Ego Pizza & Grill – un tablou cu aer vechi

Plimbându-ne prin staţiune după două ore de plajă, mergeam agale, oprindu-ne, în lipsă de altceva, pe la fiecare tarabă cu suveniruri. Aproape pe nesimţite un miros cu savoare italienească a început să ne gâdile pe la nări, deşteptând din somn stomacul. Ca nişte şoricei ademeniţi de caşcaval ne-am lasat noi purtate până la Ego Pizza&Grill (Nisipurile de Aur, Bulgaria), unde zâmbetul binevoitor al unui chelner proptit în uşă cu meniul în mână ne-a luminat calea spre intrarea în restaurant.

O răcoare prietenoasă ne-a cuprins, făcându-ne să ne decidem pe loc a rămâne. Fericite că în sfârşit am găsit unde să poposim, am început prin a căsca un pic ochii în jurul nostru.

restaurant 1

Până şi privirea s-a putut răcori în calmul decorului. Nuanţe liniştitoare de alb, albastru şi galben se îmbinau într-un tablou cu aer vechi, ce ne purta într-o epocă apusă. Ce nume modern pentru o aşa fereastră spre trecut!

bla bla

Se ştie că detaliile fac diferenţa. Şi câte detalii cu grijă alese compun fotografia vintage a locului! Obiecte însufleţite, care poartă cu sine o poveste proprie, stau pe raft pentru tine, trecător necunoscut, gata să-ţi şoptească la ureche amintirile lor.

restau

Comandându-ţi bucatele pe care le pofteşti, admiri ce ai în jur şi uiţi pentru ce ai venit, căci, furat de gânduri, cutreieri alte locuri ale minţii căzute în visare. Te prinzi într-un dans al reminescenţelor, devenind una cu decorul.

restaurant

Te trezeşte lin un parfum îmbietor, chemându-te înapoi la realitatea pe ai lăsat-o în urmă pentru câteva momente. O pizza Margherita în culori vii se află pe masă şi emană un miros proaspăt de copt. Te uiţi la ea şi-ţi vine să juri ca s-a făcut cumva o Italie în Bulgaria.

Citește și  SUA - o altă lume

pizza

Sătul, ceri nota de la cea care pare o frumoasă hangiţă ajunsă şi ea, cine ştie cum, din scrierile lui Slavici la Nisipurile de Aur.

nota

Şi trebuie să pleci, dar nu-ti vine. Ai rămâne proptit pe scaun, ghiftuit şi binevoitor, păstrându-ţi starea de visare. Dar de pe scaun până în butoiul cu melancolie nu-i distanţă mare, aşa că o iei la pas spre locuri noi, recunoscător pentru oaza de linişte cu nume modern ce ţi-a ieşit în cale.

Gabriela Tăbăcaru