Valoarea spirituală a obiectelor culturale de mare preţ nu poate fi exploatată decât în ţara de origine, afirmă unii specialişti. Se consideră că în absenţa contextului socio-istoric care să confere obiectelor în cauză semnificaţia veritabilă, acestea devin simple fragmente deposedate de farmec, ale unui stat străin. Deşi profunda lor însemnătate istorică ar fi recunoscută într-o altă societate decât cea de provenienţă, impactul nu ar fi cel aşteptat, deoarece populaţia străină nu-i receptează importanţa cuvenită; ea nu resimte că acea frântură de istorie îi aparţine, reprezentând o mărturie a timpurilor măreţe, dar apuse. Continuă să citești Comorile culturale trebuie returnate ţării de origine?
Etichetă: trecut
Trecutul – o parte din noi
,,Noi nu ne deosebim prin ceea ce suntem, ci prin morţii pe care fiecare îi plângem.” (Varujan Vosganian)
Ce-am fi noi dacă nu ar fi părinții noștri? Ce ar fi părinții noștri, dacă nu ar fi fost bunicii noștri? Ce am fi fost noi, dacă nu ar fi fost strămoșii noștri? Poate am fi fost un infinit de particule fără un început, fără un sfârșit. Poate am fi fost o altă persoană, de altă origine, cu o altă entitate sau simplu, poate nu am fi fost. Istoriei îi datorăm existența noastră, faptul că ne trezim, privim cerul, stelele, tot ce ne înconjoară, faptul că avem suflu. Pentru fiecare dintre noi există hărăzită o filă în marea istorie a lumii, însă de noi depinde dacă ne transformăm existența într-un condei și o umplem cu cerneala faptelor noastre, sau o lăsăm albă, imaculată, neavând trecut nici măcar numele pe ea. Continuă să citești Trecutul – o parte din noi
Despot – Vodă – domn al Moldovei
Ioan Iacob Heraclid, originar din Grecia, din Insula Creta, născut în 1511 și decedat în 1563 a fost mare domn al Moldovei între anii 1561-1563.
De la dascălul Ioan Lascaris a învățat literatură și a fost inițiat în artele filosofiei. Intrând în grija unui nobil grec – Iacob Heraclide, acesta i-a preluat numele, într-un mod illegal, după moartea lui și așa a avut multe de câștigat, printre care și titlul de principe.
În 1547, s-a încris la Universitatea din Montpellier, din Franța cu numele de Iacob de Marchetti. Acolo a studiat medicina, iar istoricul Leonclavius l-a descris drept fiind “un bărbat frumos la înfățișare, nu mare de stat, vânjos și cu draci în corp.”
Anton Pann – cântăreț al slovei românești
Avem nevoie de trecut, ca să înțelegem de unde vine prezentul. Avem nevoie de istorie, ca să construim piloni de sprijin în viitor, avem nevoie de oameni mari și personalități ca să știm, că înaintea noastră, au existat minți luminate care au lucrat pentru noi, pentru bunăstare, pace, pentru înțelepciune.
Anton Pann s-a născut în 1796, cu numele de Antonie Pantoleon-Petroveanu, în Sliven – un târg așezat la poalele Balcanilor, pe malul râului Tundza, Imperiul Otoman ( azi, Bulgaria). Cu privire asupra zilei în care s-a născut există mai multe variante, ceea ce c iar data nașterii nu se știe exact, pentru că există mai multe variante.
Tatăl lui Pann, de profesie căldărar, a murit pe când cei trei băieți ai familiei Pann erau la o vârstă fragedă. Între anii 1806-1812, mama lui Pann, Tomaida, își ia copiii și se mută la Chișinău, unde Antonie este primit în corul bisericii mari din Chișinău, în calitate de sopran. Acolo începe procesul de învățare a limbii române și tot în acea perioadă, el se semnează “Anton Pann” pe o carte de cult. Soarta fraților lui a fost mai tristă, pentru că, înrolându-se în armata rusă, mor în timpul asedierii din 1809 a Brăilei. Continuă să citești Anton Pann – cântăreț al slovei românești
De ce e bine să trăim în prezent
„Dacă nu poți zbura, atunci fugi. Dacă nu poți fugi, atunci mergi. Dacă nu poți merge, târăște-te, dar orice ai face, asigură-te că înaintezi.” (Martin Luther King Jr.)
