Trecutul – o parte din noi

carte,,Noi nu ne deosebim prin ceea ce suntem, ci prin morţii pe care fiecare îi plângem.” (Varujan Vosganian)

Ce-am fi noi dacă nu ar fi părinții noștri? Ce ar fi părinții noștri, dacă nu ar fi fost bunicii noștri? Ce am fi fost noi, dacă nu ar fi fost strămoșii noștri? Poate am fi fost un infinit de particule fără un început, fără un sfârșit. Poate am fi fost o altă persoană, de altă origine, cu o altă entitate sau simplu, poate nu am fi fost. Istoriei îi datorăm existența noastră, faptul că ne trezim, privim cerul, stelele, tot ce ne înconjoară, faptul că avem suflu. Pentru fiecare dintre noi există hărăzită o filă în marea istorie a lumii, însă de noi depinde dacă ne transformăm existența într-un condei și o umplem cu cerneala faptelor noastre, sau o lăsăm albă, imaculată, neavând trecut nici măcar numele pe ea.

Ce putem scrie în acest catastif al existenței? E ca atunci când ai de rezolvat un exercițiu matematic: urmărești un exemplu deja finalizat și, pe baza lui, începi să aşterni pe hârtie șiruri întregi de calcule. Uneori, izbutești din prima, alteori nu. Și atunci, reiei un alt exemplu și încerci să-i dai de capăt.

Pentru a imprima faptele noastre în tușul originalității este necesar să realizăm o retrospectivă a trecutului nostru ca neam. Generațiile trecute reprezintă cartea de identitate  a prezentului.

Acum ceva timp am ținut în mâini o carte, care mi-a schimbat concepția asupra realității, asupra prezentului. Ca o șoaptă a trecutului, Cartea Șoaptelor este o poezie a istoriei, în care autorul Varujan Vosganian este ancorat în trecutul familiei, care se contopește cu trecutul neamului. O carte ce vorbește despre  o perioadă sângeroasă din istoria armenilor – genocidul armean și totodată care schițează lumea și obiceiurile armenești. Recomand această carte atât celor pasionați de istorie, cât și iubitorilor de beletristică, întrucât reușește (ceea ce puțini contemporani reușesc să realizeze) să reconstituiască un fapt istoric macabru printr-o înrâurire de metafore ce dau o conotație lirică poveștii.

Citește și  Matematicieni români

Armenia este o țară care, deși a fost greu încercată de vremurile trecute a reușit să se ridice și să evolueze, tocmai pentru ca glasul înaintașilor să nu fie acoperit de trecerea timpului. Deși țara lor de origini se află situată între valurile Mării Negre și ale celei Caspice, iată că în România se află un număr de armeni care înceră să-și facă cunoscută istoria (un exeplu elocvent fiind politicianul și omul de cultură, Varujan Vosganian).

biserica 1910
Biserica Armenească din Bacău, 1910

De aproximativ un mileniu, în România armenii formează o comunitate etnică dispersată în mai toate regiunile țării. Numărul lor a scăzut de la an la an, ajungând în prezent ca în România să mai existe doar câteva mii de armeni. În locul lor au rămas, ca emițător al tradițiilor armenești, lăcașurile de cult. Este cunoscut faptul că poporul armean a fost primul care a adoptat creștinismul ca religie oficială, chiar înainte ca Împăratul Constantin cel Mare să oficializeze creștinismul prin Edictul de la Milano. În spațiul băcăuan a existat o biserică armenească ridicată odată cu detașarea armenilor din Roman și Botoșani la începutul secolului al XIX-lea. Demolată misterios în 1977 sub pretextul cutremurului, există voci care susțin că lăcașul de cult ar fi fost demolat cu o zi înaintea cutremurului, pe 3 martie 1977. Să fi avut o premoniție cei din conducerea vremurilor respective ?

În prezent, la 40 de km de Bacău, în Municipiul Roman există o biserică armenească, care dăinuie de 700 de veacuri. Cândva a existat o puternică comunitate armenească, dar astăzi au mai rămas doar câteva familii, ca urmare a detașărilor din perioada comunistă.  biserica_armeneasca_din_romanAflându-se într-un avansat proces de degradare, în urma cutremurului devastator din 1977, Episcopia Romanului a încheiat un acord cu Arhiepiscopia Armeană din București și lăcașul a trecut în administrația Episcopiei Romanului. Pe 8 septembrie 2015, am vizitat oraşul Roman, împreună cu echipa EduSoft şi dl. profesor Ion Ţuţuianu şi am descoperit această biserică, care frapează prin eleganța stilului armean.

Citește și  Leonardo da Vinci - Diamantul perioadei Renascentiste

Mihaela – Ștefania Puțeanu