Etichetă: vis

Destin sau întâmplare?

Destin – e ceea ce primim în dar la naștere, așa se crede. Nu știu ce să cred, oare destinul nu-l primim cumva înainte să ne naștem? Oare nu venim noi dintr-o altă lume cu destinul gata scris de o mână neștiută și divină? …

femeie_rochie_albaÎntotdeauna mi-am pus întrebări de acest gen și de multe ori întrebările m-au dus departe, m-au rătăcit printre lucruri tainice și pe poteci pustii, ascunse de ochiul meu setos și curios. Așa că acum nu mai știu dacă destinul îmi e scris și pus în frunte, vorba aia, sau pur și simplu e un curs normal al propriei vieți…

Într-o altă ordine de idei, vreau să vă povestesc despre cea mai veche amintire a mea. Nu, nu e despre cum mama mă certa pe la 3 ani sau cum la 5 ani mi s-a născut un frate – nu, deși le am și pe astea. E o amintire ciudată și tind să cred că e una din vremurile când nu existam, din vremurile în care existam poate în altă parte.

Continuă să citești Destin sau întâmplare?

Iubesc: și flori și ochi și buze (II)

”Când iubim, întotdeauna ne străduim să devenim mai buni. Când ne străduim să devenim mai buni decât suntem, totul în jurul nostru devine mai bun.” (Paulo Coehlo)

Iubesc copilăria: a mea și a altora. Pe a mea o port în suflet și o văd în fața ochilor zi de zi, perindându-se tainic și frumos, iar pe a altora o admir. Tânjesc după acei ani, când eram doar o copilă, tânjesc după inocența acelor ani, când totul era atât de simplu și nu existau gânduri care să mă facă să sufăr, iar dacă existau, treceau odată cu mângâierea mamei.

[timed-content-client show=”00:07:500″ hide=”00:14:500]Click aici pentru a citi prima parte! [/timed-content-client]

[timed-content-client show=”00:14:500″ hide=”00:20:1500]Dacă vrei să scriem ceva frumos despre tine sau afacerea ta, contactează-ne aici![/timed-content-client]

tata, fetita, imbratisareIubesc copiii, când întind brațele lor mici în jurul gâtului meu spre a mă strânge cu putere. E o putere a lor, tainică, dar care inspiră afecțiune și sinceritate.

”Arată-mi cât mă iubești!” Și copiii te îmbrățișează strâns cu mânuțele lor firave. Și așa înțelegi că iubirea adevărată și sinceră nu are nevoie de declarații zilnice, pompoase, ci se simte cu inima: o privire, o îmbrățișare sinceră și e de ajuns.

Continuă să citești Iubesc: și flori și ochi și buze (II)

Visul de a ajunge pe marile scene

Mă numesc Nicoleta Paic, am 19 ani și sunt proaspătă studentă la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, Facultatea de Litere, la programul de studii Engleză-Franceză.

Dacă m-ar opri cineva, în mod aleatoriu, și mi-ar propune să mă definesc pe scurt, cum sunt eu sau, mai bine, care este esența ființei mele, aș răspunde fără nicio urma de ezitare: muzica. Muzica pentru mine a însemnat și înseamnă o lecție de viață, este cea care m-a format ca om și de la care am avut cel mai mult de învățat.

Îndrăznesc să spun acestea tocmai pentru că în muzică am crescut; încă de la o vârstă frageda auzeam cântecele mamei în casă, copilaria mea a fost dominată de astfel de momente, iar serile se lăsau mai mereu cu așa zisele concerte în oglindă și cu veșnica dorință de a mă afla pe scena.
Marile mele pasiuni au fost dintotdeauna muzica și dansul, și nu orice dans, ci dansul popular românesc. Continuă să citești Visul de a ajunge pe marile scene

Nimic din ce-i uman nu mi-e străin

fata, stariOamenii… interesante ființe, misterioase, uneori te uimesc, alteori te copleșesc. Sunt atât de mulți, atât de diferiți. Fiecare e unic în felul său și tot încerc să înțeleg asta. Uneori mă depășește, alteori îmi zic: Așa sunt oamenii, nu îmi e destinat să-i înțeleg, ci doar să-i accept.

Oamenii plâng. E normal, e cel mai clar exemplu de uman. Ei plâng când sunt fericiți, plâng când un necaz dureros apasă pe simțiri. Plâng și se simt mai bine… sau nu. Dar în principiu, plânsul e o exprimare clară a emoțiilor. În inimă sunt cuvinte pe care nu le putem pronunța din cauza anvergurii lor și aici apar lacrimile: ele exprimă exact ce trebuie să exprime: emoție.

Continuă să citești Nimic din ce-i uman nu mi-e străin