Elemente de predare a muzicii în cadru nonformal în România și în Statele Unite ale Americii

Educația nonformală a fost definită de către J. Kleis drept “orice activitate educațională, intenționată și sistematică, desfășurată de obicei în afara școlii tradiționale, al cărei conținut este adaptat nevoilor individului și situațiilor speciale, în scopul maximalizării învățării și cunoașterii și al minimalizării problemelor cu care se confruntă acesta în sistemul formal (stresul  notării  în  catalog,  disciplină  impusă, efectuarea temelor)”.

Educația informală reprezintă acele procese educative nesistematice, neorganizate, nesubordonate unor obiective şi finalităţi explicite, care au influență asupra individului. Această poate reprezenta produsul experienţei de viaţă a subiectului.

Influenţele informale semnificative sunt cele din mass-media, din familie (exemplul părinţilor, atitudinile manifestate de ei), influenţele grupurilor de prieteni, colegi, dar, nu în ultimul rând, diferite instituţii culturale (muzee, teatre, biblioteci etc), religioase, politice ş.a.

În cazul României, educația nonformală se desfășoară în cea mai mare parte la nivel instituțional de stat (Palate și cluburi ale copiilor, case de cultură, centre culturale, etc.) sau privat (școli și cluburi particulare, asociații culturale, fundații, etc.). Educația nonformală tinde să fie mai bine dezvoltată din punct de vedere al ofertelor educaționale la nivel preuniversitar.

În cazul Statelor Unite ale Americii, educația se împarte în formală, informală și nonformală, ca și în România, însă sensul acestor noțiuni este ușor diferit de România.

Motivul este că educația informală și nonformală înseamnă o educație de tip privat, dar și finanțată de stat și diferite organizații guvernamentale, aceasta din urmă fiind de multe ori orientată către copii, tineri și adulți din medii defavorizate.

Educația muzicală nonformală din România, indiferent dacă este de stat sau privată, are loc în instituții sau cluburi/asociații/organizații unde de cele mai multe ori, profesori cu educație muzicală sunt angajați să predea o multitudine de ramuri și genuri ale disciplinei muzicale: muzică vocală, muzică instrumentală, cor, orchestra, muzică clasică, ușoară, populară, jazz, etc.

Firește că există și excepții când unii auto-intitulați „profesori” sunt angajați să predea muzică la nivel privat, în realitate aceștia fiind simpli amatori care cunosc un instrument învățat „după ureche” sau care au învățat muzică într-un cadru informal, lipsit de baza solidă de cunoștințe și deprinderi, dar și de sistemul metodologic adecvat unei astfel de activități didactice.

În acest articol voi pune accent pe experiențele și observațiile personale acumulate în Statele Unite ale Americii și mai puțin pe analiza educației muzicale nonformale și informale din România, cunoscute deja de majoritatea celor familiarizați cu acestea.

În perioada de început a șederii mele în S.U.A. am intrat în contact cu educația muzicală informală și nonformală, care se adresa copiilor, tinerilor și adulților. Este vorba despre muzica corală desfășurată în cadrul unei biserici de rit luteran din orașul Buffalo, statul New York, și unde îmi făcusem un număr de prieteni.

Aceștia m-au invitat să fac parte din corul bisericii, astfel participând săptămânal la repetiții și la concerte oferite atât în cadrul serviciului religios obișnuit, cât și la marile sărbători religioase.

Întrucât în România, fusesem membră în diverse coruri, eram profund legată de muzica corală, prin intermediul căreia am avut foarte multe satisfacții, cel mai important dintre acestea fiind „Cantores Amicitiae”, sub bagheta maestrului Nicolae Gîscă, din cadrul Conservatorului de Muzică și Arte Plastice „George Enescu” din Iași (actualmente Universitatea de Arte „George Enescu”).

Ca o paranteză, înaintea mutării mele în S.U.A, am locuit în vestul Europei, unde, pe lângă activitatea didactică în cadrul unei școli private de muzică din Luxembourg, am activat ca membră a prestigioasei corale a Marii Catedrale a Luxemburgului, participând astfel la concerte grandioase prilejuite de sărbători la care au asistat și membrii familiei Marelui Duce de Luxemburg.

