă gândesc la locul unde mă aflu, să mă bucur de faptul că sunt pe băncile unei Universități franceze și aud un nativ, predându-mi. Ce mulțumire am simțit! Eram sigură că la finalul celor 4 luni jumătate, evoluția mea va fi considerabilă.

franța_8Trebuie să menționez faptul că atunci când era vorba de o evaluare, ea se facea la același nivel. Nu se ținea cont că nu sunt vorbitor nativ. Deși erau exigenți, eram tratată cu omenie. Mereu îmi amintesc cu plăcere de doamna profesoară Frederique Le Nan.

Am făcut și cursuri de limbă franceză pentru străini, cursuri care se bazau pe tot felul de jocuri. Odată, fiecare a trebuit să aducă un fel de mâncare specific țării din care provine. Ce am adus eu? Fasole cu cârnați. Amuzant, nu? Dar n-aveți idee cu câtă poftă au mâncat! S-a terminat și mai voiau.

Printre prietenii mei se număra și o fată minunată din Anglia, Stephanie, al cărei accent mi se părea imposibil. Mă gândeam.. oare ce engleză am învățat eu în toți acești ani pentru că nu înțeleg o boabă?! Bineînțeles că era vorba despre accentul britanic, m-am obișnuit și cu el. Asta e ceea ce se întâmplă când ajungi într-o țară străină: dezorientare. Ai parte de binecunoscutul șoc cultural. Prea multe schimbări deodată. Dar m-am obișnuit.

Ieșirile, vizitarea unor orașe precum Rennes, Nantes, timpul petrecut cu oameni cu mentalități total diferite, în funcție de țara din care proveneau: Anglia, America, China, Japonia, Bulgaria, India și multe alte țări, au fost sarea și piperul care m-au făcut să-mi doresc să opresc timpul în loc.

De la Vreau acasă! am ajuns la Nu vreau să mai plec! O să-mi fie dor de voi!!! Trebuie să ne revedem!

Elena Golăi