Rocarta-online

Resita


[Cuprins]

Date generale, istoric

Municipiu, resedinta pentru Judetul Caras-Severin, cu 96.800 locuitori; situat pe Valea Barzavei, la poalele vestice ale Muntilor Semenic, intr-un cadru natural pitoresc, la alt. de 240-250 m. (vezi Muntii Semenic!)

Stadionul din Resita

Numeroasele vetigii arheologice dovedesc originea neolitica a asezarii, existenta fara intrerupere in toate epocile istorice. In sec. X, Tinutul Resita facea parte din voievodatul lui Glad. Pe baza resurselor naturale din zona inconjuratoare, aici se construiesc, in perioada 1769-1771, primele furnale, iar in 1872 incepe productia de locomotive. In acest timp, stapanirea habsburgica aduce la Resita colonisti germani, cehi, polonezi. Anul 1873 marcheaza si inaugurarea liniei ferate Resita-Ocna de Fier. Transformat radical urbanistic in perioada postbelica, orasul este astazi unul din centrele de baza ale metalurgiei romanesti si unul din cele mai importante centre ale industriei constructiilor de masini din Romania.

Turism

- Muzeul de Istorie expune bogate colectii de arheologie, documente referitoare la istoria orasului si la dezvoltarea industriei metalurgice, precum si interesante piese de etnografie (port popular traditional, ceramica, tesaturi cu specific local) (vezi Banat); - Expozitia de locomotive prezinta diferite tipuri de locomotive produse aici in decurs de peste 120 de ani; - Monumentul Resita 200, de forma unui cos de furnal din care ies flacarile unui foc continuu, a fost inaltat cu ocazia aniversarii a 200 de ani de la infiintarea uzinelor de aici. In oras se organizeaza doua manifestari folclorice de importanta regionala: "Alaiul primaverii" si "Cantecul Barzavei".

Regiunea inconjuratoare

- Secu, localitate rurala si statiune turistica situata pe malul lacului cu acelasi nume. Beneficiaza de un bioclimat sedativ, tonifiant, recomandat in stari de debilitate si in surmenaje, dispunand de hoteluri, cabane, casute, teren de camping; - Valiug, asezare a vechilor "mangalisti" ce pregateau carbunii din lemn pentru uzinele Resita, cu o poziie pitoreasca data de existenta in imediata sa apropiere a lacurilor valiug (construit in 1901), in suprafata de 12ha, si Gozna (construit in 1953), cu suprafata de 56 ha si o lungime de 3km. Pe malul lacului Gozna s-a amenajat o mica zona de agrement, cu plaja si debarcader; un teleferic inlesneste accesul pe Muntii Semenic; - Crivaia, statiune turistica situata la extremitatea sudica a lacului Valiug, indicata in tratarea nevrozelor, a afectiunilor endocrine si respiratorii; - Semenic, statiune turistica situata la 1410 m alt., pe plaoul muntilor omonimi, cu bioclimat tonic, stimulant, recomandat in starile de debilitate, surmenaje, nevroze; - Trei Ape, statiune turistica situata pe malul lacului cu acelasi nume (pentru ca se aduna apele a trei parauri ce coboara din muntii din jur), 54 ha; - Garana, localit. rurala, centru de folclor si de arhitectura populara; - Pestera Comarnic, cu galerii dispuse pe doua nivele a caror lungime totalizeaza 4040 m, rezervatie speologica, avand formatiuni conretionare de o rara frumusete, ca valuri, draperii, domuri, cristale de calcita, perle de pestera etc.; - Pestera Popovat, cu galerii, de asemenea, dispuse pe doua nivele, ce totalizeaza o lungime de 1120 m, numeroasele sale concretiuni dand aspectul de monumentalitate salilor si galeriilor in care se afla; - Cheile Carasului, prin frumusetea salbatica a peisajului, in care peretii abrupti si inalti, repezisurile prezente la tot pasul, izvoarele zgomotoase si gurile de pesteri ce se deschid in peretii de stanca, impresioneaza puternic pe vizitatorul care se incumeta sa strabata acest sector al Vaii Carasului; - Carasova, localitate rurala, centru folcloric renumit pentru pastrarea unor obiceiuri stravechi si a portului popular specific localitatii; in apropiere se afla ruinele unei cetati feudale construite in 1266, careia locuitorii ii spun Cetatea Turcului; - orasul Bocsa si comuna Ocna de Fier; - Dognecea, localit. rurala cunoscuta in toata Europa sec. XVIII pentru existenta unui zacamant de fier de mare puritate; urmele unor mine romane de exploatare a aurului si a argintului; - Ramna, localit. rurala, interesanta colectie sateasca de etnografie si arta populara (obiecte din lemn cioplit, tesaturi populare, imbracaminte); - urmele unei asezari romane din sec. II (villa rustica); - Valeapai, localitate rurala, palatul Atanasievici, construit in stil baroc in sec. XVIII, avand decoratii in tencuiala si stuc; - Binis, localitate rurala renumita pentru confectionarea de obiecte de ceramica nesmaltuita; - Berzovia, localitate rurala al carei nume a fost mentionat in fragmentul ramas din cronica razboiului dintre Traian si Decebal; - Ezeris, localit. rurala, rezervatie paleontologica, cu fosile de fauna tertiara. Vezi Banat, Protectia mediului si rezervatii naturale.

Domenii


Click here to access the EduSoft website