Alexandru Ioan Cuza – simbolul înfăptuirii României

cuza-coverintAlexandru Ioan Cuza (n. 20 martie 1820, Bârlad, Moldova – d. 15 mai 1873, Heidelberg, Germania) a fost primul domnitor al Principatelor Române, care a reușit să făurească unirea Moldovei și Țării Românești într-un singur stat – România.

Al. I. Cuza s-a născut într-o familie de boieri modești din Moldova, tatăl ispravnicul Ioan Cuza, iar mama Sultana, care-și avea originile din familia de origini fanariote din Cozadini îi vor oferi copilului o educație aleasă, caracteristică principiilor europene. După ce a activat ca ofițer în armata Moldovei, a fost trecut în rang de colonel, datorită dibăciei de care a dat dovadă. Continuă să citești Alexandru Ioan Cuza – simbolul înfăptuirii României

Ziua dreptății – 1 Decembrie

Cea mai importantă zi din istoria spațiului românesc o constituie data de 1 decembrie,  adoptată ca zi națională în anul 1990 de către fostul președinte Ion Iliescu. Dacă e să privim înapoi, Marea Unire a început, de fapt, mai devreme de 1 decembrie, 1918, când Sfatul Țării a cerut un singur stat național. Astfel, primul pas a fost cel din 24 noiembrie, când autoritățile din Basarabia au proclamat Republica Democratică Moldovenească, ca la 24 ianuarie să se adopte declarația de independență. De 25 de ani, toți cei care respiră românește, își arborează în suflete mândrul tricolor. Ratificarea Legii Unirii a avut loc la 10 zile de la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, de către Regele Ferdinand.

Marea Adunare Națională, Alba Iulia

Continuă să citești Ziua dreptății – 1 Decembrie

1 decembrie 1918

1dec1918_Alba_Iulia
1 Decembrie 1918, Alba-Iulia

1 decembrie 1918 este dată la care a avut loc Marea Adunare Naţională de la Alba-Iulia, moment în care s-a realizat Unirea Transilvaniei, Basarabiei şi Bucovinei de nord cu România, realizându-se idealul românilor din toate timpurile, crearea statului naţional unitar român. Ziua de 1 Decembrie este Ziua naţională a României, din 1990.

Vezi Primul război mondial ,Istoria românilor, Revoluția din 1848 în Țările române!