„Vremea îngerului” și „Dragostea si răul” – Anne Rice

Vremea îngerului de Anne Rice
Vremea îngerului de Anne Rice

După „Cronicile vampirilor” și „Cronicile vrăjitoarelor”, Anne Rice și-a îndreptat atenția si talentul literar spre un alt subiect, şi anume religia. Rezultând, în cele din urmă, două cărți care au la bază subiectul credinţei. Dacă in „Cronicile vampirilor” eroul era neinfricatul vampir Lestat, atunci în acestea este Toby O’Dare zis si  Lucky Vulpoiul.

Vremea îngerului” ne ilustrează începutul vieţii lui Toby. De la copilăria marcată de o mamă alcoolică, la serile pierdute cântând la lăută in New Orleans, la moartea subită si traumzatizantă a celor doi fraţi ai săi peste care acesta nu va putea trece şi va produce o schimbare radicală a acestuia. Toby devine Lucky Vulpoiul, un asasin care lucrează pentru Justițiar. Lucky Vulpoiul nu e decât un suflet chinuit, un mort viu care cutreieră această lume răspândind violență si moarte. Gândul că ar putea fi salvat i-a dispărut din minte cu mult timp în urmă, însă viața avea să-l surprindă din nou. Destinul lui Toby ia o întorsatură neaşteptată din momentul în care un serafim i se arată, propunându-i un schimb de servicii. Tot ce trebuia Toby să facă pentru  a fi absolvit de toate păcatele din trecut este să-și folosească talentele şi cunoştințele în numele binelui. Acesta acceptă, reanimat de această iertare care i-ar putea fi oferită şi devine nerabdător să-şi înceapă prima misiune.

Prima misiune a lui Lucky Vulpoiul are loc în Anglia secolului al XIII-lea, în timpuri când evreii erau acuzați de ritualuri şi crime. Hrănit de dragoste, Toby îşi începe aventura având mereu în gând darul mântuirii pe care îngerul i-l promisese.

În cea de-a doua carte, „Dragostea şi răul” Toby este pus faţă in faţă cu altă tragedie care are loc în Roma secolului al XV-lea. Aici trebuie să-l ajute pe un tânăr medic evreu pe nume Vitale, care a fost acuzat de vrăjitorie şi de otrăvire a unui tânăr nobil. Perspicace din fire, acesta reușește în cele din urmă să-l salveze pe Vitale, dar nu fără un sacrificiu. Tot în această carte, Toby o reîntalnește pe Liona, iubirea lui din adolescenţă, cu care avusese un copil, trezind în el o dragoste ce a fost îngropată adânc în suflet.

Deși tema acestor două cărți este religioasă, Anne Rice este una dintre cele mai îndrăgite scriitoare de literatură gotică din lume, şi de aceea o recomand cu căldura. Nu aveți nimic de pierdut, poate doar de câstigat.

Anca Condurachi


Posted

in

by