Visul de a ajunge pe marile scene

Mă numesc Nicoleta Paic, am 19 ani și sunt proaspătă studentă la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, Facultatea de Litere, la programul de studii Engleză-Franceză.

Dacă m-ar opri cineva, în mod aleatoriu, și mi-ar propune să mă definesc pe scurt, cum sunt eu sau, mai bine, care este esența ființei mele, aș răspunde fără nicio urma de ezitare: muzica. Muzica pentru mine a însemnat și înseamnă o lecție de viață, este cea care m-a format ca om și de la care am avut cel mai mult de învățat.

Îndrăznesc să spun acestea tocmai pentru că în muzică am crescut; încă de la o vârstă frageda auzeam cântecele mamei în casă, copilaria mea a fost dominată de astfel de momente, iar serile se lăsau mai mereu cu așa zisele concerte în oglindă și cu veșnica dorință de a mă afla pe scena.
Marile mele pasiuni au fost dintotdeauna muzica și dansul, și nu orice dans, ci dansul popular românesc.

Studiez muzica de la 10 ani

Voi începe cu muzica pe care am început să o studiez de la vârsta de 10 ani, la Palatul Copiilor din Bacău, loc în care am reușit, cu ajutorul profesorilor de acolo, să descopăr această frumoasă lume. Tot prin intermediul Palatului am reușit să ajung pentru prima data pe o scena și să traiesc emoții adevarate.

Toată această aventură a durat a trei ani de zile, timp în care am făcut ceea ce mi-a plăcut cel mai mult: am participat la diverse spectacole și, după cum am menționat la început, am învățat să vad lumea altfel, muzica m-a educat.

Am urmat dansul popular

Mai departe însă, am luat decizia împreună cu parinții mei, să încerc ceva nou. Aici a început o nouă etapa, și anume cea a dansului popular românesc. Dacă la început eram oarecum sceptică în privința acestui fapt, pe parcurs a ajuns să facă parte din mine. Deși dansul a captat o mare parte din viața mea încă de atunci, nu ma simt vinovată pentru faptul că am lasat deoparte muzica și visul meu de a ajunge pe marile scene, tocmai pentru că am ramas în aceeași lume, doar că… sub o altă formă.

Am numărat șapte ani de zile în care m-am dedicat trup și suflet dansului și pot spune că mă mândresc la orice pas cu această etapă a vieții mele.

Primii pași i-am învățat de la domnul profesor Mitică Pricopie, în cadrul ansamblului coordonat de dumnealui, ansamblu ce se numea „Ciobănașul” , ansamblu ce a fost a doua mea familie timp de 5 ani de zile. Îmi plăcea la nebunie ceea ce făceam, nenumaratele ore de repetiții, spectacolele extenuante, dar atât de frumoase, durerile inevitabile, însa pasiunea era mai presus de tot!
Timpul a trecut, iar eu, la rândul meu, am trecut la o altă etapă, un nou ansamblu, aceeași familie, aceiași oameni minunați, însă toate acestea sub un alt nume: Ansamblul Folcloric „Plaiuri Băcăuane”.

De data aceasta ansamblul s-a născut din inițiativa domnului coregraf Robert Costrovanu, el fiind singurul ce a făcut posibilă evoluția atât de frumoasă a unui ansamblu, a unei familii, a unui grup ce există și astăzi. Povestea a continuat cu aceleași nelipsite repetiții și momente frumoase petrecute alături de oameni frumoși. Însă, din păcate, circumstanțele m-au făcut să renunt la ceea ce iubeam cel mai mult, iar aici intră din nou în viața mea muzica.

În al doilea an la canto

În urma cu aproape 3 ani mi-am canalizat din nou atenția asupra studiului muzicii și pot spune că de atunci mă simt cu adevarat împlinită, la locul potrivit, făcând ceea ce trebuie. Acum sunt deja în al doilea an de canto la „Şcoala Populara de Artă” din Bacău, având un profesor minunat, pe domnul Rareş Drăghici, care reușește mereu să facă orele mult mai plăcute.

Visul de a ajunge pe marile scene ramâne încă în picioare și sper ca în curând să se împlinească, însa până atunci voi apărea cu mare drag pe scenele din orașul meu și îi voi încânta pe toți cei ce doresc acest lucru.

Nicoleta Paic

16 ianuarie 2014

Vezi proiectul nostru „Tineri jurnaliști” / „Young journalists”