Fereastra trecutului

RZV_8786

M-alungă din prezent un dor nedeslușit ce-mi umple sufletul de emoție confuză. Tânjesc după un sentiment pe care-l trăiesc în afara trupului. El nu din mine se naște, ci mă pătrunde din exterior, căci e necunoscut și cunoscut, la fel cum sunt străbunii. Eu știu că este. Și îl simt al meu, dar străin de mine. De parcă sunt eu în el, iar nu el înăuntrul meu. Și privind în jur, respir aer vechi și simt că e trecutul cel care mă-nvăluie. El, fantasmă îngropată în neguri de vreme, învie secole apuse în răsăritul zilelor de astăzi. Sub straturi de poveri adunate zace castelul. El șade cu zidurile-i tari, atinse de ani grei, pe pământul sfințit de amintire al Miclăușenilor.

Castelul Sturdza e fereastra încă vie a farmecului de la 1900, păstrând în el suflul etern al istoriei impregnate cu aer românesc. Acesta e dorul. Noi ne-am născut din el, căci suntem fiii trecutului ce e acum cenușă. Pășind în locul acesta de demult, se deșteaptă în noi un gând că-i aparținem, neștiind cum sau de unde. Prin noi grăiește însă sângele de români, ce poartă cu sine identitatea de neam, care tresare simțind aproape dovezi ancorate în contemporaneitate.

RZV_9105

Așa, vrăjită de chemarea lui, mă contopesc cu parfumul comemorării, lăsând să mă pătrundă valul clipelor adormite. Amintirea e vie şi palpabilă, căci e pusă în scena prezentului de oamenii zilelor mele. Și-au dat toți mâna cu trecutul, invocând o epocă apusă. Astfel, doamne și domni respectabili s-au metamorfozat în cavaleri și domnițe, dând culoare unei atmosfere de poveste. Îmbie auzul note elegante de muzică clasică, ce răsună domol pe fundalul unui tablou pictat în nuanțe spirituale.

Luat sub aripa Mănăstirii Miclăușeni, castelul mustește de încărcătură divină, sporindu-și farmecul unic ce stoarce dulceața din priviri. Decorul magic conturează fantasmele trecutului, umplând curtea de ceea ce era odată. O mașină luxoasă de epocă lăsată în loc de cinste pe verdele des al ierbii fură inimile celor ce ies în cale. Domni chipeși cu ținute impecabile își poartă cuconițele la braț, iar ele dau cu subînțeles din gene, zâmbind cu emoție afectată, căci bărbații lor se mândresc cu frumusețea lor în societate. Siluete fine se deslușesc sub conturul rochiilor impozante, unduindu-se seducător sub dansul penelor cu care sunt împodobite. Danteluri, mătăsuri și satinuri scăldate în culori captivante fac deliciul ochilor căzuți în vraja lor. Măsuțe rotunde, frumos aranjate pe iarbă, se alcătuiesc într-o armonie de nuanțe proaspete ce invită la savurarea deliciilor pregătite minuțios de gazde. Buze rujate sorb delicat din pahare cu dichis și veselia este cântată în râsete ascuțite ce se înalță spre cer, concurând cu trilurile păsărilor.

RZV_9319

O caleașcă trasă de armăsari plimbă oaspeții prin fascinantele împrejurimi. Îndepărtându-mă de murmurul atâtor voci binedispuse, tot mai puternic sună liniștea brazilor. Crengile veșnic crude li se leagănă în șoapte, fredonând amintiri. Plutește în aer o emoție caldă, ce-adie în foșnetul frunzelor… și-mi mângâie tâmplele… mă poartă în visare printre ani și ani, stând clipa-n loc de vraja ei…

Gabriela Tăbăcaru

Gabriela_Andra_Sava
eu si baietii