Sulmona – un oraș ca o elegie

Poetul latin Ovidiu spunea că arta minte prin propriile ei ornamente. Există astfel locuri care, deși bogate în clădiri impresionante și în obiecte de artă, se îndepărtează de esență și esențial. Însă, anumite destinații reușesc să uimească prin simplitate și prin tradiția lor. Sulmona, orașul natal al lui Ovidiu, este un loc pitoresc unde tradiția se întâlnește cu arta, dând naștere unei destinații deosebite.

Orașul Sulmona se află la câteva ore de mers cu trenul față de capitala Italiei. Priveliștea de pe drum te încântă peisaje montane cum nu mai găsești nicăieri altundeva. Cea care te întâmpină atunci când cobori din tren este micuța gară din Sulmona care, la fel ca întreg orașul, a reușit să-și păstreze farmecul vremurilor de altădată. Istoria acestui loc este extrem de bogată, deși vorbim de o așezare relativ mică în raport cu marile orașe ale Italiei.  Oraș de provincie în perioada antică, Sulmona a fost în pericolul de a dispărea în întregime atunci când în zonă a avut loc un mare cutremur, în 1706. De altfel, există și astăzi câteva biserici în apropierea cărora accesul este restricționat, întocmai fiindcă fundația lor a fost slăbită de mișcările tectonice. Atunci, în secolul XVIII, orașului i-a fost dată înfățișarea pe care o putem admira și astăzi: fațade ornamentate în cel mai pur stil baroc. În perioada modernă, Sulmona a avut un rol strategic în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, fiind ținta atacurilor aeriene.

…fațade ornamentate în cel mai pur stil baroc.

După război, orașul a renăscut din punct de vedere economic datorită unei tradiții unice și dulci: bomboanele. Pe numele lor confetti, aceste bomboane sunt de fapt migdale glazurate pe care artizanii le folosesc pentru a crea diverse forme: de la buchete de mireasă la figurine. Confecționarea lor este tributară tradiției locului, oamenii dăruind aceste confetti mireselor și nou-născuților din totdeauna. Mario Pelino a fost cel care, în 1783, a pus bazele unei fabrici de bomboane, loc care este unul din atracțiile locului, aici fiind deschis un muzeu care invită vizitatorii să cunoască istoria fabricării bomboanelor, să le guste, dar și să vadă cum sunt preparate.

Statuia poetului Ovidiu care se află în centrul orașului Sulmona

Nicăieri în Italia nu veți găsi acel dolce far niente mai frumos trăit ca în Sulmona. Mergând spre centrul orașului, ajungi într-o piață în care locuitorii se întâlnesc în jurul unei fântâni și stau de vorbă ore întregi. E o încântare să îi privești și să te conectezi la ritmul lor de viață, mai ales după ce ai străbătut la pas străduțele înguste ale orașului.  Clădirile de aici sunt desprinse din filmele de epocă, de altfel, Sulmona este locul potrivit pentru pasionații de obiecte vintage, târgurile din centrul orașului ascunzând comori nebănuite.

Sulmona – locul unde frumusețea stă în detalii.

Să stai aici chiar și câteva zile îți schimbă ritmul vieții și cu siguranță căci Sulmona este un oraș care lasă în amintirea fiecărui turist amintiri la fel de colorate ca buchetele de bomboane pe care le întâlnești preutindeni. În acest loc istoria veche se împletește cu memoria trecutului recent, aici omul modern nu își poate impune stilul de viață, dar își poate găsi locul. Statuia din bronz a poetului Ovidiu, așezată în centrul orașului, va continua așadar să urmărească an de an, sutele de trecători care prin pașii lor și fără să-și dea seama, mai scriu o filă din cronica acestui oraș-bomboană.

Ștefana Bostan


Publicat

în

,

de către