Unul dintre cele mai mari si mai puternice state ale lumii antice. Istoria Romei cuprinde trei mari epoci: perioada regalitatii (de la intemeieree pana la 509 i.Hr.); republica (509 i.Hr.-27 i.Hr.) si imperiul (pana la caderea cetatii in mainile lui Odoacru, in 476). Potrivit legendei, Roma a fost fondata in 753 i.H. de descendentii tronului Enea, Romulus si Remus. Pana la intemeierea republicii, orasul-stat Roma a fost condus de 7 regi latini si etrusci. Numai Pompilius (715-673 i.Hr.) a pus bazele principalelor institutii civile si a legiferat practicile religioase. Regii etrusci, care au venit la domnie in sec. 7 i.Hr., au dus o politica de expansiune si o mare parte din Latium a intrat sub stapanirea Romei. Tot aici s-au constituit Capitoliul si Vechiul Forum. Tarquinius Superbusa fost ultimul rege roman. Dupa ce fiul sau Sextus a necinstit-o pe Lucretia, Senatul roman a decretat ca Roma nu trebuie sa mai aiba regi. Republica romana (509 i.Hr.) era condusa de un senat si de magistrati, mai tarziu consuli, alesi anual de un senat format din patricieni. In sec. 5 i.Hr., dupa revolta plebilor, sunt admisi la guvernare repezentantii acestora, tribunii. In timpul republicii, Roma a continuat politica de expansiune, cucerind intreaga peninsula. Pentru suprematie in bazinul Mediteranei, porneste sirul razboaielor punice (conflictul cu Cartagina). Cucereste pe rand, Peninsula Iberica (sec.2 i.Hr.), Macedonia, Grecia, Regatul Pergam, Bitinia, Regatul Pont, Siria, pe care le transforma in provincii romane. Spre sfarsitul sec. 1 i.Hr., dupa cucerirea Galiei si a Egiptului, Roma devine una dintre cele mai mari puteri ale lumii antice. Pe plan intern, se confrunta cu profunde conflicte sociale (rascoalele sclavilor si razboaiele civile). In 44 i.Hr., Cezar e desemnat tribun pe viata, asumandu-si prerogativele ce tin de dictatura personala. Asasinarea sa a dus la un nou razboi civil. Au loc restructurari constitutionale, care culmineaza cu instaurarea principatului. Octavian August s-a numit princeps (primul cetatean), iar Senatul i- a dat titulatura de imparat (27 i.Hr.). In sec 1-2 imperiul si-a extins granitele, Marea Mediterana devenind Mare Internum. In timpul Antoninilor (96-192), imperiul atinge apogeul expansiunii teritoriale si al puterii militare. Se intareste pocesul de romanizare al provinciilor (Dacia, Mesopotania, Armenia). Se construiesc apeducte, drumuri, bazilici. Dupa aceasta epoca de inflorire, numita si "secolul de aur", urmeaza perioada de declin (sec.3). Se accentuiaza criza interna sub imparatul Caracalla (211-217). Granitele se prabusesc sub desele navaliri ale triburilor germanice, iar in provinciile din Rasarit sunt invadate de persi. Intr-o jumatate de secol, din 235 pana in 284, s-au perindat peste 25 de imparati la conducere. Diocletian (284-305) adopta titulatura de dominus si instaureaza dominatul. Viata economica decade. Constantin I poate fi considerat al doilea intemeietor al imperiului. A reorganizat sistemul local de guvernare (prefecturi, dioceze, provincii), a legalizat crestinismul, a mutat capitala la Bizant (numit Constantinopol in 330). In 335, dupa moartea imparatului Theodosiu I, imperiul s-a scindat in Imperiul Roman de Apus (cu capitala la Ravenna) si Imperiul Roman de Rasarit (cu capitala la Constantinopol). In Apus, sub presiunea atacurilor vizigotilor si vandalilor, imperiul se clatina, Roma fiind cucerita (476) de catre Odoacru, primul rege barbar al Italiei. In Rasarit, statul continua sa existe pana in sec. 15, sub denumirea de Imperiul Bizantin.