Noi, oamenii, suntem niște visători. Gândurile noastre și visele pe care le avem ne poartă departe de lumea reală, de cine suntem noi cu adevărat, de prezent. Acestea ne poartă fie în trecut, fie în viitor și rareori staționează în clipa prezentă.
Așa suntem de mici, visăm să creștem mari, să fim și noi oameni mari, ca mama și tata. Toți credem în acel naiv ”vreau să fiu mare”, de parcă ”a fi mare” e cel mai mare ideal omenesc.
Cluj- Napoca – oglindă a trecutului, capodoperă a contemporaneității
Există locuri care ne atrag prin clădiri impresionante și peisaje rupte de pe file de basm. Altele, însă, ne cheamă acolo, punându-ne pe tavă veritabile momente de respiro, de liniște, de nici prea mult și nici prea puțin.
Orașul Cluj-Nap
oca e tocmai combinația perfectă între frumusețe, istorie, rafinament, cultură unică și autentică. Toate învăluite ușor în note de simplitate și amintiri ale trecutului.
Trebuie să ajungi la Cluj-Napoca ca să realizezi că istoria nu și-a părăsit niciodată țara.
Monumente arhitecturale de mare valoare, statui impunătoare și străzi cu miros de veșnicie, toate așezate exact acolo unde vrea trecătorul să-și odihnească pașii grăbiți.
Istoria acestui ținut stă scrisă în palmele a zeci de secole glorioase, căci vechiul oraș Napoca, întemeiat încă din 106, când Imperiul Roman a cucerit Dacia, a fost martor ocular al tuturor vremurilor de cumpănă sau, dimpotrivă, de glorie ale României.
Sădit de Dumnezeu în inima Transilvaniei, Cluj-Napoca nu încetează să pună cărămizi trainice la temelia culturii românești.
Continuă să citești Cluj- Napoca – oglindă a trecutului, capodoperă a contemporaneității
Ferdinand I – regele Marii Uniri de la 1918
Ferdinand I de Hohenzollern – Sigmaringen (n. 24 august 1865, Sigmaringen – d. 20 iulie 1927, Sinaia), al doilea rege al României, după Carol I a rămas cunoscut în filele istoriei ca regele în a cărui domnie s-a înfăptuit Marea Unire de la 1918, moment care i-a consacrat numele Ferdinand I Întregitorul. Perioada în care România s-a aflat sub imperativul regal a reprezentat un moment de consolidare a statului unitar român. Deși a urcat pe tron într-o perioadă nefastă în care se afla Europa, începutul Primului Război Mondial, Ferdinand I a reușit să contureze o nouă direcție a statului nou format: România.
Ferdinand I provenea dintr-o dinastie renumită, fiind cel de-al doilea fiu al principelui Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen (fratele regelui Carol I) şi al principesei Antonia de Saxa-Coburg-Gotha. Copilăria și-a petrecut-o la Sigmaringen în Germania. După orânduirea celor de viță nobilă, primele studii le urmează în casa părintească, ulterior a urmat cursurile Școlii de ofițeri din Kassel, studii la Universitatea din Leipzing și la Școala Superioară de Științe Politice și Economice din Tübinge. A avut abilități deosebite pentru învățarea limbilor străine; vorbea fluent rusa, engleza și franceza și, ulterior, româna. Continuă să citești Ferdinand I – regele Marii Uniri de la 1918
Fereastra trecutului
M-alungă din prezent un dor nedeslușit ce-mi umple sufletul de emoție confuză. Tânjesc după un sentiment pe care-l trăiesc în afara trupului. El nu din mine se naște, ci mă pătrunde din exterior, căci e necunoscut și cunoscut, la fel cum sunt străbunii. Eu știu că este. Și îl simt al meu, dar străin de mine. De parcă sunt eu în el, iar nu el înăuntrul meu. Și privind în jur, respir aer vechi și simt că e trecutul cel care mă-nvăluie. El, fantasmă îngropată în neguri de vreme, învie secole apuse în răsăritul zilelor de astăzi. Sub straturi de poveri adunate zace castelul. El șade cu zidurile-i tari, atinse de ani grei, pe pământul sfințit de amintire al Miclăușenilor.