Interesant este faptul că la Buffalo dirijorul corului acelei biserici luterane era o persoană care avea un Bachelor’s Degree (adică licență) în muzică și era angajat cu normă întreagă de către biserică. Cu toate acestea, educația muzicală oferită de dirijor era atât la nivel informal, cât și nonformal.

Deși membrii coralei cunoșteau notele muzicale anterior întrării în cor, tipul de educație muzicală se făcea fără o programă prestabilită, fără studiu individual impus și fără alte elemente specifice educației nonformale instituționale, iar participarea membrilor era complet benevolă și fără plata vreunei taxe sau a unui salariu, cu excepția dirijorului.

Odată cu intrarea mea la Universitatea din Buffalo la departamentul de muzică, am intrat mai profund în culisele educației muzicale la nivel formal și nonformal.

Mai multe aspecte interesante pot fi menționate și sunt comune cu manifestări similare în alte țări europene precum Italia, Germania, Franța și, bineînțeles, România.

Atât educația muzicală informală cât și cea nonformală are loc: în familie, unde copii și/sau adulți învață să cânte vocal sau instrumental de la un părinte, rudă, prieten sau vecin, cu sau fără plata; la nivel de școală unde anumite instrumente pot fi studiate ca opționale, fie după o programă școlară, fie în mod complet relaxat și informal; la cluburi sau asociații particulare, contra unei taxe (săptămânale, lunare, semestriale sau anuale); în tabere plătite de familiile copiilor, unde copiii pot desfășura o gama foarte largă de activități artistice, sportive, de îndemânare, etc.

Amintesc faptul că modelul pentru aceste tipuri de tabere întâlnite și în România (music camp etc.) au fost împrumutate din străinătate și nu sunt o activitate autentic românească.

Citește și  Pornim către... un nou an şcolar

În ceea ce mă privește, am fost instructor de muzică într-o astfel de tabără particulară situată într-o zona pitorească, pe malul unui lac. Deși era o tabără unde participau copii provenind din familii bogate (costul taberei de două săptămâni fiind de $2500, care includeau cazare în cabane de lemn cu paturi de fier și toaletă comună, masă la cantină și toate activitățile la care copiii doreau să participe), salariile plătite instructorilor (interesant este că marea lor majoritate veneau din Marea Britanie) pentru o lună de muncă de la 7 dimineața și până la 12 noaptea erau de doar $500/persoană.

Pot spune că acest tip de educație era o combinație de educație formală și nonformală. Era formală din punctul de vedere al faptului că a fost predată de către instructori cu pregătire pe specialitatea pentru care erau angajați, s-a desfășurat conform unui program bine stabilit pe zile și pe ore, a avut ca finalitate concursuri, recitaluri, spectacole în care cursanții au putut prezența materia acumulată în tabără.

Înaintea deschiderii oficiale a taberei, s-a desfășurat o săptămână de instructaj și pregătire a personalului didactic și auxiliar în privința tuturor regulilor foarte stricte de comportament cu elevii și membrii staff-ului, de organizare a evenimentelor pe care aveam obligația să le producem după un plan pe care trebuia să-l elaborăm, de colaborare și parteneriat cu membrii staff-ului, reguli și protocol pentru situații de urgență (având în vedere că tabăra era pe malul unui lac, unde urmau să se desfășoare cursuri și întreceri de înot și canotaj; cabanele erau din lemn, etc.).

Educația muzicală oferită în acea tabăra particulară avea și un caracter nonformal prin faptul că nu existau note sau calificative înafara aprecierilor verbale, nu existau planuri de lecții, copiii erau încurajați să se exprime liber și fără inhibiții, aceștia fiind instruiți fie ca soliști ai unor cântece americane (patriotice sau din cultură populară), de muzică pop, jazz sau Broadway, fie ca instrumentiști (eu predând atât canto muzică ușoară, cât și pian și elemente simple de percuție pe instrumentele tip maracas, bongos sau bells (clopoței) și care stimulau capacitățile ritmice ale copiilor), fie ca membri într-un ansamblu vocal-instrumental (copiii având voie să vină cu instrumentele personale precum vioară, chitară sau un instrument de suflat).

