Viaţa studenţească

Dar oare cum e?

Niciodată viața nu fu mai frumoasă…

Îmi vin versuri în minte când mă gândesc la anii de student. . Eu încă nu știu. Student? A fi sau a nu fi? Mi s-a-ntâmplat. Numai că n-a fost un act inopinat, ca să ne înțelegem! Adevărat, alegem să fim studenți, dar nu toți au șansa aceasta. E momentul acela când, dacă atingi o oarecare vârstă (19 ani, de regulă), trebuie să iei o hotărâre, una definitivă. Pentru că acei 3-5 ani, atât cât, în medie, ești student, îți marchează viitorul sau, mai bine zis, constituie apanajul a tot ceea ce ulterior numim – și ne place chiar – carieră, familie.

studenti_uk

Cred că percepţia raţională primează în faţa celei sentimentale atunci când vine vorba de înţelesul lexemului „student”. Înainte ca acestea să finalizeze într-o viziune unitară, lucrurile arătau cam așa:

„Creierul: Păi, înțeleg, voi avea multe teme de făcut, bătăi de cap, situații stresante, dar voi fi mai matură și voi face față.

Inima: În sfârșit (un sfârșit abia la început 🙂 ) voi fi liberă, fără a mai resimți vreo constângere!

Acum, când experimentez această etapă, am căpătat o anumită conştiinţă: avem șansa să ne facem griji și s-o facem pe preocupaţii mai des decât în restul timpului, însă acești ani puțini sunt aceia care ne preschimbă. E punctul de la care, plecând, ajungi în vârful săgeții. Acest principiu e oarecum legat de întrebarea: Cum să mănânci un elefant? Răspunsul este să-l tai în bucăți mici. Păi, la fel se întâmplă și în cazul stabilirii unui scop grandios. Astfel, ca să atingi zenitul în drumul tău profesional – ceea ce prezintă un țel uriaș – se impune necesitatea de a-l împărți în alte scopuri, mai mici. Iar asta presupune adaptarea la un context existenţial nou: căminul studențesc să-ți devină casă, săritul peste micul-dejun să prezinte o deprindere imperceptibilă, iar prânzul frugal să devină de departe obişnuinţă relativă. La superlativ pot aprecia doar latura care nu-mi permite să mă transform: în trei ani de studii reușești să cunoști oameni care să-ți populeze orașul lăuntric.

Citește și  „Când faci artă, te joci”

Nu știu dacă aș avea vreun motiv ca să renunț la facultate, la viața de student, dar cu siguranță am alte o sută de motive pentru care aș alege drumul acesta. De ce? Păi, e ca și cum l-aș întreba pe Dumnezeu de ce a ales verdele pentru natură. Pentru că e frumos!

A fi student înseamnă a-ți face din stres un mod de viață. Dar nu e placebo sau Sindrom Stockholm. E o alternativă. Şi încă una frumoasă!

Maria Dicusar