Timpuri noi – o capodoperă a lui Chaplin

„Timpuri noi” de Charlie Chaplin este un film de comedie produs și regizat de acesta în 1936, unul din cele mai bune filme din istoria cinematografiei americane. Se consideră a fi ultimul film mut și cel în care pentru prima și ultima oară personajul „Micul Vagabond1 a vorbit, prin cântec . Cu toate acestea, pe alocuri putem auzi fragmente de vorbire prin intermediul dispozitivelor audio. Se pare că anume prin acest joc de jumi-juma Chaplin a decis să se despartă de minunata lume a filmului mut. Dar despărțirea a ieșit genială.

În Timpuri noi Chaplin privește asupra industrializării și progresului tehnologic cu o doză de scepticism și neîncredere. Viața se dezvoltă într-un ritm atât de rapid încât nu mai ajută mecanismele omul, ci omul mecanismul. Se simte pericolul unei automatizări în masă care amenință societate să rămână  fără locuri de muncă.

Fiind unul dintre miile de angajați ale întreprinderilor industriale, lucrând asupra unui transportor mecanic și efectuând aceeași mișcare de rutină, care necesită o exactitate enormă, acesta la un moment dat suferă o cădere nervoasă. Nu este în stare să se oprească, iar mâinile lui continuă să se miște în ritmul cu care s-au deprins, cu singura diferență că acum ținta acestora devine orice obiect care seamăna cât de puțin cu o piuliță.

La starea acestuia a mai contribuit și experimentul nereușit care s-a făcut cu mașina automată ce servea masa. Dacă nebunia mai are cât de cât un sens, atunci în acest context ea ar însemna protestul mașinii împotriva omului.

Putem considera această situație și amuzantă, dar și dramatică în felul ei. În Autobiografia2 sa, Chaplin ar lega ideea filmului cu conversația care ar fi avut-o în Detroit cu un reporter, în care acesta povestea că marile companii ademeneau cu salarii ridicate fermierii tineri și puternici, iar aceștia după vreo 4-5 ani de muncă se epuizau nervos.

Citește și  Lecţiile de astronomie ale Cătălinei

charlie chaplinÎn cele din urmă, eroul nostru este internat în spital, după care iese de acolo proaspăt șomer. Se întâlnește cu tânăra orfană care, mai mult decât oricine, îl înțelege și susține. Împreună trec prin greutăți dar niciodată nu cad în disperare, ci tratează fiecare situație cu umor.

Încearcă să supraviețuiască adaptându-se la noi condiții și la noi activități spre care îl împinge viața. De la activist politic, prizonier, paznic de noapte sau chelner, niciuna dintre acestea se pare că nu sunt pentru el, și nici el pentru ele.

În final auzim pentru prima dată vocea eroului într-o piesă improvizată. Resemnarea și acceptarea unei alte vieți este bine redată în scena de la apus, când cei doi pleacă pe un drum nou.

Este o luptă cu timpurile noi, cu mecanizarea și cu conflictele politice. Este problema Micului Vagabond, care se integrează cu greu în societate, care este romantic și dramatic în felul său. Filmul lui Charlie Chaplin este un strigăt – un strigăt al sufletului, prin care încearcă să ne zică că în această lume mare și aglomerată, mașinile neînsuflețite tot mai rapid înlocuiesc munca umană.

Elena Echimenco


1. „Micul Vagabond” – este personajul creat de Charlie Chaplin, un bărbat cu un mers caraghios, pălărie neagră și mustață foarte neobișnuită.

2.  „My autobiography” – carte scrisă în 1964 la vârsta de 75 de ani, de către marele Chaplin despre viața și activitatea acestuia.