Vizită la Palat

Iată-ne din nou în Iaşi, presărând paşi pe istoricele străzi ce ne poartă în inima culturii. E o vorbă care spune că toate drumurile duc la Roma, dar în capitala Moldovei faci ce faci şi toate drumurile duc la Palat. Mai cu seamă acum, când i s-a dus vestea în toată ţara cu ocazia redeschiderii. Ademeniţi de comoara până mai ieri ferecată, ne-am grăbit şi noi precum voinicul în peşteră când monstrul cu şapte capete pleacă la plimbare. Dar în loc de „un cufăr” am dat de mai multe, care mai de care mai frumoase. Să vă povestesc pe rând…

palatul culturii din iasi
Palatul Culturii din Iaşi. Sursa: asplf2016.travis.ro

Primul pe lista muzeelor din Palatul Culturii a fost Muzeul Ştiinţei şi Tehnicii „Ştefan Procopiu”. Sau, altfel spus, „mănăstire-ntr-un picior, ghici ciupercă ce-i”, căci ne-am aşteptat la una, şi-am cam dat de alta. Deşi prima secţie a muzeului a fost secţia energetică, înfiinţată în 1961, în loc de a ne fi prezentate principalele forme de energie utilizate, am pătruns în universul muzicii. Amenajată acum în cadrul proiectului de renovare a Palatului Culturii, ceea ce ne întâmpină la intrarea în muzeu este secţia de înregistrare şi redare a sunetului, deschisă în februarie, 1966. Aceasta curpinde un spectacol al cântecului, prezentând cronologic evoluţia înregistrării şi redării sunetului. Instrumentele sale sunt o încântare a ochiului, care captează toată atenţia privitorului chiar şi fără a fi puse în funcţiune. Când sunt porniţi, pe rând, pentru a face o demonstraţie, aceşti hibrizi muzicali devin adevărate fiinţe care se mişcă graţios şi „glăsuiesc” într-un ritm hipnitozant.

Fiecare spune în mod diferit povestea epocii în care s-a născut, fiind veritabile porţi către trecut. Această colecţie de automate muzicale construite ingenios are un design desprins din „Ţara Minunilor” în care s-a pierdut cândva Alice, căci fiecare element ni se arată în perfectă armonie cu celălalt, unite în îmbrăţisări perfect melodioase şi, mai ales, surprinzătoare. Cutii şi ceasuri muzicale, simfonioane şi polifoane, piane mecanice, patefoane şi gramofoane, multitudinea de modele şi suporturi de înregistrare precum cilindri cu pini, discuri de carton sau metalice perforate, benzi perforate, discuri de ebonită, discuri de vinil, toate îşi au un binemeritat loc al expunerii tematice în singurul muzeu de acest tip din România.

inregistrarea sunetului
Muzeul Ştiinţei şi Tehnicii „Ştefan Procopiu”. Sursa: ghidulmuzeelor.cimec.ro

Iată cum pătrundem direct în poveste, uitând cu desăvârşire de truda metodică ce stă în spatele artei. Revenim mai conştient cu gândul la tehnică când răsună tot mai înăbuşit pe fundal notele muzicale de care ne îndepărtăm încet, şi vizităm celelalte secţii ale muzeului. Alături de secţia energetică, ce cuprinde maşinării electrice utilizate în laboratoarele universităţii din Iaşi la sfârşitul secolului al XIX-lea, construite de firme de prestigiu, precum: Gramme Schuckert, Siemens, Ganz, Thomson, Brown-Bovery şi altele, ori lămpi cu arc, care au iluminat, la începutul secolului al XX-lea, oraşul Iaşi, muzeul mai include şi un sector de telecomunicaţii, deschis în anul 1984, o secţie de „Mineralogie – Cristalografie”, şi una mai nouă, deschisă în 2004, numită Secţia de Computere.

Cele 4 muzee care alcătuiesc vaste expoziţii în cadrul Palatului Culturii (Muzeul de Istorie a Moldovei, Muzeul Ştiinţei şi Tehnicii „Ştefan Procopiu”, Muzeul Etnografic al Moldovei şi Muzeul de Artă) reprezintă nucleul viztei, însă noi ne-am îndrăgostit şi de ultimele detalii, dulci la privire precum cireaşa de pe tort la gust. Piesele deosebit de valoroase din expozitiile „Aurul si argintul romanesc” si „Arta si ceremonia la mesele regale”, care au fost aduse special pentru deschiderea oficială a Palatului, ne-au încântat simţurile şi imaginaţia, furând atenţia cu strălucirea lor orbitoare şi pentru ochi, şi pentru suflet. Am admirat atâta bogăţie de ne-a luat ameţeala! Şi din nou ne-a luat ameţeala în turnul cu ceas, unde am urcat cu mare entuziasm să ascultăm un bătrân inginer cu dar oratoricesc, care, îmbinând istoria cu mecanica, ne-a descris pe înţeles misterul sumedeniei de rotiţe care dansează după cum le cântă… timpul! O panoramă unică a Iaşiului se zărea prin imensele vitralii ce străjuiau „inima” Palatului, care ticăie neîncetat, purtând povara anilor cernuţi în secunde.

Gustând din pachetul întreg oferit la marea deschidere a Palatului Culturii, am rămas cu savoarea unică a frumosului istoric, de care toţi romanii se simt mândri şi pe care fiecare ar trebui să aibă prilejul să-l vadă. Noi, totuşi, suntem convinşi că am avut privilegiul

Gabriela Tăbăcaru