Rondelurile lui Macedonski

Alexandru Macedonski reprezintă o personalitate marcantă a literaturii secolului al XIX-lea și a începutului de secol XX, deoarece ca poet, prozator, dramaturg, publicist și teoretician al simbolismului a avut un rol hotărâtor în dezvoltarea poeziei românești moderne. Autorul Rondelurilor aduce un suflu nou și impune o voce lirică puternică și originală în literatura vremii.

Alexandru Macedonski (sursa: Wikipedia)

Rondelurile sunt creații aparte, în care plasticitatea cuvântului e superioară, iar tonalitatea se caracterizează prin armonie și echilibru al acordurilor lirice. Rondelurile reprezintă stadiul unui perfect echilibru al lirismului macedonskian, unde asperitățile dramatice se îmblânzesc, melodia este închegată, unitară, vocea lirică capătă o postură mai rafinată, poetul închipuind un univers mai familiar și mai grațios, mai apropiat de cotidian, de universul mărunt. Macedonski dovedește în Rondeluri o sensibilitate fascinată de muzicalitatea cuvântului, ce a dus spre un asbsolut al simțirii și trăirii estetice. Poezia Valțul rozelor (Valsul trandafirilor – azi) este o lirică a miniaturalului și picturalului în care senzația e fixată pe imagini grațioase și contururi delicate. Făcând trecerea de la ciclul Nopților la Rondele, Valțul rozelor păstrează din estetica romantismului doar scenariul alegoric, marcat de o anumită narativitate a derulării imaginilor: „Pe verdea margine de șanț/ Creștea măceșul singuratic,/ Dar vântul serii nebunatic/ Posti-ntr-o zi pe flori la dans”.

Încadrate într-un astfel de scenariu lirico-narativ, ideile poetice capătă culoare și relief, realul are inconsistența imaginii fantastice, amăgitor și părelnic.

Rondelul cupei de Murano este expresia laturii parnasiene a creației lui Macedonski, prin înclinația spre picturalitate, prin cultul formei desăvârșite, prin predilecția pentru peisajul exotic, pentru o lirică a depărtărilor ce transformă mirajul în obsesie: „E artă pură, fără fraze,/ E cerul tot de soare plin./ Talaze largi, după talaze,/ E sufletescu-avânt deplin,/ Nu e de aur: e de raze”.

Cupa de Murano este un simbol al artei pure, lipsită de contact cu realitatea, arta își extrage sensurile și finalitățile chiar din propria alcătuire.

În Rondelul rozelor ce mor întâlnim un amestec de frumusețe și de tulburătoare agonie. Atras de mirajul florilor, poetul ne poartă spre universul de senzații, de trăiri și de stări sufletești al unui eu liric ce-și presimte la rându-i structura efemeră: „E vremea rozelor ce mor,/ Mor în grădini, și mor și-n mine”.

Stingerea este deopotrivă în lumea rozelor, dar și în sufletul poetului. Eul și lumea sunt ilustrarea aceluiași destin, al suferinței și agoniei universale.

Rondelurile lui Alexandru Macedonski constituie o lirică a originalității care îmbină armonios forma parnasiană cu fondul romantic sau simbolist.

Tudor Chelariu