Sculptorul care a impresionat o lume întreagă cu basoreliefurile și busturile simbol din istoria României pe care le-a creat

Gheorghe Adoc s-a născut în anul 1926. A terminat cursurile Institutului de Arte Plastice din București, avându-i ca profesori pe M. H. Maxy, Jean Alexandru Steriadi și Simion Iuca.

Gheorghe Adoc transferă virtuțiile graficii în medalistică, basorelief și sculptură cu multă dăruire și abilitate. Concepția sa ilustrativă, realistă, ilustrează știința coagulării mijloacelor de expresie, profunzimea și simțul nuanțelor. El aduce prin coerența compozițională de la sfârșitul anilor 1970, o revigorare a reliefului monumental, revigorare ce este caracterizată de forța dinamică a formelor ce în final aduc plusvaloare de expresie personajelor.

În basoreliefurile sale de inspirație istorică, scenele sunt ilustrate narativ cu o amplitudine debordantă, fapt ce aduce claritate tematicii prin detalii fin conturate. În antiteză, portretele și busturile pe care le-a realizat, au o construcție riguroasă ce prezintă accente pe siluetă și expresie, accente care adaugă un plus de dinamism și veridicitate.

Bustul lui Mihai Viteazul, expus la Buenos Aires 

Bustul lui Mihai Viteazul, executat în bronz și care se află astăzi la Buenos Aires din anul 1993, se impune printr-o armonie generală, sobrietate, avânt și finețe grafică a detaliilor. Gheorghe Adoc face de-a lungul carierei lui artistice o galerie de portrete ale unor personalități importante din istoria și cultura poporului român.

Aceste portrete le materializează în medalioane și medalii realizate între anii 1976–1992, unele excepționale precum „Mihai Eminescu” (premiată 1992), „Nicolae Iorga”, „Dimitrie Cantemir„, „George Enescu”, „Constantin Brâncoveanu”. Una dintre lucrările reprezentative ale lui Gheorghe Adoc este placa omagială (80x60cm) situată la intrarea în „Academia di Romania” din Roma, alcătuită din două busturi de bronz în basorelief pe o placă de alamă, reprezentându-i pe Decebal și pe Traian. Placa realizată în anul 1968 la București a fost un omagiu donat de Liga Culturală a Românilor către Capitala Italiei.

Acesteia i se adaugă alte lucrări importante, precum bustul lui Onisifor Ghibu din cartierul Nufărul din Oradea, realizat în anul 1998 și  bustul lui Gheorghe Pituț din orașul Beiuș. Acesta este realizat din bronz și are 0,75 m, fiind amplasat pe un soclu de 1,80 m.

Statuia Independenței din Iași, cea mai importantă lucrare

O altă lucrare reprezentantivă este și monumentul „Eminescu-Slavici” de la Mănăstirea Putna, precum și busturile lui Mihai Viteazul, Nicolae Bălcescu și Alexandru Ioan Cuza solicitate de Ministerul Afacerilor Externe pentru a fi amplasate în capitalele Argentinei, Chile și respectiv Columbiei.

Lucrarea sa cea mai importantă și mai cunoscută este Statuia Independenței din Iași, amplasată în piața cu același nume și dezvelită în anul 1980. Proiectul soților Adoc s-a clasat pe locul întâi la un concurs național în 1975, statuia urmând să comemoreze 100 ani de la proclamarea independenței României (1877).

Lucrarea a fost realizată împreună cu soția sa, sculptorița Gabriela Manole-Adoc. În timp ce soția sa a sculptat statuia, Independența fiind simbolizată de o femeie, pentru care Gabriela Manole-Adoc a avut-o ca model pe o mătușă de-a ei, o femeie foarte frumoasă – după cum povestea artista – cu un păr cu reflexe aurii, Gheorghe Adoc a realizat basoreliefurile de pe soclul statuii. În prezent, o stradă din orașul Jimbolia poartă numele sculptorului Gheorghe Adoc.

Ștefan Domnițeanu