Atmosfera era relaxată, copiii aveau parte întâi de jocuri muzicale, încălzire vocală după care intram în activitățile de predare și asamblare dar care nu aveau un caracter strict, formal sau rigid.

Alte experiențe legate de educația muzicală nonformală în S.U.A. mi-au fost împărtășite de colegii de la departamentul de muzică al universității. Aceștia predau diverse instrumente sau teorie muzicală în particular, fie pe cont propriu, fie ca angajați ai unor mici cluburi cu pretenții de școli private cu profil artistic.

Nu existau catalog sau programa școlară, însă cei care solicitau astfel de cursuri (copii și adulți de toate vârstele, de la 3 ani în sus și din diverse țări), evoluau în funcție de interesul și talentul fiecăruia.

De asemenea, multe dintre familiile prietenilor mei cu copii apelau la cursuri private de dans modern, balet, muzică vocală sau instrumentală. Acești copii aveau parte de o pregătire în ritmul specific fiecărei vârste și personalități, dar și de spectacole de câteva ori pe an, unde familiile și prietenii puteau admira progresele acestora.

Am asistat de multe ori la astfel de spectacole, care erau primite cu mult entuziasm și susținere din partea tuturor celor prezenți.

Este importantă sublinierea mai multor trăsături ale participanților la actul educativ în S.U.A., care de multe ori sunt în contrast cu cele din România.

Aici mă refer atât la elevi/studenți, la familiile acestora și la cadrele didactice, dar și la atitudinea generală a participanților la actul educativ și la atmosfera de lucru.

În primul rând, atmosfera de respect, colegialitate, toleranță și fair play domină relațiile interpersonale dintre elevi și profesori, familiile lor, dar și între cadrele didactice în sine. Personal, nu am asistat la conflicte, la grupări de persoane pe baza unor interese, la invidii exprimate mai mult sau mai puțin fățiș. Este o țară unde fiecare își are un loc sub soare, după talentele, posibilitățile și aspirațiile fiecăruia, și fiecare are dreptul să-și construiască o viață și un viitor, fără să fie călcat în picioare.

De asemenea, este remarcabil felul în care se gestionează conflictele. Managementul conflictelor, apărut cu decade înaintea celui din România, este frecvent întâlnit și practicat, atât ca disciplină studiată în școală, cât și ca ansamblu de metode implementate. Tehnicile de gestionare a conflictelor sunt eficiente, iar toate problemele cu care se confruntă elevii între ei, cu profesorii și familia, sau între angajați sunt gestionate corect și cu rezultate foarte bune.

La baza acestor atitudini, diferite de ceea ce se întâmplă în România, stau o politețe și o educație de la vârste foarte fragede, bazate pe respect, pe prezumția că un om este nevinovat până la proba contrarie și că trebuie să-i acorzi încrederea și respectul cuvenite.

Mă refer, firește, la școlile și mediile unde domină un grad de civilizație și de siguranță personală și unde am avut acces. Nu mă pot pronunța cu privire la ghetouri și la zone cu risc major cum sunt de exemplu orașele Detroit, Chicago, Los Angeles sau Washington DC.

Citește și  Longevitatea scriitorilor celebri

Atitudinea personală nu este una ofensivă; în România, există o agresivitate generată de multă răutate și invidie, ceea ce cauzează unor persoane competente și de bună credință să fie mereu pe poziții defensive, apărându-și drepturile și integritatea, iar eforturile lor să fie percepute drept un afront la adresa celorlalți din jur sau ca pe ceva negativ. Repet, în SUA, toleranță pentru rase, stiluri de viață, religii și concepții de viață diferite promovează o mai bună înțelegere între elevi și profesori, între colectivele de elevi și între cadrele didactice și personalul auxiliar.

În România, în domeniul muzicii pentru copii și tineret, există și un sistem fals de valori, sistem promovat de părinții și profesorii ahtiați după glorie deșartă și tone de hărții și cupe de tinichea, dar și de așa-zișii „organizatori de festivaluri”, un sistem în care prevalează copii mediocri, dar cu o situație materială foarte bună, dublată de relații extinse ale familiilor și profesorilor lor cu organizatori de festivaluri, politicieni, sponsori, oameni de televiziune, la care se adaugă falsa promovare pe rețelele de socializare.

