Vine Ursul!

E o zi cu încărcătură magică, în suflete e pace, iar pe chip voie bună… Soarele ne zâmbește blând de pe cer… Păi logic că ne zâmbește! Doar își îndreaptă razele spre ce au Miclăușenii mai frumos în zilele de 5 și 6 septembrie: festivalul! Acum avem și noi, bieții monotoni de astăzi, șansa de a sparge banalul cel de toate zilele cu puțină culoare. Nu e Halloween, dar cine a zis că ne putem costuma doar atunci? Moldovenii și-au făcut propria ocazie specială de a îmbrăca costume de epocă și de a defila mândri pe lumina zilei. Și nu vă imaginați că s-au trezit ei așa… să concureze cu sărbătoarea americană. Motivul este atât de solid precum zidurile unui castel. La propriu!

castelul_miclauseni

Prin 1900 domnea falnic o construcție în stil neogotic târziu, ridicată de către George Sturdza pe domeniul vechiului conac al vistiernicul Simion Stroici, din secolul al XVII-lea. Deși aerul său feudal amintește de Palatul Culturii din Iași, ori de Palatul Domnesc din Ruginoasa, el însuși fiind cunoscut și sub denumirea de Palatul Sturdza, iată că vorbe de un mare adevăr a grăit un oaspete de onoare al acestui festival, domnul profesor Gheorghe Ciobanu. Nimeni nu vine aici la o expoziție, ca să fie impresionat de frumuseți răpitoare.

[timed-content-client show=”00:05:500″ hide=”00:20:2000″]Dacă vrei să scriem ceva frumos şi despre tine, afacerea ta sau evenimentul organizat de tine, contactează-ne aici.[/timed-content-client]

Acesta este un castel! Închide în el valuri de amintire, purtând povara vremurilor nefericite din care s-a născut. În cinstea lui se închină astăzi pahare din cristal, ținute de mâini delicate învelite în mănuși dichisite. În cinstea lui s-au costumat domnii în cavaleri, iar doamnele în cuconițe, pictând cu mâinile prezentului tabloul trecutului. De asta suntem și noi aici, admirând decorul prețios, brodat cu istorie. Se plimbă prin curte o caleașcă trasă de cai vânjoși, umbreluțe dantelate se învârt în bătaia soarelui, se servește ceaiul în curte, la mese mici și rotunde, de poveste, iar într-un loc de cinste, pe iarbă, suntem întreținuți de dansuri și cântece populare, de reprezentații la pian, de o paradă de costume sau de… urs!

miclauseni_edusoft (7)

miclauseni_edusoft (11)

Da, da, chiar așa ne-a spus chipeșul prezentator. Că urmează Ursul. Așa că stăm pe scaune în tăcere, așteptând următorul moment cu suflarea ușor sfioasă. Totuși, suntem înghițiți de pădure, iar printre brazii aceștia un urs n-ar părea chiar picat din lună. Poate e vreun dresor… care vine să ne prezinte vreun „Mor-Mor”… Da’ nu știu de ce-ar avea nevoie de-o măsuță cu ceșcuțe pe ea și de-un tip care-o face pe mortul pe fundal. Ori poate le are ursul ăsta cu trasul la măsea, și-o să ne arate cum bea țuică. Sau se prinde de tehnica mortului și-l papă de viu pe nenea actor, iar dresorul o sa bea de supărare. Hm…

Întrerupe firul gândurilor o cucoană îndoliată care se așază la masă, oftând cu nasul în batistă, și o slujnicuță cochetă care începe a vorbi despre ce se petrece. Pesemne că stăpânei îi murise bărbatul, iar acum aștepta să vină ursul. Măi… zău că-i încurcat. Dar se descurcă imediat, că, iaca, apare un om vânjos, mare și fioros, cu ochi scrutători și un glas de-ți făcea măruntaiele să vibreze. De răcnetul lui s-a speriat cuconița aceea de i-au sărit poalele de pe scaun. Iată, așadar… ursul! Vinovat de toată această confuzie se pare că e Cehov, scriitorul rus, care și-a denumit piesa de teatru mai… animalic! Domnul acesta tare în gură interpretează un moșier bogat ce vine să recupereze o datorie de-a răposatului, strigând sus și tare că muierile-s slabe de fire și ca vai de ele. Deși-și păstrează eleganța, iată ca văduva noastră nu-i de mămăligă și-i ține piept boierului turbat, provocându-l la duel. De la a se bate cu pumnii-n piept, mormăind ca ursul, respectabilul Smirnov a trecut la ochi de mielușel, vrăjit până-n adâncul inimii de îndârjirea cucoanei. Lăsând deoparte limitele sociale, cei doi își cad unul altuia cu tronc, curajul ei și banii lui dând naștere celui mai îndrăgostit cuplu.

Piesă teatru Cehov
Piesa de teatru „Ursul” de A. P. Cehov, pe scena festivalului de la Miclăuşeni

Vrăjiți cu totul de interpretarea impecabilă a actorilor, ne-am trezit la finalul piesei cum se trezesc adolescenții după o zi în fața calculatorului. Nici nu mai știam încotro să apucăm, uitaserăm și unde suntem, tot ce voiam era să-i mai fi admirat în continuare pe merituoșii actori ai teatrului „Dan Alecsandrescu” din Roman. Datorită oamenilor ca ei se păstrează vie arta care te mișcă, care interacționează cu publicul, care te pătrunde pe tine, ca spectator, invitându-te să devii parte din pulsul spectacolului. Ei au sporit frumusețea festivalului de la Miclăușeni, întreținând oaspeții cu talentul lor autentic. Dacă la început ziceam că zâmbea soarele pe cer privind în jos, iată că acum zâmbeam și noi potolindu-ne hohotul de râs, iar totul în jur prindea viață, colorându-se într-un zâmbet…

Gabriela Tăbăcaru