O seară friguroasă de joi- „Vizita bătrânei doamne”

O seară frigur12674186_1039252252787852_408964653_noasă de joi, îmbrățișată de căldura primitoare a Teatrului Național „Vasile Alecsandri”, parcă desprins dintr-un tablou și amplasat lângă pietonalul Ștefan cel Mare, îmbrăcat și el la rândul său într-o multitudine de luminițe și oameni îmbrobodiți până la ochi. Așa o seară am petrecut noi, cei care nu reușeam să ne stăpânim nerăbdarea, la una dintre minunatele piese de teatru, numită „Vizita bătrânei doamne”, scrisă de Friedrich Dürrenmatt, un scriitor elvețian, care a pus în prim plan problematica dreptății și îndurării în ceea ce privește opera sa.

Un zâmbet voios ne-a întâmpinat încă de la intrare! Era chipul senin al doamnei care deținea responsabilitatea verificării biletelor noastre. Ochii mei erau lipiți de frumusețea care m-a înconjurat pe nesimțite, furându-mă cu totul din realitate. După câteva minute, ne-am așezat toți nerăbdători pe scaunele care parcă abia așteptau să ne îmbrățișeze.

Lumina începuse să își domolească puterile, toate semnele că spectacolul avea să înceapă. O emoție necontrolabilă m-a cuprins în câteva clipe, dar era o emoție atât de plăcută, de care parcă nu mi-aș fi dorit să scap vreodată. O liniște asurzitoare acoperise întreaga sală. Pe scenă, un șirag de oameni, reprezenta populația orășelului Gullen, care avea de la un timp câteva probleme 10306984_1039252196121191_1709929066_nfinanciare, ce se agravau cu fiece zi trecea. Foarte curând și-a făcut apariția și bătrâna doamnă, Claire Zachanassian, o miliardară, care a copilărit in acest oraș, ducând o viață modestă. Locuitorii orășelului și-au pus toate speranțele în bătrâna doamnă, crezând că aceasta s-a întors pentru a-i ajuta să scape de sărăcie. Ceea ce nu știau aceștia este că bătrâna se întorsese să se răzbune pentru nedreptatea de care a avut parte în trecut, în acest sat, și care i-a afectat întreaga viață. Tânăra Klara trecuse printr-o perioada grea, purtând 12421447_1039252166121194_1289722333_no sarcină care nu a fost recunoscută de Alfred, iubitul său de atunci, care nu și-a dorit la acel moment un copil. Klara fusese nevoită să părăsească satul singură și neajutorată, spre o lume total necunoscută și în același timp periculoasă. Însă căsătorindu-se cu magnatul Zachanassian, a devenit miliardară. Întoarsă în satul natal, le propune o afacere sătenilor, oferindu-le o suma extravagantă de bani în schimbul vieții lui Alfred. Propunerea a fost respinsă pentru început de oamenii satului. Ulterior, obișnuindu-se cu viața complexă pe care începuseră să o ducă, au decis sa accepte pactul Klarei. Văzuți cu banii, aceștia conștientizează greșeala săvârșită, rămânând cu multe semne de întrebare și cu o conștiință încărcată.

După o adevărată lecție de viață la care am luat parte în acea seara, luminile parcă prindeau viață și treptat ne îndreptau spre realitate. Ne-am ridicat și valuri de aplauze interminabile răsunau în jurul nostru. A fost de vis! Am plecat toți fericiți și parcă hotărâți să schimbăm unele valori ce ne îmbracă viețile în fiecare zi.

Ioana-Sandrina Gheorghiu