Concursurile și festivalurile de muzică sunt făcute, în proporție covârșitoare, cu scopul de îmbogățire a așa-zișii organizatori (majoritatea lor fiind persoane fără pregătire muzicală), solicitând taxe de înscriere/participare cuprinse între 150 și 500 lei.

Mulți dintre aceștia organizează cel puțin 6 astfel de „concursuri” pe an, unii chiar 15-20. O adevărată caracatiță care a dus la afaceri extinse de genul ferme de legume și animale, călătorii exotice de mii de euro anual și venituri asigurate din aceste manifestări, care, pentru unii organizatori, constituie singură formă de susținere financiară.

Acest sistem creează „monștri”, în sensul că acestor copii mediocri li se dă falsa impresie că sunt excepționali, ei crescând ani de zile cu această certitudine. Părinții și profesorii lor consideră că astfel le fac un bine, părinții hrănindu-și ego-ul, profesorii, buzunarele, însă în realitate ei le fac cel mai mare deserviciu acelor copii. Iar talentele adevărate, care se zbat în lupta de zi cu zi pentru existență, se pierd în anonimat întrucât nu au cum și ce să investească pentru a fi luați în seama sau a-și lansa o carieră.

Finanțarea învățământului nonformal de stat în România este un subiect dureros pentru cei care an de an, încearcă să găsească metode de atragere și menținere a copiilor și tinerilor către Palatele și cluburile copiilor. Lipsa fondurilor suficiente sau gestionarea deficitară, deseori preferențială, a celor deja existente, sunt probleme cu care cadrele didactice se confruntă de prea mulți ani și care împiedică buna desfășurare a activității la cote maxime.

Prea des, profesorii sunt nevoiți să folosească fonduri proprii pentru materialele necesare, eforturi care deseori sunt neglijate de autorități.

Sponsorizările din partea entităților de stat sau private se fac de cele mai multe ori „cu dedicație”, iar meritele profesorilor care aduc rezultate remarcabile pe plan național și internațional sunt recunoscute și apreciate numai dacă aceștia sunt bine conectați la administrațiile locale și județene, sau în mediul de afaceri local.

Nu voi intra in alunecosul subiect al tipului de muzică promovată în ziua de azi în România, unde lipsa calității muzicii și textului, prezentarea vulgară pe scene și în videoclipuri, printre multe altele, se resimt în toate genurile muzicale.

Situația în S.U.A. stă altfel. Fiind o țară mare, firește că există talente și non-talente, copii și tineri bogați și săraci. Însă accesul și șansele lor de a ajunge departe printr-o educație muzicală formală sau nonformală de calitate, printr-o muncă susținută și bine dirijată, sunt mult mai mari. Tineri din medii sociale și economice foarte diferite precum Britney Spears, Michael Jackson sau Justin Bieber au reușit să ajungă pe cele mai înalte culmi, indiferent de situația familială sau financiară a familiilor lor, de susținătorii lor politici, etc.

În încheiere, exprim speranța (utopică, de altfel) ca rezultatele deosebite ale copiilor talentați și profesorilor care activează în domeniul muzical nonformal din România să se bazeze mai mult pe integritate, empatie, fair play și, nu în ultimul rând, pe calitate adevărată. Este datoria fiecăruia dintre noi să aplicăm aceste principii, să luptăm cu sistemul corupt și plin de deficiențe, pentru a asigura un viitor muzicii românești.

Însă atâta vreme cât lăcomia, corupția, complicitatea și invidia vor domina, educația muzicală de calitate și viitorul copiilor care își doresc o carieră în acest domeniu, vor avea enorm de suferit.

Prof. Dr. Gabriela Nechita

Profesor coordonator—Cercul de Muzică Ușoară Vocal-Instrumentală „Melos”

Palatul Copiilor Iași

Comisia Muzical-Artistică

Cercul: Muzică ușoară vocal-instrumental