Pe cât de entuziast ești atunci când ajungi la destinația dorită, pe atât de îmbufnat ești atunci când trebuie să te întorci acasă. Într-o astfel de stare eram în ultima seară petrecută la Alba Iulia. Momentele artistice la care am asistat, oamenii pe care i-am întâlnit, obiectivele pe care le-am vizitat, toate m-au ademenit între zidurile Cetății Alba Carolina, iar acum, gândul că a două zi de dimineață trebuia să fac cale întoarsă spre casă ducea o luptă acerbă cu încăpățânarea mea de a mai rămâne.
Deși, ore bune am început să frământ în mintea-mi buclucașă diverse planuri pentru a mai rămâne, într-un final am fost nevoită să mă dau bătută. Clar, mâine mă voi întoarce! Dar, cum de obicei se întâmplă să fii salvat de clopoțel din diverse situații, iată că spiritul meu aventurier a fost salvat de un apel telefonic de la mama.
Astfel, aflu că familia mea se afla deja la Alba Iulia și mâine vom merge spre Hunedoara. Întreaga noapte s-a scăldat în entuziasm și bună dispoziție. Dis de dimineață, cam adormită ce-i drept, m-am îmbarcat în mașina părinților și am purces la drum. După o vizită la Mănăstirea Prislop, îmi conving părinții (nu cu prea multe insistențe) să ne abatem puțin din drumul nostru pentru a ajunge la Castelul Corvinilor.
Lacul Balaton se numără printre cele mai lacuri din Europa și cel mai mare din Europa Centrală, acoperind o suprafață de 600 km pătrați, cu o lungime de 78 km, întinzându-se din orașul Keszthely în partea de sud, până la Balatonkenese în nord. Denumirea lacului provine din slavonescul blato, care semnifica noroi.
